Fără nicio altă vorbă, Luke se ridică în picioare şi plecăm cu toții spre... ei bine, nu ştiu. Este ultima zi de vacanță şi e prima dată în viața mea când îmi doresc să nu se termine. Şcoala nu a constituit niciodată "o închisoare" pentru mine, contrar colegilor mei, singurul lucru pe care nu-l suportam la ea erau fix elevii. Profesorii mă cunoşteau drept o persoană ambițioasă şi cu note mari, care se chinuia să aibă media cât mai ridicată. Ce-i drept, nu am fost prima din clasă, căci am avut un coleg pe care toți îl numeau tocilar deoarece era întotdeauna pus la punct cu temele şi proiectele, ridica mâna să răspundă, se oferea să şteargă tabla şi... purta ochelari. Mi-a părut rău pentru el când ceilalți îşi băteau joc de el şi când el refuza să le dea tema ei făceau poze caietului fără voia lui. M-am simțit oarecum prost pentru el, însă atunci când am încercat să mă apropii de el, m-a acuzat direct că aș vrea să profit de el, exact ca ceilalți. A fost, evident, o acuzație pe nedrept, dar părerea lui despre mine coincidea cu opinia clasei, anume că eu caut doar să ies câștigată dintr-o situație, totul pornind de la relația de rudenie dezvăluită de Jia.
— Vreți să mergem undeva?
Ies imediat din visarea care mă cuprinsese, amintindu-mi că nu este nici momentul, nici locul în care să mă las condusă de memorii în lumea transpunerii în trecut. Ignor privirile celorlalți care se întreabă de ce mă uitam în gol și refuz să le răspund, fără să și precizez acest lucru.
— Eu nu am altceva mai bun de făcut, admite Raine.
Luke stă pe gânduri. Nevin este cel dus pe gânduri de data asta și pot jura că știu motivul.
— Vreți să ne jucăm ceva? Avem cărți.
— Eu sunt de acord, spun.
Nevin nu e deloc atent. Merge abătut, cu mâinile în buzunare şi privirea în pământ. În joacă, îi trag un pumn în umăr. Și eu sunt uimită că mi-am permis acest lucru, însă a fost doar un gest de moment, negândit în profunzime. El tresare şi mă priveşte nedumerit, ridicându-și mâinile în aer în semn de întrebare.
— Cărți? îl întreb.
— Cărți, răspunde, schițând un zâmbet mic.
Nu mă gândeam că va fi o atmosferă atât de tensionată. Luke e plictisit, a grăbit pasul pentru a ajunge cât mai repede, Raine îmi povesteşte cât de supărată e că Harlyn nu i-a spus de partenerul ei de întâlnire, mai ales fiindcă ea era convinsă că îl place pe Nevin şi că ar refuza o întâlnire cu oricine altcineva, iar Nevin e la fel de posomorât.
Soarta are totuși alte planuri pentru noi, astfel că nu apucăm să ne îndepărtăm prea mult de foc că o stare de agitație nestăpânită se răspândește mai repede decât ciuma, cauzând țipete și teroare. Ne întoarcem instinctiv pentru a afla cauza acestei tulburări din aer, iar impulsurile noastre primitive ies la iveală, făcându-ne să fim absorbiți de această teroare și să participăm la ea. Raine dispare în câteva secunde, fără să-mi dea timp să o urmez, iar Luke, altruist din sine, o ia în direcția focului a cărui flacără s-a extins mult înspre cer, trecând razant pe lângă copaci, pe care sunt sigură că îi va mistui dacă nu se vor lua măsuri în curând. Nevin este singurul care rămâne lângă mine, trăgându-mă de mână în sensul opus atrocității dezlănțuite. Nu reacționez pe moment, ci rămân împietrită, neînțelegând de câtă lipsă de atenție și meticulozitate pot da dovadă niște adolescenți care fac lucruri ilegale, împotriva regulilor. Dacă aș face ceva interzis, mi-aș lua o sumedenie de măsuri de precauție. Cu siguranță nu m-aș avânta, făcând un foc folosind atâtea lemne, și clar aș face din acest eveniment unul restrâns, pentru că vorba circulă foarte repede și poate ajunge foarte ușor la conducerea liceului. Probabil că directorul închide un ochi. Cam multă libertate.
CITEȘTI
Sunt cine vreau să fiu
Teen Fiction"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...