Fii puternica

Capitolul 2

Kaitlyn

            Am oftat usurata, cand copiii au plecat. Kailey fusese mai receptiva la vorbele lui Kevin. Daca nu intervenea el, sigur se crea o alta cearta intre mine si ea. Am strans farfuriile de pe masa si le-am pus in chiuveta. Nu mai aveam timp sa le spal, dar o sa vina menajera.

            -Pana la cat lucrezi azi?ma intreaba Kevin.

            M-a prins de talie si m-a lipit de el. Mi-am incolacit mainile in jurul gatului sau.

            -Trebuie sa ajung la centru si sa ma ocup de organizarea strangerii de fonduri de sambata. Plus mai am o programare a unui baiat nou. Ma poti lasa la Arina? O sa merg la o cafea dupa munca cu ea, si ma aduce ea cu masina.

            Mi-a aprobat din cap, apoi mi-a furat un sarut rapid. Mi-am luat geanta si apoi am intrat in garaj. M-am urcat in masina lui Kevin. Cand s-a deschis usa garajului, am plecat. Am pornit spre casa Arinei. Inca eram cele mai bune prietene dupa atata vreme. Si ce ma bucura cel mai mult e ca Kailey e prietena foarte buna cu fata Arinei, Olivia.

            Am ajuns repede, iar dupa un sarut scurt dat lui Kevin, m-am dat jos din masina. Chiar atunci usa garajului s-a deschis si o masina a iesit. Era Arina. A oprit in dreptul meu si m-am urcat pe locul pasagerului. Am pornit spre centrul de copii orfani unde lucram ca psiholog. Ma bucura faptul ca lucram in acelasi loc cu Arina. Pana si facultatea o facuseram impreuna. Cum ziceam cand eram adolescenta, „o astfel de prietena mi-am dorit mereu".

            -Azi trebuie sa punem la punct planurile pentru strangerea de fonduri, spune Arina.

            -Stiu. Mai sunt 3 zile si deja intru in starea de agitatie. Vreau sa fie totul bine.

            -O sa fie. Esti o organizatoare foarte buna. Daca nu ai fi ajuns sa lucrezi in centrul asta, azi era vai de el. Mi-a povestit Olivia, despre Kailey si petrecerea de primavara. Cica e o sefa exigenta. Acum inteleg de unde a mostenit calitatile de organizator.

            -E bine ca macar tu stii ceva despre acea petrecere si contributia fiicei mele. Fata asta ma indeparteaza de ea din ce in ce mai mult. I-am dat prea multa libertate si acum profita la maxim de ea. Nu stiu ce sa ma mai fac.

            -Oh, pe bune? Lucrezi cu atatia copii, diferiti, si nu stii ce sa faci cu fiica ta?ma intreaba ea ridicand o spranceana.

            -In familie mereu e mai complicat. Am crezut ca in timp ce inainteaza in perioada adolescentei, o sa se apropie de mine, pentru ca mereu am fost deschisa fata de ea, dar mai mult se departeaza.

            -Nici tu nu vorbeai cu mama ta, spune ea.

            -Eu il aveam pe Dylan. Kailey si Kennedy sunt ca soarecele si pisica, deci ma indoiesc ca ar vorbi.

            -Ai dreptatea ta aici.

            I-am zambit bucuroasa ca-mi da dreptate. Imi cunosteam copiii si stiam ca Kailey nu il are la suflet pe Kennedy. Macar ea e norocoasa ca nu are 2 frati, cum am fost eu. Si e norocoasa ca are parintii biologici alaturi. Uneori ma mai intristez cand imi amintesc ca sunt adoptata, dar uneori sunt fericita, pentru ca stiu ca daca nu se intampla asta, nu ajungeam aici.

Dupa ce am iesit de pe bancile facultatii, iar copiii, care erau mici atunci, au mai crescut, am dat peste un centru de copii orfani. Imediat m-am gandit la mine si la norocul meu, care la acesti copii nu a ajuns. M-am angajat imediat ca si psiholog, vrand sa ajut copiii cu traumele lor. Toti de acolo erau descurajati si nu aveau incredere in ei. Toti angajatii, au zis ca de cand am aparut eu acolo, totul s-a schimbat. Arina mi s-a alaturat si ea doi ani mai tarziu. Centrul a mers din ce in ce mai bine, iar unii copii au avut noroc si au fost adoptati. Cine ar fi vrut un copil care statea ghemuit intr-un colt si nu vorbea cu familile care veneau sa ii vada? Mi-am dorit sa ajut si am ajutat multe suflete nevinovate.