Fii puternica

(II) Capitolul 7

Kailey

Imi era frica sa dau ochii cu ea. Nici incurajarile lui Charlie nu m-au linistit. Tot ce sper e sa nu ma pedepseasca si sa-mi ia telefonul si laptopul. Ar fi groaznic. Nu acum cand ceva intre mine si Charlie se intampla si nu am mai putea comunica. Nici nu stiu ce o sa se intample cu noi doi. Amandoi aveam aceasta intrebare in minte, dar niciunul nu era curajos sa o spuna cu voce tare. Nici nu gasisem momentul potrivit, ce-i drept.

Charlie a apasat pe sonerie si m-a trezit din ganduri. Il tineam strans de mana si aproape ca ma ascundeam in spatele lui. Mama era acasa, asteptandu-ma sa vin, iar daca pleaca Charlie o sa raman singura cu ea. Dar Charlie cu ce se intoarce inapoi in Princeton? Am venit cu masina mea, iar el a ramas acum pe jos.

Usa s-a deschis si mi-am scos putin capul de dupa spatele lui Charlie. Pentru o secunda am vazut usurare pe chipul mamei, apoi s-a incruntat, apoi a zambit. Ne-a facut semn sa intram si a inchis usa dupa noi. Ne-am intors cu fata spre ea, eu ramanand inca in spatele lui Charlie.

-Kailey, ai putea sa nu-l mai folosesti pe Charlie ca scut? Nu o sa te mananc, sa stii.

Am facut un pas in fata, fiind acum pe aceeasi linie cu Charlie, dar inca il tineam strans de mana. Mama si-a coborat pentru o secunda privirea spre mainile noastre si o cuta i-a aparut pe frunte cand s-a incruntat, neintelegand cred ca apropierea dintre noi.

-Multumesc Charlie ca ai avut grija de ea, spune mama. Am vorbit cu Kevin si o sa te duci inapoi la universitate cu un sofer de la firma. Dar nu stiu exact ora. Sper ca nu te grabesti.

-Stati linistita, nu ma grabesc.

-Vreti sa mancati ceva?

-Am mancat inainte sa plecam. Mie nu mi-e foame. Kailey?intreaba Charlie.

Am dat din cap in semn ca nu. Ma simteam ciudat. Nu intelegeam starea de spirit a mamei. O sa ma certe dupa ce pleaca Charlie? As prefera sa ma certe acum ca sa scap de toata aceasta tensiune acumulata in corp. Mi se parea asa ciudat sa stau acum in fata ei, dupa ce imi petrecusem toata noaptea la o ora departare de casa, in alt oras si chiar alt stat.

-Eu ma duc pana in camera, spun eu incet, apoi o iau la fuga pe scari.

Pur si simplu nu mai suportam acea privire a mamei asupra mea. Ma simteam asa de mica, de neajutorata, chiar daca Charlie era langa mine si stiam ca mama nu o sa faca scandal de fata cu el. M-am lipit de usa si m-am lasat incet sa alunec, pana am atins podeaua. Mi-am strans genunchii la piept si mi-am ascuns fata. Simteam nevoia sa plang, dar nu voiam. Nici nu stiam de ce vreau sa plang. Ma simtisem asa de bine cu Charlie la camin, iar acum ajungand din nou in Philadelphia, parca eram din nou nesigura si speriata. Un ciocanit in usa m-a facut sa tresar.

-Kailey, aud vocea mamei.

M-am tarat putin mai intr-o parte, pentru ca mama sa poata deschide usa. Stiam ca nu are rost sa ii spun sa ma lase in pace, pentru ca ar fi insistat. Iar vocea ei, era asa de blanda. Chiar voiam sa vorbesc cu ea, sa ma asculte, cum a facut mereu, dar totusi imi era frica.

A intrat in camera si s-a asezat in fata mea. Mi-a pus mainile pe par si m-a mangaiat incet. Am ridicat putin privirea spre ea si imi abtineam lacrimile care-mi umplusera ochii. Mi-a zambit slab si a oftat.

-Vreau sa aud din gura ta ce s-a intamplat de ai fugit, spune ea pe un ton bland.

-Bryan... m-a inselat. S-a culcat cu alta. Mi-a recunoscut ca s-a saturat sa astepte dupa mine. Il urasc. Mai bine se despartea de mine si se putea duce sa si-o traga cu cine vrea. M-a facut sa ma simt ca un nimic. 5 luni de relatie pentru nimic. Si acea alegere. Am ales gresit, spun eu si vocea mi se frange.