"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Crezi că aflăm azi răspunsurile? întreabă Nevin, sprijinit de dulapul meu.
Dau din umeri, încă supărată pe subiect.
— Sper că nu, răspund sincer.
Au trecut câteva zile de la interviu, dar nu am primit încă nicio veste. Nevin verifică tabela de la intrare destinată anunțurilor zilnic, o dată când ajungem la liceu și o dată la plecare. Singura știre de la Comitetul de organizare a fost evenimentul de Ziua Îndrăgostiților care este în plină pregătire. Liceul e înțesat de ghirlande cu inimioare roșii și albe, panouri de carton ce înfățișează cutii de ciocolată sau flori și aranjamente florale ce dau un aer scump. Se pare că au avut ceva buget.
— Am uitat, strigă Nevin, disperat, luându-și capul în mâini.
Îmi ridic o sprânceană, emanând confuzie.
— Cadoul pentru Harlyn!
— Încă nu ai renunțat? e rândul meu să par exasperată.
Mormăise el ceva de un cadou zilele trecute, dar nu l-am luat în serios, cum procedez de obicei. Nevin nu e o persoană care să se țină prea des de cuvânt sau care să fie serioasă. De multe ori doar aruncă vorbe în vânt.
Nevin mă privește ofensat, însă nu replică.
— Mă duc să îl aduc, mă anunță, ieșind din liceu.
Analizez cutia imensă din mijlocul coridorului, menită cadourilor și scrisorilor de Ziua Îndrăgostiților. Astăzi este singura zi în care se pot lăsa astfel de atenții, fiindcă mâine este chiar ziua cea mare, când, din ce am înțeles, cineva din Comitet le va împărți în fiecare clasă.
— Ai venit să lași ceva pentru iubițelul tău Nevin?
Nu e nevoie să mă întorc că știu exact a cui e vocea. Chiar dacă nu aș fi recunoscut corzile vocale ale fratelui meu, tot mi-aș fi dat seama după ce a putut să iasă din gura lui. Nu știu dacă e pur și simplu așa de încăpățânat și nu vrea să înțeleagă că noi doi nu suntem împreună sau doar îi place să mă ia în râs, știind că mă irită presupunerile lui.
— Pentru a mia oară, Nevin nu e iubitul meu, spun printre dinți, întorcându-mă o sută optzeci de grade pentru a-l privi direct în ochi.
Hale râde batjocoritor.
— Știu, doar îmi bat joc de tine, admite el, dovedindu-mi că am avut dreptate cu varianta doi. Nici măcar tu nu te-ai coborî la nivelul lui.
— La ce te referi?
Am o vagă bănuială că Hale nu crede neapărat ce zice, ci doar face conversație, de plictiseală. Hale se îndepărtează, mergând alene, dar aruncând priviri în spate, ca și cum și-ar dori să îl urmăresc, ceea ce se și întâmplă, pentru că nu am de gând să închei aici.
