"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
După masă am fugit repede într-un moment de neatenție al lui Anthony. Ne acompaniază și băieții, căci Lance a insistat să vadă și el camera. E cam obsedat.
— Ce insistent! râde Zayden văzând că resping deja a treia oară la rând un apel vocal.
— Ar trebui să-i răspunzi ca să te lase în pace, mă sfătuiește Raine, luându-mă pe după gât.
Poate că ar trebui să-i dau un semn, dar ce-i drept, a fost atât de agasant că mi-a pierit cheful. Uneori insistă atât de tare că mă scoate din sărite și impulsul meu e să fac pe dos față de ce-mi zice, numai ca să-l fac să se simtă cum mă simt și eu.
Cum deschidem ușa, Lance se lasă în genunchi dramatic, cu mâinile în sus, prefăcându-se chiar că plânge.
— Ce am făcut doamne să nu primesc camera asta după atâția ani?
— Dacă ați fi fost patru sau cinci, poate ai fi avut șanse mai mari, șuieră Raine.
Zayden îl bate pe spate și îl obligă să se ridice. Hale se trântește pe spate pe patul meu, pe diagonală, ocupându-l pe tot. Oricine s-ar așeza lângă el ar trebui să rămână în fund. Lance pleacă în explorare, de parcă ar fi prima dată când a văzut o cameră de pensiune. Mie nu mi se pare ceva extraordinar că are etaj în interior. Nemaivăzut da, excepțional nu.
— Ies pe balcon să îi răspund lui Nevin, îi anunț eu.
— Vin cu tine! se oferă imediat Harlyn, determinând ca o sprânceană de-a lui Zayden să se arcuiască și un rânjet să apară pe chipul lui.
Expresia mea o oglindește într-o oarecare măsură pe a lui, dar încerc să îmi înghit zâmbetul. Deschid ușa balconului, iar Harlyn mă urmează. Mă așez pe scaun, de care n-aveam habar că există până acum și ea pe piciorul meu. Îmi petrec mâna dreaptă pe după talia ei pentru a o susține și a o ține în caz că se dezechilibrează cumva, iar pe cealaltă o folosesc ca să apăs butonul de sunat.
— Stai! Cum arăt?
Îmi dau ochii peste cap și sun, iar până când Nevin binevoiește să răspundă ea își aranjează părul. După trei bipuri Nevin răspunde într-un final și pare surprins să ne vadă în cadru pe amândouă.
— De ce mă suni în continuu? îl iau eu la rost imediat ce ne salută.
— Trebuie să mă asigur că nu mori pe acolo fără mine, zice el mândru de sine, dar adevărul e complet altul.
Cred că mă descurc singură la fel de rău cum aș face dacă aș fi cu el. Nevin e o variabilă insignifiantă în această ecuație.
Nevin ne cere detalii despre drum, despre cameră, iar eu și Harlyn îi răspundem amănunțit la toate întrebările. Dacă se așteaptă să îi dau raportul zilnic, se înșeală amarnic. După vreo cinci minute de apel, un băiat iese pe balconul vecin, care e lipit de al nostru, singurul obstacol dintre ele fiind balustrada. El mă privește confuz, parcă cerându-mi explicații de ce stăm una în brațele celeilalte și vorbim la telefon pe apel video cu un băiat. Nu mi se pare tocmai ieșit din comun.
