Fii puternica

(II) Capitolul 4

Kailey

            Ochii ma usturau, corpul inca imi tremura si nu stiu daca din cauza socului de la aflarea vestii sau a adrenalinei care-mi curgea prin vene. Condusesem cu viteza, strecurandu-ma printre masini, in depasiri periculoase, dar eram inca vie, spre suprinderea mea. Nu provocasem accidente, nu fusesem urmarita de politie. Sunt bine. Sunt aici... unde am vrut sa ajung. Ma uit la cladirea impunatoare din fata mea si dintr-o data toata aceasta idee mi se pare una proasta. Foarte proasta. Ce caut eu aici?

            Era putin trecut de ora 4, atat indicand bordul masinii. Telefonul meu sfarsise inchis, cand deja nu mai suportam sa aud acea sonerie de fiecare data cand familia ma suna. Am vazut pe cineva intrat in cladire si am alergat si eu repede, fiind constienta ca e sansa mea de a intra. Interfon nenorocit. Acel baiat s-a uitat ciudat la mine, dar m-a lasat sa intru fara sa comenteze. Am luat-o rapid pe scari, urcandu-le in graba. Cunosteam locul, chiar daca fusesem doar o singura data. In acea zi am analizat imprejurimile, parca stiind ca intr-o zi o sa ajung aici, singura, fara sa stie cineva ca ma aflu aici. Si s-a adeverit.

            M-am oprit la etajul 3 si am intrat pe coridor. Am inaintat cu pasi mici. Apropiindu-ma mai mult de acea usa, inima mi se strangea, iar gandul cu „ideea asta e proasta rau" se marea in mintea mea. De ce am venit aici?

            Imagini de la ultima despartire de Bryan mi-au aparut in minte. Tot la el m-am dus... si am plecat plangand. Daca si acum e la fel? Daca si acum il gasesc cu cine stie ce blonda... in pat. Am stabilit ca suntem doar prieteni, dar de multe ori ramaneam fara aer cand eram doar noi doi. Ramaneam amandoi blocati, uitandu-ne unul la celalalt. Inca erau sentimente intre noi, dar le ascundeam cat puteam de mult. Dar acum aveam nevoie de imbratisarea lui mai mult ca orice.

            Si cu acest gand m-am afisat in fata usii si am batut cu ezitare. Pentru o secunda am crezut ca nici nu s-a auzit, dar apoi am auzit niste pasi din spatele usii, apoi manerul clantei s-a miscat. Usa s-a deschis, iar in prag statea un baiat brunet cu ochii negri. Unde erau ochii aceia albastrii? Tipul s-a incruntat putin cand m-a vazut. Sigur aratam ca naiba, dupa ce plansesem atat.

            -Cha... ih... Charlie e aici?murmur eu.

            Tipul a deschis usa mai larg si mi-a facut semn sa intru. Am ezitat pentru o secunda, dar apoi am trecut pragul. M-am uitat drept spre patul lui. Nu era acolo. Am intors privirea rapid spre baiatul care-mi deschisese si inca se uita putin ciudat la mine.

            -Face dus. Cred ca o sa iasa imediat. Ia loc pe pat.

            Am facut intocmai. M-am asezat pe patul lui. Am inspirat adanc si parca i-am simtit imediat mirosul. Imi venea sa ma arunc cu fata in perna lui si sa ma invelesc cu patura lui ca sa-l simt mai bine, dar m-am abtinut. M-am uitat prin camera. Era la fel cum am vazut-o si acum cateva saptamani, dar putin mai dezordonata. Pe cele doua birouri, o multime de carti si foi erau aruncate, iar paturile erau nefacute. Se vede ca stau doi baieti in aceasta camera.

            -Si tu esti?ma intreaba baiatul, colegul de camera a lui Charlie. Boboaca nu esti, ca te-as fi stiut, si pari cam mica pentru a fi in anii mai mari.

            -Sunt la liceu. Sunt o prietena de-a lui Charlie. Trebuie sa vorbesc neaparat cu el, spun eu automat.

            Dintr-o data s-a auzit soneria unui telefon. Mi-am intors privirea spre birou, unde se afla telefonul lui Charlie. Am sarit rapid ca sa ma uit, de parca ar fi fost al meu. Numele mamei aparea pe ecran si m-am cutremurat. Stia ca sunt aici? Daca era jos? Trebuie sa vorbesc cu Charlie, pana nu va veni mama aici si sa ma ia cu forta. Aveam nevoie de imbratisarea lui mai repede.