"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Târăsc fără prea mare ceremonie valiza după mine, întrebându-mă dacă mai e mult până la ieșire, căci până aici am bătut un drum foarte îmbârligat, pe care mă bucur că nu îl voi mai parcurge de una singură. Credeam că Nevin glumea când se plângea de mărimea și dificultatea de a străbate aeroportul, dar se pare că m-am înșelat amarnic. De două ori a trebuit să-mi iau inima în dinți și să rog necunoscuți să mă ghideze, căci indicatoarele sunt atârnate în cele mai bizare locuri, uneori foarte greu de reperat, chiar ascunse în spatele altora. Eram cât pe ce să pierd zborul din cauza lor și a faptului că am ezitat mult până mi-am făcut curaj să vorbesc cu cineva. O să mă asigur că nu mai plec niciodată singură cu avionul.
Îi mulțumesc divinității în gând când văd ușile glisante înscripționate cu cuvântul "ieșire" și măresc pasul, cu un zâmbet larg, agitată și entuziasmată în același timp. Imediat cum ies, un Nevin radiind a fericire aleargă către mine, luându-mă în brațe și aproape dărâmndu-mă, cu toate că forța lui fizică sau greutatea nu sunt impresionabile. O femeie blondă, de aceeași înălțime ca mine, răsare lângă noi, schițând un zâmbet mic, plăcut, pe care i-l întorc, salutând-o în același timp. După secunde bune de sufocare, Nevin mă lasă să respir și se grăbește să smulgă mânerul valizei din mâna mea, gest care mă uimește puțin. Poate este influența mamei lui de vină, sau dorința lui de a o impresiona, deși mi-ar plăcea să cred că ar fi avut aceeași intenție și dacă nu am fi fost însoțiți.
— Cum a fost Crăciunul? Nu am prea apucat să vorbim, spune el, conducându-ne prin oceanul de oameni și bagaje care forfotesc în continuu.
Dau din umeri, amintindu-mi masa jenantă la care a trebuit să participăm eu și Hale, pentru că lui i-a scăpat pe gură că nu avem treabă. Zayden a plecat în dimineața aceea, fiindcă vrea să petreacă sărbătorile cu mama lui, ceea ce mi s-a părut foarte drăguț. Deși discuția era între el și fratele meu, simțeam cum brunetul mi se adresează mie, pentru că din când în când își fixa ochii într-ai mei și nu îi părăsea decât atunci când Hale acorda din nou atenție. Hale are o putere de concentrare similară cu a unui pește auriu. Nu a durat mult conversația, însă cert e că relația lui Zayden cu mama lui nu se compară deloc cu a noastră, ceea ce e și de așteptat de vreme ce nu e tocmai comun ca niște oameni să decidă să procreeze două ființe și apoi să le dea uitării. E ca și cum nu ne-au dorit niciodată, deci nu pot pricepe cum ar face aceeași greșeală de două ori.
— Nimic interesant. Doar o masă în familie și apoi m-am uitat singură la filme de Crăciun toată după-amiaza, comentez, lăsând la o parte detaliile nenecesare.
Nevin dă din cap, de parcă spusele mele l-au mulțumit, apoi se întoarce către mine, confuz și curios, ochind clar husa de chitară, pe care mi-aș fi dorit să o pot împacheta în vreun fel, astfel încât să fie o adevărată surpriză, nu să trebuiască să o car în spate.
