Fii puternica

(II) Capitolul 16

Kailey

M-am desprins din imbratisarea in care ma tinea Charlie si am facut un pas. Am smuls acel test de sarcina din mana Alexei, inca sperand ca face vreo gluma proasta. Am privit cele doua liniute si am simtit ca tot acel bloc in cade in cap. Tot universul se rupsese deasupra mea, iar bucatile cazand pe mine. Am scapat acel dispozitiv pe jos, iar in secunda urmatoare m-am intors indreptandu-ma spre camera, trantind usa in urma mea.

M-am aruncat in pat, pe burta, cu fata in perna. In acel moment voiam sa mor. Sa mor sufocata. Sa se produca un cutremur si bucatile de beton sa cada pe mine. Sa nu mai exist. Sa ma evapor. Corpul imi tremura si imi simteam respiratia taiata. Mi-am intors putin capul, luand o gura de aer, iar plamanii mi-au multumit. Imediat mi-am simtit obrajii uzi. Siroaie de lacrimi imi curgeau pe obrajii reci. Ii simteam reci. Tot corpul imi era rece. Imi era amortit. Am strans din ochi, dar asta a facut ca avalansa de lacrimi sa fie mai puternica.

Usa s-a deschis. Am deschis ochii ridicand privirea. Nu vedeam nimic, doar umbre. Aveam privirea incetosata. Mi-am ascuns din nou capul in perna, dar nu stiu de ce. Ma vazuse plangand de atatea ori. Dar acum era diferit. Imi era rusine. Imi era rusine de propria mea persoana. Eram groaznica.

Am simtit cum patul s-a miscat si l-am simtit lungindu-se langa mine. Mana lui mi-a atins parul si l-a trecut pe dupa ureche, dezvaluindu-mi obrazul. L-a atins delicat si am simtit in acel moment o caldura pornind din acel punct, insirandu-se in tot corpul. Mi-a trecut o mana pe dupa spate si m-a tras mai aproape de el, lipindu-ma de pieptul lui. Buzele lui mi-au sarutat crestetul capului.

-Te rog, nu mai plange. Mi se rupe sufletul.

Cuvintele lui m-au facut sa bufnesc intr-un plans mai alert. Si mie mi se rupea sufletul gandindu-ma la acele doua liniute verticale. Voiam sa fie un vis. Un cosmar. Sa ma trezesc luni dimineata si toate greturile de saptamana asta sa nu fii existat niciodata. Sa fiu normala. Sa nu fiu insarcinata. Sa nu port un copil in pantec. Sa nu devin o mama.

M-am ridicat brusc, sprijinindu-ma in coate. Respiram cu divicultate. Plamanii mei tipau dupa aer, iar eu incercam sa-i alimentez prin expiratii si inspiratii mult prea rapide. Charlie ma mangaia incet pe spate si dupa un timp mi-am revenit la normal. La normal cu respiratia. Nu o sa mai fiu niciodata normala.

Acest gand a adus dupa el alte lacrimi pe obrajii mei. Am simtit cum Charlie se misca langa mine, dar nu-l vedeam. Privirea blurata imi impiedica distingerea lucrurilor. Am simtit cum bratele lui m-au ridicat de sub brat si intr-o secunda am ajuns in poala lui. El statea sprijinit de capul patului. Aveam privirea lasata in jos si nu aveam puterea sa o ridic. Nu pana cand mana lui Charlie m-a obligat sa-mi ridic capul. Cu cealalta mana mi-a sters lacrimile care siroiau pe obraji. Am clipit de cateva ori si am putut sa-i vad ochii. Acei ochi superbi ma priveau ingrijorati.

-Kailey, te rog, linisteste-te. O sa fie totul bine.

-Nu o sa fie..., spun eu dar vocea mi se frange.

Am avut tendinta de a lasa din nou privirea in jos, dar palmele lui Charlie au ajuns pe obrajii mei, tinandu-mi capul drept. Mi-a mangaiat cu degetele mari pometii.

-Ba o sa fie. O sa ne descurcam. Suntem amandoi implicati. Amandoi am facut o greseala, pe care trebuie sa ne o asumam, indiferent de consecinte. Nu o sa ne dam batuti. Esti puternica, Kailey. Esti o fata a naiba de puternica. Si esti speciala. Daca uiti asta vreodata, gandeste-te ca tu mi-ai adus din nou fericirea in viata. Tu m-ai ajutat sa-mi gasesc din nou drumul pe care il cladisem cand eram mic. Tu esti cea care mi-a dat inca o speranta in viata. Te rog, Kailey. Ochii acestia ai tai sunt prea frumosi ca sa verse lacrimi de tristete.