"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Sunt de-a dreptul devastată. Din cauza situației şcolare nu tocmai roz a lui Raine, aceasta este forțată să îşi continue studiile în satul natal, pentru a fi sub supravegherea mamei sale, femeie cu o mentalitate destul de înapoiată, aș putea zice. Eu consider că notele sunt importante doar în contextul unei eventuale burse, căci în rest ele sunt relevante doar pentru laudă, în niciun caz nu constituie nivelul inteligenței. Nu ar trebui să am pretenții de la generația mamei ei, deoarece am remarcat că aceasta este mentalitatea lor generică. Ce m-a surprins cel mai tare e că tot timpul acesta prietena noastră ne-a mințit și ne-a făcut să credem că ea își dorea note mari, nu mama ei.
Din momentul în care Raine a rostit cuvântul "plec" ceva s-a rupt în mine, iar pe parcurs am înțeles că simțul meu al anticipării nu mă înşelase. Subconştientul îmi şoptea vorbe alarmante, care mai de care mai greu de asimilat şi mai puțin credibile, dar care s-au adeverit când ea ne-a lărmurit pe mine şi pe Harlyn. Țineam degetele încrucişate în speranța că mutarea ei nu este un fapt bătut în cuie, dar nu mai există cale de întoarcere. Prietena noastră aflase de ceva timp de nemulțumirile mamei ei, care o amenințase că nu o va lăsa să termine anul în New York, motiv pentru care Raine a devenit mai retrasă, mai depărtată de noi. Când mă gândesc acum, comportamentul ei este justificabil, fiindcă, în pielea ei, aș fi procedat similar. Nimănui nu i-ar fi uşor să părăsească un loc ce îi fusese aproape ca o casă pentru o perioadă, mai ales că asta ar presupune şi să fie la câțiva zeci de kilometri de persoanele pe care le considerase atât de apropiate că îi putea numi familie. Uneori chiar și câteva săptămâni sunt suficiente cât să începi să nutrești sentimente de afecțiune față de o persoană, iar îndepărtarea de ea va fi întotdeauna dureroasă, vor apărea numaidecât remușcări.
Oricât încerc, vocea mea nu se face auzită în tăcerea apăsătoare. Deşi buzele îmi sunt depărtate, cuvintele refuză să iasă. Harlyn este la fel de lipsită de grai ca şi mine, deținând o figură asemănătoare cu a mea. Părul ei nu este impecabil, însă de data aceasta nu îi pasă de modul în care arată. Mâinile ei împreunate în poală par să tremure, iar privirea ei este ațintită asupra peretelui plin de postere al lui Raine. Se uită în gol. Raine îşi împachetează hainele, neluând parte la amorțeala ce ne-a cuprins pe mine şi pe blondă. Ritmul lent în care se mişcă şi ochii ei pierduți îmi indică faptul că nu este nici ea departe de a intra în această stare de reverie ce mă caracterizează momentan. Îmi frământ degetele, gândindu-mă la o posibilitate ca această durere acută din pieptul meu să dispară, însă mă îndoiesc că voi reuși. Nu este niciodată de joacă atunci când este un adult implicat.
— Nu vă bateți capul. Cu mama mea nu e de glumă, spune Raine, zâmbind amar.
Oftează, așezându-se complet pe jos, deznădăjduită. Își cuprinde picioarele cu brațele, ascunzându-și capul între ele. Îmi dau seama cât de greu trebuie să îi fie, mai ales că eu sufăr că ea ne părăsește, să fii tu cel care pleacă și lasă lume în urmă trebuie să fie mult mai dureros. Sincer, nu-mi doresc să-mi imaginez cum ar fi să plec eu. Părinții mei sunt repeziți și nestatornici, așa că nu ar fi imposibil să le vină o astfel de idee, însă, spre deosebire de familia lui Raine, a mea nu-și dorește ca eu sau Hale să fim pe aproape.
