"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Contactul puteric al uşii cu peretele mă trezeşte din visare, aducându-mă înapoi la umila mea existență. Nu pot avea nicio secundă de odihnă, că fratele meu se gândeşte să-mi facă vizite neanunțate, de parcă nu m-a amenințat cu minute în urmă să țin secretă relația noastră de rudenie. Acum brusc vrea să ne dăm de gol din prima zi?
Îmi pironesc ochii asupra lui Hale, care se sprijină de tocul uşii, cu picioarele încrucişate, dorind să imite actorii din filmele clişeice cu liceene şi băieți răi. Această manevră nu poate avea efect asupra mea, în primul rând pentru că, deşi nu cunosc care este genul meu de băiat, ştiu sigur că Hale nu este acela, iar în al doilea, nu am nicio intenție de a comite incest.
Cum nu este câtuşi de puțin obişnuit cu reacțiile mele şi cu ceea ce sunt capabilă, este luat prin surprindere de rotirea batjocoritoare a ochilor mei. Din fericire, nu acordă multă importanță acestui aspect, concentrându-şi atenția asupra patului colegei mele care, din aranjarea lucrurilor şi alegerea culorilor, îmi inspiră a fată de bani gata, protejata tăticului, care nu duce lipsă de nimic. Sper să mă înșel amarnic, pentru că altfel viața mea în următorii patru ani va fi un calvar.
Hale nu dă semne cum că şi-ar dori să părăsească perimetrul, ci, din contră, înaintează pentru a analiza mai bine zona extrem de roz a camerei de internat. Nu înțeleg de ce cineva ar vrea să strice întregul aspect al camerei împărțind-o atât de clar în trei. Mă înjur în gând pentru lipsa mea de precauție, căci ar fi trebuit să mă gândesc să încui uşa. Ce-i drept, nu mă așteptam să mă viziteze tocmai Hale.
— Ai nimerit la spitalul de nebuni. Zici că a vomitat un unicorn pe patul ăla.
Mă întorc cu spatele, revenind la despachetat, pentru că în ultimele zile am fost un pachet de nervi, iar ultima mea dorință este să mă vadă Hale că sunt afectată, în orice fel, bun sau rău, de prezența lui. Nu ar trebui să îl judec, fiindcă îl cunosc foarte puțin, însă faptul că nu a încercat să se apropie de mine, deşi puteam împărtăşi durerea de a avea părinți nepăsători, spune mai multe despre el decât zece ani de coexistență. Nici nu mă strofoc să îl corectez legat de gafa din ultima propoziție. Toată lumea ştie că unicornii nici măcar în desene nu sunt numai roz, ci mai degrabă lasă în urma lor curcubee. Ce fel de desene animate viziona el în copilărie?
— De ce ai venit aici? Nu îți periclitezi statutul social stând cu umila ta soră?
Rânjetul lui atotștiutor îmi intesifică starea de nervi, care a crescut de la cinci pe o scară de la unu la zece, la plus infinit. Trag aer în piept și îl las ușor afară, încercând să îmi dau seama de motivul adevărat din spatele enervării mele bruște. Temperamentul meu nu este coleric, nici măcar extravert, astfel că nu-mi explic de ce un simplu gest al fratelui meu poate să cauzeze atâta furie înăuntrul meu. Dacă nu știu nici eu, atunci cine?
