Novicea

DOI-COLABORAREA

După ora lui Isayah am vrut să o tai direct spre clasa lui Bree, pentru a-i da veştile, însă cei patru Jurați care ne-au păzit pe toată durata cursului s-au asigurat că nu voi avea această ocazie.În schimb, s-au împărțit în mod egal în jurul nostru şi ne-au escortat pe rând pe fiecare la clasele lui.Şi eu aproape întârziam la antrenamente din cauza acestui lucru, căci era tocmai în celălalt capăt al Academiei şi am avut o grămadă de opriri pe drum.Şi, din fericire pentru reputația noastră de spintecători duri, nu am fost singurii escortați de gărzile şcolii.Când am ajuns, într-un sfârşit, în vestiar, mai rămăsesem doar eu şi cu încă patru fete, toate la fel de grăbite să se schimbe în hainele pentru antrenament.Imediat ce au fost gata au țâşnit pe uşile către sala de sport, probabil uitând să mai verifice şi ceasul, care indica că mai aveau la dispoziție câteva minute.Eu, însă, am profitat de ele pentru a mă mişca mai leneş, mai ales pentru că îmi plăcea să-mi sâcâi mentorii cu faptul că-mi făceam apariția doar când era fix ora potrivită.Mie îmi plăcea să o numesc antrenare a răbdării.Ei, oricum, o numeau copilărism.

Dar cui îi pasă de părerile lor, aşa-i?

Cad de acord cu vocea mea interioară, apoi închid vestiarul în care tocmai ce-mi lăsasem colierul.Un fior rece îmi săgetează coloana, amintindu-mi ultima oară când văzusem vestiarul fetelor atât de tăcut.Dar mă scutur de acea senzație şi intru în sala de sport, unde colegii mei erau deja grupați în jurul mentorilor.Apariția mea atrage mai multe zâmbete amare.Collins îşi verifică ceasul de pe cronometrul veşnic atârnat de gâtul ei.

,,Domnişoară Young, la fix ca de obicei."spune pe un ton ironic, dar eu nu iau în seamă, ba chiar îmi flutur genele ca o preşcolară.

,,Dacă nu am eu de gând să respect orarul şcolii, atunci cine, mentor Collins?"

Ea pufneşte, bombănind ceva, apoi se întoarce la a ne face instrucția în legătură cu echipamentul pe care aveam să îl folosim în acea zi.După cum ştiam cu toții, în câteva luni aveam să funem mâinile pe primele noastre țepuşe din argint şi pe primele arme de Jurat, însemnând finalizarea antrenamentelor.Aşa că trebuia să ne obişnuim să le utilizăm, folosind replici inofensive, pentru a ne desprinde cu mişcările necesare, detectarea centrului de greutate a fiecăreia şi eficientizarea lor în luptă.Două ore mai târziu eram acoperită de sudoare şi cu câteva vânătăi în formare; dar cu cel mai mare zâmbet posibil pe chip.Tocmai fusesem cea mai rapidă la învățarea mânuirii pumnalului din argint.

,,Când vom învăța despre țepuşe?"întreb nerăbdătoare, Tom, mentorul grupei în care fusesem repartizată, pufnind cu amuzament.

,,Vom ajunge şi acolo.Încearcă doar să nu te entuziasmezi prea mult şi să repeți mişcările cu cuțitele de la masă, în regulă?"

Îmi abțin un hohot de râs, zâmbind în schimb larg spre el.Era un boşorog de culoare, care încă mă întrebam dacă nu plănuia cumva să-şi dea duhul în sala noastră de antrenamente, şi care-mi amintea foarte mult de Angelo.Era foarte amuzant şi senin, dar trebuia să ai mare grijă la antrenamentele cu el.Era chiar mai vivace decât Collins, căreia, apropo, îi fusese mentor şi pe care nu rata să o facă fărâmițe chiar în fața elevilor.Era puțin dus, dar nu aveai cum să nu-l iubeşti pe bătrânul Tom.Chiar şi Collins îl trata ca pe un fel de bunic.

,,Nu pot promite nimic, Tom, în afară de faptul că îți voi veni de hac într-o zi la antrenamente."îl anunț cu o voce veselă, provocându-i hohote de râs.

,,Ei bine, pot să zic că-mi voi lungi zilele doar ca s-o văd şi pe asta."

Îmi scutur capul, intrând în vestiare.Trebuia să recunosc, îmi luasem nişte trânte serioase de la boşorog, dar astea fuseseră cu ani în urmă, când încă nu-şi luase baston.Acum speram să am şansa măcar de a-l pune jos.Şi ştiu cât de bolnav putea să sune asta, dar puteam jura că sub masca lui de bătrân fragil era un drac împielițat.Ziceai că se transformă când intra în luptă, întinerind cu 40 de ani în doar câteva secunde.Aşa că aveam tot dreptul să-l dobor.