"Suntem cu toții puțin ciudați. Şi viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră, creem cu el o conexiune şi o ciudăţenie mutual satisfăcătoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevărată." (...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Sunt mai mult decât conștientă de pașii mari ai lui Zayden în urma mea. Nici nu se străduiește și tot mă ajunge, ceea ce mă deranjează din moment ce sunt frustrată din pricina întorsăturii de situație. Orice lucru care provine de la el îmi produce stări de încordare nervoasă la momentul actual, iar pentru a mă destinde e nevoie de mai mult decât vorbe plăcute auzului, deși nici acelea nu sunt sigură că m-ar ajuta în vreun fel. Deschid ușa camerei, lăsând-o deschisă în caz că se hotărăște să intre, căci așa este politicos, deși nu am de gând să stau prea mult. Caut un hanorac în grabă, pentru că într-o oră se va închide biblioteca școlii și se va lăsa frigul cât de curând. De asemenea, mă îndoiesc că Zayden se va orienta foarte bine sau poate chiar nu mă va ajuta deloc, ceea ce nu m-ar mira nicio secundă. Orice e posibil. Deja mi-l imaginez luând loc pe un scaun și lăsându-mă în plata Domnului, să mă orientez de una singură.
Îmbrac repede hanoracul roz găsit, prefăcându-mă că brunetul nu se sprijină de ușă și mă urmărește ca un prădător, ceea ce am observat în cele câteva secunde în care mi-am permis să-mi arunc fugitiv ochii către el. Trebuia să mă fi dus totuși la baie, în modul acesta aș fi evitat o astfel de situație care mă pune într-o poziție inconfortabilă. Vreau să trec pe lângă el, însă îmi blochează ușa, singura modalitate prin care aș putea izbuti să trec de el stând în postura aceasta ar fi să trec printre picioarele lui, dar mă abțin să fac așa ceva.
— Drăguț, spune el, colțurile gurii ridicându-i-se puțin într-un zâmbet, referindu-se la hanoracul meu.
Simt cum obrajii îmi iau foc, însă nu replic nimic ca răspuns la comentariul lui.
— Mergem? îl întreb neconvingătoare, evitându-i intenționat ochii, preferând drept priveliște desenele lui Raine agățate de pereți, care dau camerei un aer mai primitor.
Îmi face loc, mai ușor și repede decât mă așteptam, iar eu o iau în față, cizmele mele cu toc răsunând ciudat pe holurile aproape goale. Nu-mi amintesc exact motivul achiziționării unui astfel tip de încălțăminte, fiind mai degrabă potrivit pentru Harlyn, însă cert este că am făcut o alegere foarte proastă în această dimineață, mai ales pentru că nu sunt obișnuită cu tocurile, oricât de mari ar fi ele. Câteva fete se opresc din activitățile lor, care mai de care mai monotone, pentru a se uita la Zayden, care merge alene, cu mâinile în buzunare, părând mult prea relaxat având în vedere că timpul ne presează. El rămâne în urmă, iar eu ies din clădire și mă așez pe trepte, cu scopul de a-l aștepta, pentru că fără el nu pot rezolva nimic, fapt petru care sunt strâmtorată în acest moment. El vine și iese în frig doar cu tricoul lui cu mâneci scurte pe care îl purta și mai devreme. Mă gândeam că a zăbovit pentru că s-a întors pentru a-și lua o jachetă, așa cum am procedat și eu. Aparent nu.
— Nu ți-e frig? îl întreb, confuză.
— Rezist până acolo și înapoi, spune nonșalant și nepăsător, dând din umeri.
