"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Îmi place când ești autoritară, spune, iar eu îmi dau ochii peste cap.
Cu mare greutate, Zayden se ridică de pe scaun, apoi se așază din nou, de data aceasta cu mâinile pe spătar și picioarele în părțile acestuia, dându-mi cale liberă de a-i inspecta spatele. Acum câteva secunde se pare că nu gândeam suficient, căci în fața faptului împlinit, simt rușinea și stânjeneala cuprinzându-mă, iar încrederea ce l-a surprins pe brunet s-a evaporat, ieșind din mine precum niște aburi.
— Ăm, îmi scapă mie pe gură, fapt pentru care îmi blestem următoarele zile, în care nu voi putea da ochii cu el fără să-mi amintesc situația aceasta jenantă în care m-am băgat singură acceptând să alerg pe bandă.
Zayden își întoarce capul spre mine, parcă dorindu-și să crească nivelul meu de stânjeneală peste limită. Pentru a-l opri din a-mi oferi un alt zâmbet atotștiutor, apuc de poalele tricoului, însă ezit atunci când trebuie să îl ridic. Când îmi imaginam că voi scoate hainele unui băiat nu mă gândeam că ar fi în astfel de împrejurări. Este destul de dubios comportamentul lui calm, cu toate că în ultima vreme nu s-a mai manifestat violent, nici chiar verbal, nu că el ar fi o persoană al cărei limbaj fizic ar fi caracterizat de pumni. Având astfel confirmarea lui neexplicitată, trag adânc aer în piept și ridic tricoul până marginea acestuia ajunge să se odihnească pe umeri. Starea de vinovăție devine tot mai acută când văd că spatele lui a prins o culoare mai aprinsă decât în mod normal și pe el sunt prezente vreo două vânătăi și o zgârietură mare a cărei explicație n-o găsesc. Vânătăile au fost cauzate de podea, care nu este deloc dreaptă, având unele porțiuni umflate, de care m-am împiedicat eu deja de nenumărate ori. Poate i s-a prins pielea între două astfel de bucăți și a reușit să producă o zgârietură.
Zayden își drege glasul, trezindu-mă dintr-un lung șir de vorbe urâte adresate mie însămi. Gândul că am îngreunat căderea nu îmi dă pace. Mâna mea trece involuntar peste fiecare vânătaie, mângâind pielea pe care o atinge, moment în care simt mușchii lui încordându-se. Degetele mele se perindă până la tatuajul cu triunghiul, care a fost bine îngrijit datorită culorii negre proeminente și a liniilor deloc șterse. N-am luat în calcul posibilitatea ca cerneala să fie proaspătă de fapt. Deși desenul ar putea fi categorizat drept mic, nedepășind șapte centimetri, munca depusă de artistul care l-a realizat este de lăudat, întrucât este foarte greu să trasezi linii perfect drepte pe o suprafață nu tocmai fără denivelări. Nu sunt vreo expertă, însă acest subiect m-a interesat, pentru că am luat întotdeauna în considerare ideea ca într-un viitor îndepărtat să îmi fac un tatuaj. Până acum ceea ce ma reținea era angajamentul meu stupid de a le face pe plac părinților în încercarea de a le atrage atenția, dar cum am ajuns la capătul răbdării... Nu am niciun motiv să ezit. Când voi găsi modelul care să strige la mine să îl tatuez, îmi voi asculta instinctul, lucru pe care ar trebui să îl pun în aplicare mai des.
