Fii puternica

Capitolul 3

Kaitlyn

            Sunt un copil adoptat, care si-a cunoscut mama, si mai nou imi e matusa. Am cunoscut o gramada de copii abandonati, unii de cand s-au nascut, iar altii la varste mai mari. Am auzit multe povesti emotionante, dar nici una nu m-a atins la inima ca cea a baiatului din fata mea. Imi simteam pielea de gaina, si ma abtineam si eu sa nu plang. Ochii lui erau in lacrimi si trebuia sa ma tin macar eu tare.

            Nu am cunoscut niciodata un copil care sa vorbeasca asa de frumos despre parintii lui. Multi vin la mine si se plang din cauza parintilor ca nu-i inteleg si tot felul, dar el a venit sa-si planga parintii morti.

            Un ciocanit in usa m-a trezit din ganduri. Usa s-a deschis si am observat jumatate din fata Arinei.

            -Termin imediat, spun eu.

            Aceasta a dat din cap, apoi a iesit. Am intors privirea spre copilul din fata mea si i-am zambit. Si-a sters lacrimile de la ochi cu un servetel, apoi un mic zambet a aparut in coltul gurii lui.

            -Nici nu stiu cand a trecut timpul, spune el ragusit.

            -Nici eu. Esti un baiat special. Foarte special. Pot sa zic ca mi-ai schimbat aceasta conceptie despre copii-parinti.

            -Ma bucur ca am ascultat sfatul doamnei doctor Carter si am putut sa vorbesc cu cineva. Chiar simteam nevoia si nimeni nu ma asculta.

            -O sa-i multumesc cumnatei mele pentru ca mi te-a trimis. De abia astept sa ne revedem. Sper sa te vad sambata pe aici.

            -Cu siguranta, spune el ridicandu-se.

            Ne-am luat la revedere, apoi el a iesit pe usa. Imediat dupa el, a intrat Arina si s-a uitat ciudat la mine.

            -De ce plangi?ma intreaba ea.

            -Povestea baiatului m-a emotionat. Brianna m-a recomandat. I-au murit parintii intr-un accident de masina foarte grav. La spital, toti se agitau in jurul parintilor, iar ea s-a dus catre un baiat care statea pe o banca si plangea. Acest baiat. Mama lui a supravietuit cancerului de col uterin, iar tatal lui unui preinfarct si acum au fost omorati intr-un accident. Mi-a vorbit asa de frumos despre parintii lui si mi-a demonstrat doar prin cuvinte cat de mult ii iubea.

            -Ce trist, spune Arina cutremurandu-se. Nu intalnesti prea des astfel de copii.

            -Stiu. Si m-a facut sa ma gandesc la ai mei. Kennedy, ca si Kennedy, mereu a fost mamos si simt ca ma iubeste, dar Kailey? Kailey incearca mereu sa ma tina departe de ea, cand eu vreau sa-i fiu prietena. Tot ce ii spun, ea interpreteaza cum vrea ea si ne contrazicem si ne certam.

            -Kate, Kate, gata, nu plange.

            Mi-am atins obrajii si am simtit lacrimile care-mi curgeau. Arina m-a prins de umeri si se uita atent la mine. M-a tras intr-o imbratisare, iar eu mi-am pus capul pe umarul ei. Gandurile imi colindau mintea si nu stiam cum sa le exprim in cuvinte. Le dadeam drumul afara prin intermediul lacrimilor.

            -Cred ca asa s-a simtit si mama. Neiubita. Dar stii cat de mult o iubeam pe mama. Imi iubeam parintii si le sunt recunoscatoare pentru ce au facut pentru mine. Dar nu le-am aratat ca-i iubesc.

            -Kate, nu mai vorbii prosti. Parintii tai stiu foarte bine ca ii iubesti. Si Kailey te iubeste, dar are un fel mai ciudat de a-ti arata. Nu are cum sa nu te iubeasca. Esti o mama perfecta.