"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Am considerat inutilă orice încercare de a fugi după Hale, având în vedere lungimea picioarelor lui şi viteza pe care o prinsese urcând scările. De asemenea, la fel de zadarnic mi s-a părut şi numai gândul de a purta o conversație cu el ce implică atenția lui îndreptată către mine pentru un timp îndelungat, având în vedere că el, dintr-un motiv sau altul, evită să mă privească fără să aibă acea expresie de dezgust binecunoscută de mine. Nu cunosc cauza silei provocate de fața sau comportamentul meu, însă, părerea mea este că nu am făcut în așa fel încât să avem o relație conflictuală, pentru că, dacă asta aș fi intenționat, cu siguranță ar fi fost îndreptățit să se comporte de parcă nu merit atenția lui. În schimb, eu de atâția ani încerc să-mi explic de ce el nici din necesitate n-ar vorbi cu mine.
Hale nu este singurul confuz și frustrat, dar nici așa nu sunt tentată să sparg vreun obiect, mai ales dacă nu îmi aparține. Impulsul meu este de a mă aşeza pe un pervaz destul de lat cât să încap, de preferat să am şi câteva perne într-o armonie de culoare în spatele meu, şi o privelişte care să taie orice respirație. Din nefericire, am putut vedea astfel de locuri doar în poze, deoarece casa noastră este una de modă veche, a cărei culoare predominantă este maroul, pe care eu îl consider de-a dreptul deprimant. Nu sunt eu vreo adeptă a rozului sau roşului aprins, dar nici culorile şterse sau bătrânicioase nu mă atrag în mod deosebit.
Nu primim mereu ce ne dorim, dar uneori am impresia că nu am obținut niciodată ce am vrut. Visasem ca prietenia dintre mine şi Jia să fie durabilă, ne făceam planuri absurde de viitor, cum ne vom creşte copiii ca pe gemeni, iar la momentul respectiv totul părea atât de uimitor şi stabilit, încât eram convinse că se va întâmpla. Chiar glumeam despre cum ea s-ar căsători cu Hale după ce noi doi am reuși să devenim apropiați. Urma să mergem împreună la aceeaşi facultate, pentru că eu nu am habar ce mi-ar plăcea să fac zi de zi, ce fel de job mi s-ar potrivi, aşa că aş fi fost de acord cu orice ar fi propus Jia și spre orice s-ar fi îndreptat ea. Când stau să mă gândesc îmi dau seama de fapt câte probleme reale am, cum ar fi dezorientarea mea, atât spațială cât şi pe plan de viitor, iar eu, în loc să găsesc o soluție pentru ele, îmi toc nervii pe o amintire care se va evapora cu timpul. Ar trebui să mă gândesc serios ce-mi place în loc să las ca alții să-mi influențeze deciziile.
Dacă am învățat ceva din ce s-a întâmplat cu Jia, este că nu trebuie să îmi mai fac speranțe deșarte, și, de asemenea, să nu mai subestimez pe nimeni. Resping imediat întrebările precum "de ce fac asta părinții noștri?" sau "nu putem să rămânem?", pentru că nu are rost să mă strofoc să găsesc variante care mai de care mai denaturate ale realității doar ca să mă mențin ocupată. Prefer să aștept un răspuns concret, din partea părinților, care să mă lămurească în totalitate, deoarece știu că imaginându-mi eu teorii nu voi fi niciodată aproape de adevăr. Niciodată nu nimeresc varianta corectă, nici măcar la teste când am doar două opțiuni! Întotdeauna o aleg pe cea greșită dacă nu am nicio idee care răspuns ar putea fi cel corect, de aceea trebuie să învăț mereu, căci nu mă pot baza pe intuiție.
