Fii puternica

Capitolul 24

Kailey

            Acea voce a lui... Acea voce trista si cuvintele soptite printre lacrimi. Nu credeam ca acest eveniment va avea un impact asa de puternic asupra lui, dar se pare ca are. Bryan e devastat si eu trebuie sa fiu alaturi de el in astfel de momente. M-am simtit groaznic, cand acesta m-a sunat, iar eu eram inca in bratele lui Charlie. M-am dezlipit repede de el si i-am raspuns lui Bryan. Si am incremenit imediat cand l-am auzit suspinand de la plans. Doua cuvinte pronuntate de el, m-au speriat de moarte. „A murit". Daca nu ar fi zis repede cine, fel de fel de scenari groaznice mi-ar fi trecut prin minte. Am rasuflat putin usurata, cand mi-a spus ca e vorba de matusa lui, dar el inca era trist si panicat.

            M-am privit inca o data in oglinda. Rochia neagra cu maneci 3 sferturi imi ajungea pana la genunchi, iar in picioare aveam niste balerini negri. Mi-am luat gentuta de pe pat, apoi am iesit din camera. Am batut la usa fratelui meu, iar acesta a iesit si el imediat. Purta si el blugi negri si o camasa neagra. Avea si el o stare abatuta, la fel ca mine. Matusa iubitului meu murise, iar la Ken, familia lui Lexi o cunostea bine pe cea decedata. Eram invitati la inmormantare, la fel si pairntii nostri. Am coborat amandoi la parter, unde tata statea pe canapea.

            -Kailey, Ken, mama vrea sa-l duca pe Andrew la aeroport. Va duceti voi inainte la inmormantare si o sa ajungem si noi cat de repede putem, ne spune tata.

            -Bine, spun eu. Hai Ken.

            Am luat cheile de pe masuta de la intrare si i le-am inmanat fratelui meu. Nu aveam starea necesara sa conduc. Voiam sa ajung cat mai repede si sa-l vad pe Bryan si sa-l strang in brate. In aceste zile, de cand aflasem, nu a venit nici la scoala, dar nici nu a vrut sa merg la el. Nu-l vazusem deloc. Ma simtisem putin jignita ca nu ma lasa sa-l vad, dar nu am vrut sa fac scandal. El oricum era devastat si nu voiam sa-l supar si eu mai mult cu gura mea mare.

            Ken se intalnise cu Lexi si eram putin invidioasa pe el. Nu stiu ce minune se abatuse asupra noastra, dar eu si Ken vorbisem civilizat ca doi oameni normali. Il intrebasem cum a cunoscut-o pe Lexi. Erau colegi la matematica avansata, dar pana sa fie pusi impreuna intr-o echipa in clasa, nici nu isi dadeau importanta unul altuia. Au inceput sa vorbeasca mai intai despre matematica, ceea ce mie mi s-a parut o prostie, apoi dezinvolta Lexi a inceput sa puna intrebari si mai personale. Au aflat astfel ca sunt nascuti la o zi diferenta, Ken fiind mai mare, si fel de fel de interese comune. Dupa cate imi spusese Ken, cred ca isi gasise fata perfecta pentru el. Si se pare ca Lexi chiar il accepta pe ciudatul de Kennedy. Pentru mine asta e o premiera, dar totusi sunt bucuroasa pentru el. Acum pot sa ma razbun pe el, incluzand-o pe Lexi. Si o sa-l doara foarte rau.

            Cand am ajuns in fata bisericii unde se tinea slujba, m-am dat repede jos din masina, inainte sa o parcheze. M-am uitat in jur si l-am vazut pe Bryan cu sora lui de mana. Aveam intentia sa fug spre el si sa-l imbratisez, dar am ales varianta cu mersul incet si elegant. I-am pus mana incet pe spate, iar acesta s-a intors cu fata spre mine. Un mic zambet i-a aparut in coltul gurii, ceea ce a facut sa i se lumineze toata fata. Arata destul de bine, doar ochii ii avea putin umflati si i se vedeau cearcanele.

            Am facut un pas micut si l-am cuprins intr-o imbratisare stransa. Mi-a pus mainile pe spate, strangandu-ma usor. Imi fusese dor sa-l simt aproape de mine si sa stau la pieptul lui. Doua zile de scoala fara el fusesera infernale. Pauzele parca nu mai aveau niciun rost, daca nu era el. Pauza de masa, era asa de plictisitoare. Ii simtisem lipsa al naiba de mult.

            -Ma bucur ca ai venit, imi sopteste acesta si se indeparteaza putin.

            -As fi venit si zilele trecute, spun eu ca un apropo.