"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Nu mai e niciun loc în autocar, mă înștiințează unul dintre coordonatori, brațul lui servind drept barieră între mine și ușă.
Harlyn dă să iasă ca să fie solitară cu mine, dar e grăbită de un alt îndrumător să înainteze pe culoarul dintre scaune. Minunat. Voi nimeri într-un autocar în care abia de cunosc pe cineva. Totul e cauzat de haosul plecării. Dacă la venire am fost organizați și triați pe ani și clase, acum fiecare s-a îmbulzit către ce autocar a văzut cu ochii.
Mă uit în jur după vreun chip familiar. N-am nicio idee unde ar putea fi băieții, așa că le scriu lui Hale și Zayden, fără vreo speranță că vor avea timp să-mi răspundă. De Luke și Lance știu sigur că au urcat, fiindcă i-am văzut pe geamul autocarului în care-mi doream să urc împreună cu fetele. Primesc un mesaj de la fratele meu în care mă anunță că și vehiculul lui este plin și îmi propune să discute cu coordonatorii să îmi găsească o persoană cu care să fac schimb, dar asta presupune să mă sui într-un autocar curând. Îi dau de știre că mă descurc, căci ar fi o bătaie prea mare de cap. Pot supraviețui ore în șir cât timp am căștile în urechi și un loc la geam.
Mă îndrept învinsă către coada de elevi și mă rog la divinitate să prind un loc de data aceasta. Speram să dureze câteva minute îmbarcarea ca să mă pot face confortabilă pe scaun și să pot dormi, fiindcă Tony a uitat să ne verifice aseară și băieții s-au furișat afară din cameră pe la unu, iar de dimineață am fost trezite cu noaptea în cap de Harlyn care a visat că nu și-a împachetat tot și a răscolit fiecare colțișor. Abia de-mi țin ochii deschiși acum. Problema e că nu știu dacă aș putea ațipi neștiindu-mă în siguranță lângă o persoană cunoscută în care pot avea încredere.
O mână se așază pe umărul meu și tresar. Zayden. Mă relaxez instantaneu și sunt cuprinsă de un sentiment de certitudine. Din ce aflu de la el, majoritatea persoanelor care urcă împreună cu noi sunt din aceeași clasă cu el, ceea ce mă face pe mine o intrusă. Clasa noastră s-a amestecat cu celelalte din același an și cu cele de a zecea, pe când a lui Zayden este mult mai unită și și-au așteptat răbdători rândul, neîngrămădindu-se să fie primii.
Zayden îmi face semn către locul de la geam fără să-l fi rugat să mi-l ofere mie. Mă ajută să urc ghiozdanul sus, după care se pune lângă mine.
— Nu crezi că e ciudat să stăm împreună? murmur eu, știind că suntem înconjurați de mulți oameni familiari de la orele de sport.
— Nu. Hale mi-a dat mesaj să te caut și să stau cu tine.
Ridic o sprânceană, dar fața lui serioasă îmi indică faptul că nu glumește. Oare Hale bănuiește ceva și nu e deranjat sau pur și simplu se gândește că mi-aș simți mai bine cu cineva cunoscut, indiferent cine este persoana?
— Făceam asta fără să mă fi rugat el oricum, admite el, dând din umeri.
Afișez un zâmbet mic, dar care este șters imediat de un căscat monstru care pune stăpânire pe mine și îl face pe Zayden să râdă.
