"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Acel moment când îți dai seama cât de bine stau hainele pe prietena ta, dar pe tine arată ca şi cum ai fi un om al străzii, spun, întinzându-mi picioarele pe măsuță, făcându-mă confortabilă.
Raine mă aprobă, privind-o şi ea pe Harlyn, care îşi încheie rochia verde deschis, mult mai strălucitoare decât husa telefonului ei. Nici nu vreau să mă gândesc cât a costat o astfel de rochie! Ea îşi potriveşte brățara de aur pe mână şi inelele pe deget, privindu-le în mod obsesiv. Și dacă ar purta un sac de gunoi, tot ar arăta mai bine decât mine sau Raine, sau decât amândouă laolaltă. Harlyn are acea frumusețe de zeiță, autentică, dar inocentă în același timp, care face ca orice pune pe ea să arate ca turnat. Să nu mai zic de corpul ei suplu, dar cu curburi. Ea are exact acea formă de clepsidră pe care toate fetele o râvnesc. Eu și Raine ne zbatem zilnic să nu ne pierdem complet încrederea de sine atunci când suntem în preajma blondei.
— Nu e adevărat. Sunt geloasă pe modul în care îți vine un hanorac. Pe mine mă face să par un gogoşar! afirmă ea, însă fără niciun fundament, căci nouă nu ni se pare că ei nu i-ar veni vreun articol vestimentar. Par de trei ori decât sunt în realitate.
Raine izbucneşte în râs, obținând o figură dezaprobatoare din partea prietenei sale, ce încearcă să îşi facă selfie-uri care să îi surprindă cât mai mult din corp. Nu reuşeşte. Nu mă ofer să îi fac eu poză, iar ea e prea orgolioasă ca să întrebe. Ultima dată când am fotografiat-o nu era mulțumită niciodată, găsind constant vreun motiv pentru care să le respingă, aceste motive variind de la lumina proastă, la faptul că nu i-am prins partea bună a feței, orice o înseamna asta, ori că nu se vede toată sau că nu este destul de clară...
— Mai bine te îmbrăcai în Harley Quinn decât într-un magician fără baghetă.
Aştept reacția supărată a blondei, însă ea doar închide ochii, inspirând şi expirând în mod repetat, pe urmă se întoarce înspre Raine şi aproape că țipă:
— Sunt o zână! Nu semăn deloc cu un magician!
Într-adevăr, eu nu m-aş gândit niciodată la această asemănare, dar înțeleg că Raine vrea să o tachineze. Părul ei blond este buclat şi lăsat liber, conținând sclipici, atât cât a putut să-şi pună singură, iar pantofii ei nici nu ştiu ce culoare au, pentru că privindu-i dintr-un unghi par roz, din altul verzui. Sincer, eu cunosc doar culorile de bază, cele ale curcubeului şi alb şi negru, restul denumirilor îmi sunt complet străine.
— Mă ajuți, Aloy? mă întreabă ea, chinuindu-se cu sclipiciul.
Dau din cap, aşezându-mă pe marginea patului. Ea stă pe jos, în fața mea, aşteptând ca eu să-i torn sclipiciul în cap. I-l lipesc cum pot mai bine, după care ea se întoarce pentru a-i face machiajul. Dacă am învățat ceva din timpul petrecut cu ea este, cu siguranță, arta "pictării" feței. Chiar și observatul este o tehnică de învățare, aparent, deși nu-mi imaginam că voi deveni decentă fără practică. Pun cu grijă telefonul meu cu poza din care ar trebui să mă inspir pe unul dintre picioarele mele, începând să o dau cu rimel, fard roz pe la ochi, creion, ruj roz şi îi fac apoi nişte linii de sclipici de o parte şi de alta a feței, aşa cum este înfățişat în imagine. Îmi ia ceva timp, dar rezultatul este mulțumitor pentru mine. Mă întreb de unde a făcut rost de atât de mult sclipici. Nu vreau să știu cât a plătit pe întreaga ei costumație de Halloween. Harlyn se ridică, iar când se priveşte în oglindă, exclamă de fericire, apoi mă ia în brațe.
