Novicea

DOUĂZECI ȘI OPT-37

Nu a fost tocmai cea mai liniștită noapte, dar m-am descurcat cât-de-cât.La urma urmei, m-am trezit fără probleme exact la cât trebuia, așa că asta era tot ce conta.Am ieșit din dormitor, înarmată cu o umbrelă și purtând o rochie din catifea neagră, cu mâneci lungi și până la genunchi, pe care nu o purtasem până acum.Merg hotărâtă până la scările căminului, împreună cu restul celor care se treziseră cu două ore mai devreme decât în mod normal.Când ies afară observ grupulețe de oameni, toate cu exact aceeași destinație:cimitirul academiei, din spatele bisericii.Deja se strânsese destulă lume în jurul unui lung șir de gropi adânci, preotul pregătindu-se pentru slujba de comemorare.Apoi s-a făcut brusc liniște, căci din clădirea principală a academiei ieșeau Jurați, cărând coșciuge.Și, Dumnezeule, dacă nu erau multe!Până au așezat fiecare coșciug în parte lângă o groapă, le numărasem deja.

Treizeci și șapte.

Îmi scrâșnesc dinții, căci era un umăr de-a dreptul copleșitor, mai ales când vedeai și coșciuge mici.Când știai că unele erau ale unor oameni.Când știai că toți erau victime nevinovate.Preotul începe să citească ceva din cartea lui, dar eu puteam doar să revăd în cadruri scurte fiecare chip cunoscut care acum zăcea într-unul dintre acele coșciuge.

Gabriel Morgan
Byron Jensens
Borris Romanov
Eleanor Cullen
Lucille deMayo
Nikolai și Liov Belikov
Maisie Clarence

Pielea mi s-a făcut de găină și un mic tremur îmi făcea mușchii să zvâcnească din când în când.Simt o palmă așezată pe spate și nu e nevoie să-mi mut privirea pentru a-l recunoaște.Între timp începuse să plouă, toți deschizându-ne umbrelele, iar eu mă agăț de brațul lui imediat ce slujba se termină, căci nu mult după aceea coșciugele au început să coboare în gropi.Când au început să acopere gropile, pământul deja se transformase în noroi, făcând ca treaba să devină mai dificilă.Se auzeau câteva plânsete silențioase, de parcă le era teamă să fie auziți jelind, în rest singurul sunet prezent era răpăitul ploii.

,,Dumnezeu să ne apere!"spune preotul când și ultima lopată de nămol a fost aruncată pe morminte, auzindu-se apoi un 'Amin.' colectiv, stins și fără energie.

Lumea începuse să se deplaseze înapoi către academie, căci frigul devenise înțepător și ploaia mai deasă, dar eu nu mă puteam mișca sub nicio formă.Doar priveam fix mormintele, redând aproape obsesiv toate numele cunoscute, acum gravate în pietrele de pe morminte, trupurile desfigurate și sfâșiate care zăceau peste tot pe podelele academiei, ori pe covorul de frunze din pădure, urletele de durere și agonie...

...Plăcerea bolnavă din ochii strigoilor când o altă viață se stingea sub ghearele lor.

Scrâșnesc din dinți, strângându-mi pumnii.Acei monștrii nici măcar nu o fac cu un scop.Doar din distracție.

Atâtea victime doar pentru o plăcere psihotică.

,,Anna!"se aude glasul lui Theo, ceva pași în spatele meu, și am vaga impresie că nu era prima oară când m-a strigat.

Și totuși, nu am găsit forța să mă întorc spre el.Aud câțiva pași prin noroi, apoi mâna lui pe antebraț, privindu-mă cu o oarecare îngrijorare.

,,Hey, ești okay?"

Îmi ia câteva momente, dar eventual îl privesc, dând din cap.

,,Mda, sunt bine."

Mă analizează îndelung, sigur necrezând o boabă, dar pare să mă lase ca pe mine.

,,Hai să mergem.Sigur ai înghețat în rochia asta."