Novicea

TREIZECI ȘI DOI-DISTRAGEREA

Ziua de 11 decembrie era, într-adevăr, una pe care o așteptam cu nerăbdare cu toții pentru că astăzi aveam din nou să mergem în oraș, o zi întreagă fiind dedicată numai acestei ieșiri deoarece nu numai noi, studenții, eram fanii civilizației și cumpărăturilor. Desigur, asta însemna că, în loc să dormim cum am fi făcut în mod normal, așteptam să fim repartizați în autocare pentru a porni odată la drum.Afară deja se făcuse considerabil mai frig, mai ales datorită plasării academiei între munți, așa că eram toți îndesați în cele mai groase haine de iarnă pe care le dețineam.Erau și cei care nu doreau să-și strice părul și preferau să le înghețe țeasta, dar eu nu mă aflam printre ei cu siguranță.Și mai erau, desigur, gardienii, care păreau în largul lor.Era enervant să-i vezi uneori cum rezistau de două ori mai mult la frig decât ceilalți.Adică măcar eu, cu sângele rece de spintecător, aveam jumătate din rezistența unui strigoi la frig, așa că eram chiar okay.Kat, Theo și Bree erau cei pentru care-mi părea rău, pentru că trupurile lor umane nu erau făcute pentru astfel de temperaturi.

,,Nu cred că ar fi posibil să fiu mai îmbrăcat de atât."zice Theo, iar eu râd.

,,Mie-mi spui?Aș prefera oricând o pătură electrică și niște cacao fierbinte în astfel de situații!"declară Bree, strângând geaca mai tare pe ea.

,,Sunteți groaznic de plângăcioși."se aude Collins din spate, făcându-ne pe toți să ne întoarcem surprinși.

Nu era o figură pe care s-o vezi printre profesorii îndrumători, sinceră să fiu.

,,Credeți că viața de Jurat este simplă?"se oprește, încheiând astfel cercul format.

Noi nu răspundem nimic și probabil de aceea a pufnit amuzată, lăsând vederii un rânjet care părea răutăcios, dar era doar cum zâmbea Collins.

,,Mai aveți încă multe de învățat și puțin timp rămas.Mai bine v-ați concentra pe ce contează cu adevărat în lumea noastră."

Se răsucește pe călcâie pornind în continuare.

,,De parcă nu ne antrenăm de la 6 ani ca să ucidem strigoi!"pufnește Theo, ea întorcându-se pe jumătate cu fața, chiar mai amuzată.

,,Oh, dar nu vorbeam despre ucisul strigoilor.Eu vorbeam despre supraviețuire."

Apoi pleacă, eu rotindu-mi ochii în cap.

,,Poate fi mai melodramatică de atât?Serios, uneori chiar nu e bine s-o lăsăm să se plictisească."ceilalți chicotesc, apoi starea veselă ne-a revenit.

La urma urmei, de ce nu am fi fost fericiți că totul revenise într-un loc neutru și sigur?Apoi orice alt monolog destinat mie însămi s-a oprit, căci am fost surprinsă să văd alt chip nou în astfel de momente.

,,Misha, ce cauți aici?"spune Zoya imediat, fericită de a-și vedea fratele.

Eu, pe de altă parte, eram mult prea ocupată să observ cât de imposibil de sexy arăta într-un palton cu blugi și bocanci, atât de diferite de uniforma obișnuită de Jurat.

,,M-am gândit că nu strică să-mi amintesc cum era în lumea de-afară, plus că e ziua mea liberă și nimeni nu mă va lăsa să mai fac nimic în plus."ridică din umeri, relaxat, iar noi ne abținem amuzamentul.

Aproape suna trist când spunea cum nu mai e lăsat să facă tot felul de treburi prin academie, de parcă chiar era un lucru rău să te mai relaxezi din când în când.

,,Ei bine, se sperie că o să-i lași pe majoritatea fără loc de muncă.În locul lor te-aș închide, pentru că nu se știe niciodată cu un maniac ca și tine."intervin rapid cu o replică ironică de-a mea, făcându-l să-și rotească scurt ochii-n cap.