"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nevin se oprește din drum, încruntându-se. Vin lângă el, pentru a afla motivul important, care cu siguranță nu poate aștepta, din cauza căruia ne aflăm în mijlocul trotuarului, încurcând lumea grăbită ce se chinuie să se strecoare pe lângă noi. Oftând, îl trag înspre margine, pentru a limita interacțiunile nedorite cu oameni ursuzi ce ne înjură fără rușine sau reținere, însă Nevin tot nu-și desprinde ochii de telefon, ridurile adâncindu-i-se pe moment ce trece. Îmi lungesc gâtul, dar toate încercările mele sunt în zadar, căci nu sunt suficiente cât să disting puricii de litere. Văzându-mi disperarea, Nevin îmi înmânează telefonul, pornind în continuare la drum, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Alerg după el, căci deja a pus destulă distanță între noi, iar când îl ajung îl iau de încheietură, ca să nu ne pierdem unul de altul prin aglomerație. În timp ce el spumegă, mustăcind cuvinte indescifrabile și trăgându-mă după el către internat, eu mă pun să citesc romanul primit de la Harlyn.
Rămân înmărmurită și aproape că îi copiez acțiunile de mai devreme ale prietenului meu. Recitesc mesajul, ca să mă asigur că nu am interpretat greșit, însă propozițiile sunt formulate într-un mod foarte concis și clar, dar în care se distinge graba enervării. Clipesc din ochi, dar cuvintele nu se modifică. Credeam că Nevin este din nou dramatic, însă reacția lui este bine întemeiată și complet credibilă de vreme ce a mea aproape că i-o oglindește pe a lui.
— De ce ți-ar scrie așa ceva? întreb, mai mult în retrospectivă decât pe Nevin, fiindcă sunt destul de sigură că nici el nu are vreo idee, iar tăcerea lui îmi confirmă acest lucru.
Simt furia călătorind prin venele mele la o viteză amețitoare, iar primul meu impuls este să o sun pe Harlyn și să îi bag mințile în cap, pentru că nu există sâmbure de adevăr în vreun cuvânt de acolo. Nevin nu ar face niciodată nimic din ce ea l-a acuzat.
Nevin dă din umeri, dându-mi drumul la mână, pentru că deja ne aflăm în fața porții internatului. Îl salut pe portar, care mă recunoaște, dar e prea ocupat să interogheze niște elevi pe care îi oprește de fiecare dată, așa că nu îmi poate răspunde. I se pune pata pe câțiva, iar aceia nu mai scapă vreodată, nici măcar cu vorbe dulci sau cadouri, el fiind un om foarte hotărât, de neclintit.
Gândul că trebuie să merg în camera mea, pe care o împart cu Harlyn, îmi provoacă silă. Tot ce-mi doresc e să nu mai exist în preajma ei, nu după ce mi-a rănit prietenul cel mai bun, care probabil că nici nu va recunoaște propria suferință în fața mea, mai ales judecând după postura indiferentă pe care a adoptat-o. Tăcerea lui mă scoate din sărite și, deși nu sunt neapărat o persoană impulsivă, simt că sunt pe cale să devin una, deoarece de-a lungul acestor luni am asistat la o maturizare și o evoluție a lui Nevin, care sper să nu se ducă pe apa sâmbetei doar din cauza unei fete pe care încă o place după atâta timp. Devotamentul lui e de admirat, însă alegerile și faptul că între timp ea a fost cu orice băiat dar nu cu el...
