Novicea

CINCIZECI ȘI ȘAPTE-ABANDONAT

Mă trezesc de la bubuituri puternice, tremurând toată și cu ochii împăienjeniți de lacrimi. Apuc țepușa, încă încercând să realizez dacă atacul strigoilor fusese doar un vis. Alte bătăi puternice în ușă, care mă fac să tresar.

„Dacă nu deschizi ușa o sparg!" se aude Galina, ceea ce mă face și mai confuză.

„Nu, vin acum!" strig, îndesând țepușa înapoi sub pernă și grăbindu-mă să-i deschid.

Imediat cum aude click-ul încuietorii dă buzna peste mine, aproape dărâmându-mă cu ușa, ținându-și pumnalul în mână și aruncând priviri în jur.

„Ești în regulă?" spune, parcă o idee mai liniștită, dar fără a lăsa garda jos.

Eu îmi ridic ușor sprâncenele.

„Um, da." apoi simt brusc panica crescându-mi sub forma unui nod dureros în gât. „D-de ce? Alt atac?" spun, iar ea se încruntă la mine.

„Nu." după câteva momente își pune pumnalul înapoi în teaca de la curea. „M-am oferit să fiu cea care să te verifice astăzi. Când am văzut că ușa este încuiată am ascultat la ușă și te-am auzit țipând. Am crezut că ai probleme."

O privesc cu ochii mari, simțind cum chipul și gâtul îmi iau foc, cel mai sigur înroșindu-mă ca racul. 

„Eu doar...um...aveam un coșmar."

Mă privește alte câteva momente, apoi decide să închidă ușa pentru a continua discuția.

„Ți se întâmplă des?"

„Am visat urât acum câteva luni și doar încă de 2-3 ori de curând." zic și ea pare să vrea să întrebe altceva, însă se oprește cu gura pe jumătate deschisă.

Arăta de parcă s-a legat totul pentru ea brusc, căci închide gura și dă ușor din cap.

„Hm. Și cumva prezența lui Yablokov aici a avut de-a face cu lipsa coșmarurilor tale?"

Privesc în podea, căci îmi era jenă, mai ales față de ea, să recunosc așa ceva.

„Se face cam târziu." spune, făcându-mă să o privesc ușor confuză la lipsa reproșului. „Ar trebui să dormi, eu cel puțin așa voi face. Probabil voi trece mai târziu să te verific." zice, deschizând ușa, apoi privește cheia și înapoi la mine. „Mai bine n-ai mai încuia ușa. Nu vrem să atragem atenția celorlalți cu ciocănituri pentru data viitoare."

Realizez ce vrea să spună și nu pot să nu-i zâmbesc, plină de gratitudine.

„Ai grijă." e tot ce mai zice înainte de a dispărea pe coridor.

Așa că m-am strecurat înapoi sub pătură, adormind cu greu, doar pentru a mă trezi un alt coșmar. Asudată toată și încă tremurând, am zbughit-o spre ușă.Dar n-am deschis-o, ci doar mi-am lipit fruntea de ea, căci știam că era de cealaltă parte.

,,Du-te și dormi."îi spun, deși era ultimul lucru pe care voiam să-l facă.

,,Ești amuzantă când ți-e somn."i se aude glasul, înfundat de ușa închisă, dar puteam distinge foarte clar stresul din el.