Fii puternica

(II) Capitolul 21

Aww. Bebe mic si dragut <3 (Media)

Kailey

            Priveam cladirea din fata mea. Trecuse asa de mult timp de cand nu am mai fost aici. Mi se parea ciudat sa fiu singura in acest loc. Mereu a fost si el cu mine. Multe s-au intamplat de cand el a plecat la facultate. Nu numai eu ii simt lipsa, ci si copiii de la centrul de plasament. Am auzit cand mama i-a zis asta lui Charlie. Ii cred si eu pe acei copii; Charlie e un baiat minunat si mereu se juca cu ei. Ori de cate ori era el acolo, acei copii erau cu zambetul pe buze.

            Am deschis usa si am intra in holul cladirii. Am luat-o pe coridor spre biroul mamei. Ma rugase sa mai trec pe la centru ca sa petrecem timp impreuna. Azi avea o zi mai libera si urma sa mergem la o cafea sau la cumparaturi. Imi era putin frica sa petrec timp cu ea din cauza ca as putea sa ma dau de gol. Pentru ca e psiholog, mama stie cum sa te ia si poate sa scoata multa informatie de la persoane. Si imi era al naiba de frica ca o sa aplice acele tehnici pe mine. Cred ca a vazut schimbarea din comportamentul meu si de acea a cerut sa iesim ca fetele. Am dat de naiba!

            Ajunsa in fata usii biroului ei, am avut intentia sa fug. Sa fug si sa ma ascund de ea, de ochii ei care ma intimidau si de ce o sa zica. Am ridicat mana ca sa bat la usa, dar chiar atunci am auzit niste pasi si usa s-a deschis. Mama statea in prag si zambetul i s-a largit cand m-a vazut.

            -Buna, draga mea.

            Am salutat-o, apoi am murmurat un „Buna ziua" spre cele doua persoane din spatele ei, un barbat si o femeie trecuti de 30 de ani. Cei doi mi-au zambit si se vedea pe fata lor ca sunt in al noulea cer. Asta cred ca era expresia pentru „tocmai ne-a fost aprobata adoptia unui copil".

            -Hai cu mine. Cei doi trebuie sa-si ia fetita acasa.

            Am mers in urma celor trei curioasa sa vad cum se va desfasura toata aceasta intalnire intre parintii adoptivi si acea copila. O senzatie ciudata mi-a acaparat corpul; un fel de emotie. Nu o mai resimtisem niciodata, dar nu am dat prea multa importanta. Mama a deschis o usa pe care scria „Copii sub 1 an". Atunci inima mi s-a strans, un nod in gat mi-a aparut, iar stomacul meu cred ca a facut o tumba. Sau a fost Bebe?

            Patuturi erau asezate pe langa perete, dulapuri pline de lucruri pentru ingrijirea copiilor mici si cateva jucarii. Doi copii erau asezati in mijlocul camerei, fiind destul de marisori, pentru ca deja stateau in sezut. O doamna statea pe un scaun si se uita la ei. M-am uitat in patuturi. Unele erau goale si se vedea ca nimeni nu sta in el, iar in altele erau copii care dormeau, iar altii se agitau dand cu manile si picioarele in jucariile agatate de fiecare patut.

            Emotia din mine a crescut si ochii mi s-au umezit. Mi-am cuprins instinctiv burta cu mainile si parca tot corpul mi-a fost alimentat cu o caldura. Inima imi batea cu putere si simteam ceva in interiorul meu.

            -Uitati, spune mama apropiindu-se de un patut, Kate va asteapta treaza.

            Am incremenit cand am auzit numele. Litera K. Mamei ii mai spuneau Kate, ca si prescurtare de la Kaitlyn. Am facut pasi mici spre acel patut ca sa vad fetita. Era mica. Asa de mica si frumoasa. Era imbracata intr-un costumas roz, parul ii era inchis la culoare si distingeam niste ochi mari si albastri. Acei ochi priveau direct spre mine. Un tremurat usor mi-a cuprins corpul si mi-am strans mai mult abdomenul. Asa o sa se uite si Bebe la mine. Cu aceeasi ochi albastri. Stiu sigur ca o sa aiba ochii albastrii. Asa o sa fie si Bebe. Mic sau mica. Frumos sau frumoasa. Si o sa se uite la mine. La mama lui sau a ei. O sa fiu mama.