În zilele care au urmat totul a părut a se întoarce la normal.Între timp Heartfell îmi oferise biletul pentru a mă reîntoarce la antrenamente.Cele individuale, trebuie să recunosc, au fost ușor diferite, căci ambii eram mult mai concentrați pe lupte decât pe orice altceva, în rest nu se schimbaseră foarte multe.Dar, aparent, astăzi era o zi foarte specială:ziua de naștere a Zoyei.Iar noi nu aflaserăm decât aseară.Așa că era destul de normal să fim stresați încă de la prima oră a serii.
,,Ai vorbit cu Isabella?o întreabă Bree pe Kat imediat ce aceasta se așează la masă, iar ea dă din cap.
,,Mhm.A zis că nu va fi ușor să găsească un motiv s-o șteargă până-n oraș, dar se descurcă."
,,Perfect."dau din cap, apoi îl privesc pe Theo.,,Sper că te-ai pregătit."
El vrea să riposteze, dar imediat ies angajații cu cărucioarele din bucătărie și îl ațintesc cu arătătorul.
,,Vei fi un Don Juan pentru Zoya!"șoptesc și-mi oferă o încruntătură, chiar înainte ca Georgia să-și oprească căruciorul la masa noastră.
Se grăbește să aranjeze farfuriile și tacâmurile în dreptul fiecăruia, aruncând priviri furișe spre Theo, care se certa cu mine și Nick prin priviri.Când Georgia ajunge și în dreptul lui, el continuă să se poarte ca un copil.Brusc tresare și strânge din dinți, încruntându-se la Bree într-un mod deloc plăcut.
,,Îți mai dau un șut dacă nu te pui pe flirtat!"îl amenință prin șoaptă, iar Georgia e pe punctul de a pleca de lângă el, când pare convins într-un sfârșit.
,,Um, Georgia...?"
Preoteasa se întoarce atunci, ușor confuză.
,,Ce, este ceva în neregulă cu mâncarea?"
El dă din cap, afișând un zâmbet fermecător.
,,Știi, mă întrebam dacă ai putea să ne ajuți cu ceva în timpul orelor de recreere."ea se încruntă ușor, făcându-l pe Theo să se foiască ușor.,,Am avea nevoie să folosim puțin bucătăria...Vezi tu, este ziua de naștere a unei priete-..."
,,Um, îmi pare rău, dar Prune nu va accepta pe nimeni străin în bucătăria ei."dă din cap și dă din nou să plece, dar Theo o apucă blând de încheietură.
Când se întoarce din nou spre el, obrajii îi erau ușor îmbujorați.
,,Ei, haide!Nu poți să faci un mic serviciu pentru un prieten?"îi zâmbește într-un colț de gură, făcând o gropiță într-un obraz.
Ea roșește mai mult, lăsându-și privirea în jos.
,,Nici măcar dacă ți-aș promite să vedem un film împreună?"
Își ridică privirea surprinsă spre el.
,,Georgia, termină de servit micul dejun!"se răstește o femeie rotofeie la ea, așezând farfuriile câteva mese mai în colo.
Roșcata atunci se repede spre cărucior și își termină treaba, în timp ce Theo se întoarce abătut spre propriul mic dejun.
,,Oh, admiratoarea ta tocmai ți-a frânt inimioara?"îl ia Bree peste picior, iar el își rotește ochii în cap.
,,Trebuie mereu să fi o scorpie afurisită?"apoi își dă pe spate părul căzut pe frunte.,,Îmi pare rău, gașcă."
,,E-n regulă, poate reușim să-l mituim pe Jack.Tipul ăla oricum nu prea are coloană vertebrală."îi spune Nick, ceea ce-l face să râdă scurt.
,,Nu credeam că un vânător poate fi atât de slăbănog sau atât de stângaci."
De data asta râdem cu toții, apucându-ne să mâncăm.Dar nici nu ne-am obișnuit bine cu mica înfrângere, că Georgia își apleacă capul roșcovan spre urechea lui Theo.
CITEȘTI
Novicea
FantasyLumea în care trăiesc a luat-o razna. Totul pare constant învăluit într-o ceață densă a pericolului și nesiguranței. Aliații devin inamici, secrete din trecut răstoarnă vieți cu susul în jos, iar delimitarea dintre bine și rău s-a pierdut într-o v...