"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Am făcut o listă cu cărți, îl anunț eu.
Zayden dă din cap și mă trage subtil de braț între două rafturi. Scoate capul pe după raft pentru a se asigura că nu se află nimeni probabil, după care îmi zdrobește buzele cu ale lui într-un sărut în care simt tot dorul lui. Îmi încolăcesc brațetele pe după gâtul lui, vrând să adâncesc sărutul și îl simt zâmbind, dar se desprinde aproape imediat.
— Oricât mi-ar plăcea asta, avem treabă de făcut, spune el, încă zâmbind, dar cu o urmă de părere de rău.
Îmi face semn înspre telefon, iar eu i-l înmânez, bănuind că vrea să vadă lista cu ochii lui. Mult mai ușor decât să stau să îi dictez. Scoate câteva cărți pentru a le verifica și a compara titlul cu cel de pe telefonul meu, dar nu pare să aibă prea multă izbândă. Mi-aș fi dorit să știu pe de rost titlurile ca să îl pot ajuta și, în consecință, să nu mă plictisesc.
— S-a închis ecranul.
— Parola e unu unu zero nouă, îi zic, fiindcă tocmai ce m-am așezat și nu prea am chef să mă ridic.
Zayden se întoarce către mine cu o sprânceană ridicată.
— Ziua ta de naștere? întreabă el incredul.
Ce-i drept, nu am fost foarte inspirată când am ales parola. Am vrut doar să nu se mai deblocheze din greșeală în buzunar, fiindcă de câteva ori am sfârșit dând mesaje fără sens unor contacte. Alt motiv pentru parolă nu am avut, prietenii apropiați mi-o cunosc, deși uneori regret că i-am încredințat acest secret lui Nevin.
— Da, n-am avut altă idee, spun, mai aspru decât intenționam, dar Zayden nu o ia în nume de rău, ci râde.
Face o pauză de la scos cărți de pe raft, doar suficient cât să citească titlul, și vine înspre mine, întinzându-mi telefonul lui. Mă încrut și deschid gura, pe cale să întreb dacă a greșit mobilul.
— Acum că am parola ta, e corect ca și tu să o ai pe a mea.
Eu nu m-am gândit că ar fi mare scofală ca el să aibă acces la telefonul meu, fiindcă nu sunt foarte atașată de conținutul acestuia. Doar pozele și parolele mi-ar fi frică să nu le pierd, că în rest nu am mesaje compromițătoare sau de care să-mi pară rău dacă ar fi citite - cu excepția celor cu Zayden - sau șterse, aplicațiile pot fi reinstalate cu ușurință, notițe nu prea am, căci sunt mai tradițională și încă păstrez un fel de jurnal în care îmi trec lucruri de interes. Îmi petrec mult timp pe telefon, dar nu pentru că aș avea nevoie de anumite lucruri de acolo, ci din cauza plictiselii și a lipsei de ocupație. Raine, spre deosebire de mine, ține mult la toate mesajele, pozele, amintirile din el, astfel că nu îngăduie oricui acces.
Nu sunt încă sigură din care categorie face parte Zayden, însă tind să cred că din cea de-a doua, și asta doar mă face foarte fericită, fiindcă are încredere în mine. Mereu mi-am dorit să fiu văzută drept o persoană de încredere, față de care să nu aibă nimeni vreun dubiu în privința capacității ținerii secretelor.
