Novicea

CINCIZECI ȘI OPT-RECUPERARE

,,Hey, ușor!"alerg de la ușă spre patul lui, căci se chinuia să se ridice.

Îl apuc imediat de brațe, deși mi-era greu să-l susțin, și-l ajut să se ridice cu totul în capul oaselor.

,,Mă descurc."încearcă să se desprindă de mine, dar nu-l las.

,,Nu fii încăpățânat! Vrei la baie?"

El își încordează maxilarele, căci asta fusese dintotdeauna problema lui majoră: mersul la toaletă de față cu altcineva.

,,Haide." îl îndemn și, după câteva minute de eforturi din partea amândurora, ajungem în mica baie a salonului său. ,,Sprijină-te cu brațul sănătos de perete. Așa. E bine?"

Mă depărtez un pas de el, pentru a mă asigura că se susține, apoi ies pentru a-l lăsa să facă ce avea de făcut. Imediat după ce am auzit apa trasă, m-am dus să-l susțin până la un scaun, pentru a se spăla pe mâini, profitând de moment pentru a-i șterge chipul cu un prosop umezit. Părea destul de frustrat, chiar și atunci când l-am dus înapoi în patul lui.

,,Ți-am adus niște kurnik." îi zâmbesc, desfăcând mâncarea frumos împăturită în hârtie.

Pare surprins când vede plăcinta, cu o lumină de entuziasm în ochi care mi-a provocat un zâmbet.

,,De unde ai asta?" întreabă, aproape râzând, iar eu ridic din umeri, scoțând și termosul pe care-l adusesem.

,,Am rugat bucătăreasa să mă ajute să o fac pentru tine. Ne-a dat și asta." apoi îi ofer paharul în care turnasem deja lapte cu cacao.

Cu porție dublă de cacao, așa cum îi plăcea lui.

,,Ești incredibilă!" exclamă, vesel, iar eu simt cum mi se încălzesc obrajii.

,,Măcar atât să pot face."

Mă întristez, simțindu-mi inima îndurerată de amintirea acelor groaznice momente în care l-am lăsat în urmă.

,,Hey." îmi apucă bărbia în degetele sale și mă obligă să-l privesc. ,,Uită despre asta, în regulă? Sunt aici."

Asta mi-a sporit și mai tare durerea aia interioară, căci, la urma urmei, se afla atunci acolo doar datorită unui miracol.

,,Ai fi putut la fel de bine să nu fii. Doar pentru că n-ai putut să te arunci și tu după mine!" îi reproșez, frustrată de neputința în care mă aflasem în acele momente.

,,Știi bine că nu puteam."

Îl lovesc peste mână, indignată, astfel eliberându-mi bărbia și începând să mă fâțâi prin încăpere.

,,De ce vrei mereu să faci pe eroul? De ce nu-ți poate fi puțin teamă?" apoi mă răsucesc rapid spre el. ,,Explică-mi ce presupui că ar fi trebuit să fac dacă te-ar fi..." înghit în sec, căci cuvântul mi se poticnise în gât.

,,Să-ți trăiești viața în continuare."

,,Ce viață?!" explodez, el privindu-mă cu o oarecare încurcare. ,,O viață dedicată uciderii strigoilor?! Asta este viață? Până la tine, nu am văzut că aș avea alt scop, pentru că nu aveam. Dar acum..."

Umerii îmi cad, expirând tot aerul rămas în plămâni, apoi mă apropii pentru a-mi trece buricele degetelor pe obrazul lui învinețit.

,,Acum pot să adorm dimineața în brațele tale." oftez scurt, memorându-i fiecare trăsătură în parte. ,,Și cum se presupune să trăiesc o viață în care dau ochii non-stop cu propriile coșmaruri, fără să pot scăpa de ele măcar ziua când dorm?"