Novicea

DOUĂZECI ȘI UNU-BURYA

Aproape trei săptămâni au trecut de la ultimul atac al strigoilor, timp în care totul părea să se fi reîntors la normal.Am încercat să mai aflăm diferite lucruri despre toată acea operațiune secretă, însă părea că se dăduseră cu totul la fund.Așa că, în afară de a găsi o parte dintre intrările în tuneluri nu am reușit mare lucru.Oricum, datorită faptului că am încetat cu petrecerile secrete, deși umblau zvonuri că se organizaseră alți novici ca să se ocupe de ele, ne antrenaserăm mai intens decât niciodată.Eu chiar mă lăsasem atât de prinsă în dorința de a fi cea mai bună pe plan fizic încât abia de mai apucam să învăț la restul materiilor.

,,Pentru asigurarea unei ținte cât mai precise, cea mai bună poziționare a țepușei este cu vârful ușor îndreptat în sus.Dacă nu veți nimeri o coastă, indiferent dacă ați implantat țepușa prea jos, inima va fi străpunsă oricum."explică plictisit Isayah, după care ia un schelete pe care ne exemplifică mai multe posibilități.

Tocmai ne explica cum să procedăm în cazul în care țepușa rămâne înțepenită între coaste, când un strigăt pătrunzător inundă coridoarele, ajungând și până la urechile noastre, urmat de altele.Ne blocăm cu toții, exact ca și Isayah, care după câteva momente, totuși, smulge țepușa din schelete și privește nelămurit spre ușile de la intrare, jumătate din sticlă.Atunci putem observa elevi care fug disperați, unii împroșcați mai mult sau mai puțin cu sânge, iar din cealaltă parte o adevărată armată de Jurați, cu armele scoase și gata de luptă.Atunci a fost momentul în care haosul a izbucnit, cu toții sărind în capul oaselor și așteptând panicați să primim indicații de la profesorul nostru, care căuta isteric ceva sub biroul său.Nu durează mult până pare satisfăcut de ce găsise, răcnetul unei alarme sunând, nu numai în boxele din sala noastră, dar cu siguranță în toate cele răspândite peste tot prin academie.Isayah se întoarce apoi spre noi, clar încordat.

,,Câte doi, de urgență în Sala Mare!"țipă peste sirena asurzitoare, apoi se repede să deschidă ușile și să ne facă loc.

Ignorând complet sistemul cu gruparea pe parteneri, ne înghesuim în valul de alți novici care fugeau în aceeași direcție.Din spatele nostru se înălțau urlete de durere ale semenilor noștrii, ori ale strigoilor, în timp ce noi eram escortați de câțiva dintre Jurații mai tineri.

,,Schimbă direcția!"tună un glas jos și puternic din capul coloanei de persoane, auzindu-se alte zgomote de luptă, dar de data asta mai apropiate.

Nici nu ezităm înainte de a ne grăbi spre coridorul din dreapta, trecând chiar pe lângă Jurații care încercau să rupă rândurile strigoilor și să-i țină cât mai departe de noi.

,,Anna!Anna!"aud din spate și arunc o privire rapidă, fără să mă opresc sau să încetinesc, observându-l pe Theo care se apropia, palid tot la față.

Când ajunge în dreptul meu observ că bluza îi era pe jumătate plină de sânge.El observă unde privesc, scuturând din cap.

,,Nu-i al meu.I-ai văzut pe ceilalți?"

,,Nu.Tu?"

,,Nu.Unde aveau ore?"țipă înapoi peste haosul de urlete, eu încercând să gândesc coerent în toată panica asta.

,,Nick avea câteva săli mai în față ora.Bree avea antrenament."atunci fața lui Theo se face pământie și nu e nevoie să aud ce urmează ca să știu.

,,Nu vreau să te panichezi, dar ieșeau zeci de strigoi din Sala de antrenamente.A trebuit să ocolim."

Un nod mi se pune în gât, sufocându-mă, și-mi controlez cu greu atacul de panică care-mi dădea târcoale.Apoi aproape am încremenit când am realizat altceva.