"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Stau picior peste picior, plictisită, la marginea patului, cu capul sprijinit în mâini, uitându-mă cum Nevin se joacă Candy Crush. Eu m-am oprit pe la nivelul o sută când m-am plictisit să mai aştept ca să pot juca. Când nu aveam vieți îmi răsărea un chef de a juca, iar când aveam, nici măcar nu mai știam că dețin aplicația. Jocul a sfârşit prin a fi dezinstalat pe viață din telefonul şi inima mea, în care nu ocupa un loc prea important din fericire.
Le aşteptăm pe cele două fete să fie gata, de ceva timp deja. Harlyn se tot învârte pe lângă dulap, agitată de parcă Hale ar fi vreo vedetă sau vreun cântăreț dintr-o trupă de băieți cunoscută. Raine încă se luptă cu mormanul de pantofi, iar eu, deşi o compătimesc, nu am de gând să mă ating de "copilaşii" blondei, pentru că nu îmi doresc să sfârşesc atârnată de la etajul unu cu un pantof în mână. Nu înțeleg ce atâta tevatură pentru un simplu coleg de cameră al lui Nevin. Dacă îi place de blond nu înseamnă că trebuie automat să cunoască toți oamenii din viața lui, și mai ales nu un coleg de cameră neînsemnat, căreia Nevin oricum i-a făcut o primă impresie proastă.
— Gata, anunţă Harlyn, încălțându-şi converşii.
Atât timp pierdut... pentru niște converși? Asta ar fi prima alegere pentru mine și totodată cam singura. Nu am multe perechi de pantofi, nu sunt nici vreo colecționară ca Harlyn și nici mama nu s-a dat vreodată în vânt să cheltuiască banii pentru mine. Întotdeauna a preferat să mai adauge vreo haină de blană la colecția ei infinită.
Înviorat, Nevin se ridică instant în picioare, cu o mișcare lină, impresionantă. Deschide uşa, dându-se înapoi pentru a ne lăsa pe noi primele, făcând și o plecăciune când vine rândul meu. Ce gentleman! Din puținul timp petrecut împreună îmi aduce oarecum aminte de singurul prieten pe care îl mai aveam în afară de Jia. Eu și Connor ne-am răcit odată ce Jia a început să ocupe mare parte din timpul meu, lucru pe care, în retrospectivă, îl regret acum.
Nevin se comportă ca un ghid, conducându-ne pe holuri până în clădirea destinată şederii băieților. Nu remarc vreo schimbare în privința curățeniei, ceea ce e surprinzător, dar plăcut. Dacă nu s-ar ști care dintre clădiri este pentru genul feminin și care pentru cel masculin, nu s-ar face diferența. Femeile de servici își fac treaba, nu ca în școala în care mi-am petrecut opt ani din viață, iar de fiecare dată când mă așezam în bancă găseam cel puțin trei ambalaje în bancă.
Nu numai că holurile arată identic, iar camerele sunt dispuse aproximativ la fel, dar în ambele sunt deopotrivă și fete și băieți. Față de mai devreme când totul era învăluit în liniște, acum e o învălmășeală totală și o veselie nemaipomenită. Mă simt scoasă din context, pentru că starea mea de zi cu zi nu e nicicum bucuroasă, iar să văd adolescenți fericiți fără vreun motiv anume mi se pare straniu. Trei luni mi-a luat ca să mă dezobișnuiesc cu această stare generală de euforie.
