"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Cât îți ia să scrii niște amărâte de rânduri? îl întreb exasperată pe Nevin, care se chinuie de două ore să scrie o temă.
Mă fâstâcesc nervoasă prin jurul lui, căci nu suport atunci când stabilim ceva și nu urmăm planul, chiar dacă suntem doar noi doi implicați.
— Nu e vina mea că ai scrisul cât purecii și trebuie să pun lupa ca să văd! face el o pauză ca să replice, scoțându-mă și mai mult din sărite, căci cearta doar ne pierde timpul.
— Mai bine purecii mei decât imensitățile tale care nu încap pe un rând, mormăi, dându-mi ochii peste cap, neputându-mă abține să nu îi răspund.
Bat din picior, verificându-mi mesajele între timp, cât se chinuie Nevin să descifreze, iar singurul lucru care reușește să-mi ridice moralul puțin este mesajul de la Zayden. În ultimele zile am conversat destul de des prin mesaje, ne-am cunoscut mai bine, deși, atâtea informații deodată... îmi explodează creierul. Desigur că încă o luăm încet cu aspecte mai intime ale lui, în sensul că subiectul nostru de discuție a fost legat de hobby-urile noastre, dar chiar și așa, îmi vine foarte greu să rețin atâtea deodată. Cumva, simt nevoia să asimilez cât mai multe aspecte ale lui, pentru a deslăși cât mai repede misterul ce-i poartă numele.
— Mai ai mult? îl grăbesc, căci după ieșirea cu el am planificat să mă văd cu Zayden prin părculeț și cu cât Nevin se lungește mai mult cu tema, cu atât trebuie să stabilim să ne vedem mai târziu, iar asta presupune să mă întorc la internat tot mai târziu și să ridic suspiciuni.
Este prima dată când ieșim la o întâlnire, dacă o putem numi așa. Sau oare se pune la socoteală și cea de la restaurant din Haddonfield și la târgul de Crăciun? Oricum ar fi, mă simt entuziasmată și speriată în același timp, nu am nicio idee ce așteptări ar avea de la mine sau ce ar fi de cuviință, iar faptul că Nevin mă ține prizonieră aici nu mă ajută cu absolut nimic. Cert e că nu am nici voința, nici dorința de a mă îmbrăca într-un mod special, deoarece nu este genul meu să ies în evidență și oricum este lipită această întâlnire de ieșirea cu Nevin, deci n-aș avea posibilitatea să mă schimb, iar faptul că oricum nu intenționez îmi servește drept scuză.
Verific încă o dată ca prietenul meu blond să fie concentrat la temă, timp în care citesc mesajul de la Zayden, care nu are absolut nicio legătură cu ieșirea noastră, ci cu ultimul său desen pe care mi l-a fotografiat. El vorbește în mult mai puțini termeni tehnici decât Raine, astfel că îmi vine mai ușor să țin pasul cu descrierile lui, însă există momente în care nu poate înfățișa aspectele desenului fără a utiliza exprimări profesionale, dar mă chinui pe cât posibil să rețin, să înțeleg și să îmi dau interesul. Mi se pare foarte migălos și răbdător să stai să înveți atâtea tehnici, căci fiecare tip de planșă, cât și de creioane necesită alte modalități de lucru, care mai de care mai dificile, pe care o persoană ca mine, care în general îndură cu tărie o sumedenie de situații, n-ar reuși să le ducă la îndeplinire. Nu am reușit niciodată să desenez prea frumos și dacă aș încerca să învăț, n-aș ști de unde să încep, iar numai gândul că se întinde un drum anevoios și lung în fața mea m-ar determina să încerc să îl ocolesc, iar această cale cel mai probabil n-ar funcționa, pentru că nu sunt talentată din natură la artă.
