Fii puternica

(II) Capitolul 26

Kailey

In spital era liniste. Mama nu a zis nimic, nu a tipat si nici nu m-a certat. Adevarul e ca nici nu prea a stat cu mine in salon, lasandu-l mai mult pe Charlie, iar pe langa el mai erau Olivia si Leah. Ma durea sa o vad pe mama indiferenta fata de mine, dar stiam ca acest nebagat in seama se va termina odata ajunsa acasa. Atunci poate sa-mi zica ce vrea, fara sa-i fie rusine de persoanele necunoscute. Si acesta ar fi un motiv pentru care as mai vrea sa stau in spital, dar pe langa acesta sunt o gramada de contra.

Si datorita crizelor mele de vreau acasa, am fost externata mai repede decat ar trebui. Ma simteam bine... fizic, deci de ce mai trebuia sa ma tina internata? Si deja ma enervau acele asistente mult prea barfitoare care mai aveau putin si ma intrebau si in ce pozitie am conceput copilul. Erau asa de curioase si nu incetau cu intrebarile si nu le pasa ca Charlie sau altcineva era langa mine. Doar cand era vreun adult isi inchideau gura.

-Kailey, stii ca trebuie sa vorbim, aud vocea mamei cand dau sa urc la etaj.

Wow, mai repede decat ma asteptam. In masina nu spusese nimic si nici nu schitase ceva, iar acum imediat cum intru in casa deja incepe. M-am intors pe calcai si am privit-o fix. Tata era langa ea si cred ca se astepta la un scandal intre mine si ea. Tata fusese asa de protector si dragastos cu mine in cele doua zile cat am stat in spital. Nu-mi spusese nimic si nu parea sa fie dezamagit.

-Stiam ca asa se va intampla. Chiar ma gandeam cat o sa mai rezisti sa-ti tii gura inchisa, spun eu. Doar ce am fost externata, nici macar nu am ajuns in camera mea sa fac un dus si tu deja vrei sa discuti.

-Kailey, nu esti in pozitia sa comentezi. Ai o poveste lunga de spus si sunt chiar foarte curioasa sa o aflu.

-Pai atunci fi in continuare, pentru ca o sa mai ai de asteptat.

M-am intors pana sa mai zica ceva si am urcat la etaj. Charlie a venit imediat in urma mea si am putut sa aud ca tata ii zice ceva mamei, dar nu am inteles ce. Am intrat in camera si aproape l-am izbit cu usa pe Charlie. M-am dus imediat la dulap sa-mi caut niste haine. Voiam sa fac o baie calda, pentru ca ma simteam ca un microb.

-Stii ca trebuie sa le povestim. Au dreptul sa stie, spune Charlie incet.

-De unde si pana unde au dreptul?aproape tip eu. Daca nu vreau, nu le zic. Oricum nu mai sunt gravida, deci ce mai conteaza. E ca si cum nu s-a intamplat nimic. E ca si cum as fi fost Kailey normala in tot acest timp.

-De ce esti asa?

-Cum sunt?tip eu si trantesc hainele pe jos. Irascibila? Rea? Nervoasa? Sunt asa pentru ca nu vreau sa povestesc ceva ce nu se va mai intampla. De ce sa le zic despre vizitele la ginecolog si restul cand oricum nu se va mai intampla nimic din toate astea. Nu o sa-mi mai fie rau, nu o sa mai tin vasul de toaleta in brate, nu o sa mai vad privirea acelei doamne doctor si nu trebuie sa ma mai ascund. Cum am zis... totul a redevenit la normal. Acum ma duc sa fac dus.

Mi-am cules hainele de pe jos, apoi am intrat ca o vijelie in baie. Am dat drumul la apa si m-am dezbracat. Am intrat in cabina, iar cand apa calda mi-a atins corpul, lacrimi reci au inceput sa-mi curga si mie pe obraji. Acum eram singura. Puteam sa plang in voie. Fara sa ma vada nimeni si sa-mi zica ca totul o sa fie bine. N-au de unde sa stie ca totul o sa fie bine, pentru ca nu au trecut prin ce trec eu. Mii de ganduri mi-au trecut in aceste cateva zile prin minte, care-mi faceau corpul sa tremure de frica. Cel mai rau... sa nu mai pot face copii. Ar fi cel mai groaznic lucru posibil. Vreau sa am copilul meu, sange din sangele meu. Sa am din nou sansa sa-l port in pantece. E o senzatie unica si asa de profunda. In cele doua nopti petrecute la spital am visat acea voce slaba care ma striga „mami". Ma trezeam speriata, iar Charlie care era langa mine incerca sa ma calmeze. Macar el fusese langa mine non-stop.