"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— La iarnă vreau să stai la mine.
Mă întorc spre Nevin, privindu-l înciudată. Sunt cel puțin şase săptămâni până la vacanța de Crăciun, iar el, în loc să-şi facă proiectul la istorie, se gândeşte la lucruri atât de îndepărtate. Imediat începe perioada tezelor, în care se poate citi cu ușurință disperarea pe fețele profesorilor atunci când privesc în catalog și constată lipsa notelor. Nu înțeleg de ce sfârșim la majoritatea materiile să ne facem cu toții griji abia în decembrie din pricina imposbilității încheierii mediilor. Oricât ai trage de profesori, ei se gândesc întotdeauna că mai este timp destul până se termină semestrul, apoi se trezesc cu două săptămâni înainte și ne aglomerează cu teste, ascultări și proiecte, uneori chiar toate trei la aceeași materie. Nevin are lucruri mult mai importante pe care să se concentreze, în loc să viseze la vacanță.
— Înţeleg că îți plac planurile pe termen lung, dar sunt o mulțime de alte variabile pe care ar trebui să le iei în calcul până să ajungi la vacanțe, îi explic, gesticulând din mâini pentru ca el să mă ia în serios, pentru că altfel nici nu ascultă.
Mai ales la cât de nepăsător tinde să fie când e vorba de școală. Uneori mă îngrijorez referitor la notele lui, căci am impresia că este pe punctul de a pica la măcar o materie. Deși îl atenționez întotdeauna cu două-trei zile înainte de teste, el nu învață aproape niciodată pentru ele, ci sfârșește rugându-se de mine să-i explic exercițiile în pauză. Urăsc latura aceasta superficială a lui, dar nu e ca și cum am de ales. Trebuie să-l suport așa cum e.
— Lasă-mă cu matematica! pufneşte, luând stiloul şi începând să mâzgâlească ceva pe unul dintre multele caiete întinse pe pat.
Eu îmi răsfoiesc mai departe cartea, amintindu-mi că de câteva zile bune nu am mai apucat să citesc nimic. Nimic care să nu aibă legătură cu școala. Am stagnat, însă nu neapărat din lipsa timpului, ci mai degrabă din lipsă de interes, pentru că nimic nu mi-a captat atenția în mod special. Totuşi, soarta face ca eu să fiu genul de persoană care nu poate începe un lucru dacă nu l-a terminat pe cel anterior, aşa că mă străduiesc să-mi mențin ochii deschişi şi să desluşesc ceva din cuvintele ce par a se amesteca unele cu altele, făcându-mi misiunea de a înțelege povestea una imposibilă. Mă chinui să termin această carte plictisitoare, pentru a mă apuca de lista lungă ce mă așteaptă, însă anticipez că o să renunț pur și simplu și nu voi mai citi nimic.
Cuvântul "prietene" îmi atrage atenția, astfel că gânduri legate de Raine şi Harlyn îmi împânzesc mintea. Au mai existat certuri între noi, însă niciodată nu am fost puse într-o situație atât de încâlcită. Harlyn se comportă ca o "fată rea", culorile vii au dispărut complet din garderoba ei, pe când Raine a obosit să încerce să o convingă că eu şi ea nu suntem de vină pentru ce a pățit. A ajuns la disperare destul de repede, iar acum pur şi simplu a renunțat, afirmând că nu este nicio șansă ca noi să o convingem să redevină vechea Harlyn. Harlyn refuză să discute cu mine, învinuindu-mă pentru faptul că ea şi Michael nu mai sunt un cuplu, iar el nici măcar nu mai discută cu ea, deşi m-am rugat în repetate rânduri de el să îi acorde o nouă şansă. Momentele când suntem toate trei în cameră devin tensionate, căci niciuna nu vorbește, iar rareori uneia dintre mine și Raine ne sună telefonul, cauzând priviri ucigătoare din partea blondei.
