Fii puternica

(II) Capitolul 23

Kailey

            Ce adolescent normal si cat de cat popular in scoala ar fi vrut sa lipseasca de la o petrecere organizata de capitanul echipei de fotbal? Si era o petrecere mai privata, pentru ca nu orice ratat avea acces. Eu as fi vrut sa fiu acea ratata care nu e invitata si sta acasa, petrecandu-si trecerea dintre ani singura in fata televizorului cu moderatorii TV care filmeaza emisiunea de revelion cu o luna inainte. As fi preferat sa merg si cu parintii mei la cine stie ce restaurant select si sa stau toata noaptea pe scaun, iar la 12 sa numar invers de la 10 la 1, apoi sa dau noroc si sa urez cele bune, apoi din nou statul pe scaun. De ce nu puteam sa fiu o ratata care-si petrece revelionul acasa? De ce a trebuit sa castig balul bobocilor in clasa a noua si sa ajung in topul elevilor populari? De ce trebuie sa merg la aceasta petrecere afurisita?

            De data aceasta nu mai aveam scapare. Daca refuzam si aceasta petrecere as fi ridicat semne de intrebare si nu voiam intrebari. Inainte ma rugam de parinti sa ma lase la fiecare petrecere saptamanala, iar acum refuz doua petreceri importante ale anului? Asta ar fi fost ciudat si nu vreau sa fiu ciudata.

            Asa ca acum stau si ma pregatesc. Si pregatirea mea se desfasoara cu viteza melcului, pentru ca vreau sa aman cat mai mult acel moment cand o sa pasesc in acea casa. De fapt vreau sa evit sa intalnesc acei ochi verzi pe care-i urasc din toata inima mea. Nu pentru ca m-a inselat; mi-a trecut acea suparare. Il urasc pentru ca stie de secretul meu si sunt sigura ca o sa-l scoata la iveala. Si asteapta momentul potrivit. Si care ar fi momentul potrivit? O petrecere unde sunt prezenti o parte din elevi importanti ai scolii. Minunat!

            Mi-am terminat machiajul si aranjatul parului. M-am ridicat de pe scaunul de la masuta de toaleta, apoi m-am uitat spre rochia de pe pat. Sper sa ma pot imbraca singura cu ea. Asta mi-ar mai lipsi; sa am nevoie de ajutorul cuiva, iar acel cineva sa-mi vada burtica. Charlie nici macar nu era aici; se dusese la apartament pentru a se imbraca si el. Si singura care ma putea ajuta era mama. Si nu voiam acest lucru.

            Mi-am dat hainele jos de pe mine, apoi am luat dressurile de culoarea pielii pe mine. M-am privit in oglinda si mi-am vazut burtica. Am mangaiat-o incet si am zambit. Bebe, sper sa fii cuminte in seara asta. Nu-mi strica ultima zi din an si nici prima zi din anul nou. Apropo, maine e ziua lu' tati, deci trebuie sa-i faci si tu cadou; adica sa fii linistit. Mi-am privit sanii, care se marisera putin. Nu cred ca mi-as fi dat seama daca sutienele nu-mi ramaneau mici. Fusesem la cumparaturi si-mi cumparasem unul mai mare. Noroc ca rochia asta nu avea nevoie de sutien, pentru ca era decupata la spate.

            Am luat rochia de pe pat si mi-am tras-o pe cap. Rochia avea niste cupe speciale care-mi sustineau sanii. Si imi venea perfect. Daca as fi avut-o acum vreo 3 luni, mi-ar fi fost mare in zona pieptului. Chiar cand imi aranjam volanasele, usa s-a deschis. Inima mi-a stat pentru o secunda in loc, dar apoi mi-am dat seama ca eram imbracata si-mi acoperisem burta.

            -Aaa, te-ai imbracat singura, aud vocea mamei.

            M-am intors spre ea si am ramas cu gura cascata. Era imbracata intr-o rochie rosie, cu un decolteu adanc, mulata pe formele ei, ajungandu-i pana la genunchi. Arata uimitor. Arata de vreo maxim 25 de ani, in niciun caz de 38. Mama era o femeie foarte frumoasa si chiar ma bucuram ca am mostenit multe trasaturi de la ea. Si acum tot ce sper e sa arat la fel de bine ca ea cand o sa fiu de varsta ei.

            -Arati uimitor, spun eu inca privind-o din cap pana-n picioare.

            Pantofii negri cu toc ii faceau picioarele sa arate asa de lungi, chiar daca nu era cea mai inalta femeie. Adica eu eram mai inalta ca ea. Mama era minioana familiei.