Capitolul 29

1.5K 102 8
                                    

Kailey

            Uneori sunt o lasa. O mare lasa, care fuge de probleme. Prefer sa ma ascund, sa ma inchid in mine si sa nu vorbesc cu nimeni. Asta s-a intamplat ieri. Dupa ce am vazut privirea lui Kennedy, am fugit. Am fugit de toti. Charlie nu mi-a raspuns la sarut, Ken o sa-i spuna lui Bryan, Olivia si Leah o sa fie suparate pe mine ca nu le-am spus despre Charlie, iar mama si tata o sa fie dezamagiti de mine. Si sa nu mai vorbesc despre Bryan cand o sa afle. Imi abtineam cu greu lacrimile, care nu mai aveau loc in ochii mei.

            Ajunsa acasa, a trebuit sa apelez la cheia de rezerva, ascunsa bine, pentru ca nu aveam cheile la mine. Am intrat in casa, apoi m-am incuiat la mine in camera. Si acolo am ramas pana de dimineata. Mama si tata bateau in usa, dar eu nimic. Stateam in pat, suspinand si gandindu-ma la ce se va intampla. Mii de scenarii mi se formau in minte. Unele mai rele ca altele. Olivia si Leah m-au sunat, dar nu am raspuns. Pana si Charlie m-a sunat. Am vrut sa-i raspund, dar m-am abtinut. Eram si pe el suparata. Dar cel mai rau eram suparata pe mine. Din cauza acelei blonde cu gura mare, o sa-mi stric relatia cu Bryan si nu m-ar mira daca nici Charlie nu mai vorbeste cu mine. Sunt o persoana rea. Foarte rea. De ce ar vrea lumea sa stea in preajma mea? Orice as face mereu aduc necazuri si probleme.

            Dar l-am sunat pe Bryan. Am avut acest tupeu fantastic de a-l suna si de a-l ruga sa vina sa ma ia la scoala dimineata. Nu voiam sa merg cu Ken... nu voiam sa-i vad privirirea diabolica. Nu voiam sa-l aud amenintandu-ma. Stiam ca o sa-i spuna lui Bryan... era inevitabil. De mult mi-a promis ca o sa se razbune, iar asta e metoda perfecta. Stie ca astfel ma va distruge. 

            Si de dimineata, din nou am fugit. Am iesit din camera de abia cand toti erau la masa. Bryan ajunsese si ma astepta. Am facut pasi inceti ca sa nu fiu auzita, iar cum am iesit pe usa casei, am alergat si m-am trantit pe bancheta pasagerului. Bryan s-a uitat ciudat la mine, dar nu a comentat nimic. L-am sarutat in disperare, pentru ca stiu ca asta era ultimul sarut dintre noi. Sau printre ultimele. Depinde cand Ken o sa-i spuna.

            Olivia mi-a facut capul calendar de cum m-a vazut prima oara, dar nu i-am raspuns la nici o intrebare. Nu am scos nici un cuvant pe gura. Nu aveam dispozitia necesara sa-i dau explicatii despre ce, cand si cum. O sa vina timpul sa si afle, dar nu la scoala, unde si peretii au urechi. Pana la urma s-a lasat pagubasa, dupa ce am rugat-o eu cu lacrimi in ochi. Si-a dat seama ca sunt distrusa si a tacut. Si la fel a facut si Leah.

            Cu Ken nu dadusem ochii deloc toata ziua, dar adevarul e ca ma feream cat puteam de mult. Nu cred ca puteam sa suport sa-i vad privirea acea. Bryan statuse cu mine, dar stiind ca din moment in moment poate veni fratele meu, eram foarte incordata. Nici saruturile care ma lasau fara aer din partea iubitului meu nu ma faceau sa ma inmoi. Eram ca o stanca de piatra. Eram speriata.

            -Te rog calmeaza-te, aud vocea Oliviei. Daca nu i-a spus pana acum, poate nu o va face.

            M-am uitat ingrijorata spre ea. Il asteptam pe Bryan sa iasa din scoala, pentru a ma duce acasa. Pana acum Ken nu ii spusese, dar mai avea timp si nu puteam sa fiu linistita. Acum ar fi fost momentul perfect. Cand se termina scoala. Am tras o gura mare de aer, iar cand am vrut sa expir, un nod in gat mi-a aparut blocandu-mi calea. Corpul a inceput sa-mi tremure si mai aveam putin si fugeam. Din nou eram o lasa. As fi fugit, daca Olivia nu m-ar fi prins de umeri, oprindu-ma in loc.

            -Mie nu mi se pare ca ar fi nervos, spune Olivia uitandu-se inspre Bryan.

            -Dar Ken are acel zambet care arata ca s-a razbunat, spun eu tragand cu coada ochiului spre fratele meu.

            Cei doi au coborat unu langa altu scarile din fata scolii si se apropiau de mine. Imi simteam inima mica, cat un purice, iar respiratia imi era taiata. Tremuratul corpului meu cred ca era deja vizibil, pentru ca Olivia se uita putin incruntata la mine. Dar nu puteam sa ma calmez. Nu cand el era la cativa metri.

Fii puternicaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum