"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cu Zayden și Hale pe urmele mele, aproape că alerg către camera mea, dornică să adaug încă un motiv pe lista "Părinții noștri ne urăsc". Semnul cu "nu intrați" pe care l-am achiziționat cu proprii mei bani dintr-un aprozar a dispărut. Un început promițător. Dau buzna în cameră, ușa lovindu-se de perete din cauza lipsei opritorului, lucru pe care sunt sigură că îl dețineam. Deja două lucruri lipsesc, să vedem la ce număr ajung. Patul, mobilierul, biroul sunt toate la locul lor, astfel că nu observ din prima alte deosebiri față de cum arăta camera mea înainte să plec. Postere nu am lipit niciodată pe pereți, fiindcă mama nu mi-a îngăduit, spunând că atunci când le dai jos lipiciul lasă semne pe zid. Hale a fost ceva mai norocos, în sensul că el nu îi ascultă cum o fac eu, iar părinții noștri sunt convinși că o ceartă cu el ar fi în van. Cu toate că aș fi putut să-i urmez exemplul și să le ies din cuvânt, m-am gândit că altfel mi-aș împuțina șansele de a primi recunoștință din partea lor, fapt ce mi s-a dovedit oricum imposibil.
De regulă, tot ce aveam de preț am transferat pe telefon, ca de exemplu, țin evidența cărților citite pe o aplicație numită Goodreads, așa că nu am nevoie să le văd în fața ochilor. Ediții de colecție nu am deținut niciodată, pentru că nu aveam destui bani strânși ca să îmi permit să le cumpăr, deși plănuiesc să îmi iau câteva în curând. Nu ar fi o mare pierdere dacă mi-ar fi dispărut cărțile, nu sunt genul de persoană care să țină neapărat să le aibă și fizic, cum este Luke. Referitor la haine, m-aș mira să nu le găsesc la locul lor, căci unul dintre motivele venirii noastre aici este pentru a lăsa o bună parte din îmbrăcămintea de toamnă, ca ea să fie înlocuită cu hanorace și geci foarte groase. Nu am avut timp să mă mai întorc acasă până în această vacanță, iar când s-a ivit totuși o oportunitate am preferat să rămân cu Nevin. Nu m-am grăbit să văd din nou Haddonfield-ul.
Totuși, amintirile mă țin legată de acest loc, așa că alerg spre birou, încercând să-mi aduc aminte exact unde am ascuns jurnalele mele în care scriam până să am primul meu telefon cu touchscreen. Trag disperată de sertare, simțind mocnind în mine aproape aceeași furie ce îl caracteriza pe Hale mai devreme, sperând să nu pățesc la fel cu lucrurile mele cele mai de preț. Îi ignor pe cei doi băieți care îmi suflă în coastă, amândoi curioși peste măsură, însă în momentul de față nu-mi pasă dacă ei află că am jurnale intime, în care însemnam părerea mea despre fiecare coleg în parte, activitățile mele redundante și nesemnificative și situația mea școlară până la cel mai mic amănunt. Am recitit câteva pagini înainte să le ascund prin sertarele biroului sub maldăre de pixuri și carioci, iar părerea mea a fost că deși sunt groaznice, ele constituie o sursă de amintiri la care nu sunt pregătită să renunț. Le găsesc pe ambele, puse unul peste altul la vedere în sertarul cel mai de jos, semn că cineva a umblat la ele, cineva care nu sunt eu. Nu am notate acolo informații confidențiale sau care ar trebui ținute departe de ochii părinților, din ce îmi amintesc, însă invadarea intimității tot nu îmi surâde. Deși parcă îmi amintesc cum îmi vărsam supărarea pe depărtarea părinților.
