Fii puternica

Capitolul 17

Kailey

            Timpul trece din ce in ce mai repede si asta ma sperie. Parca mai ieri era vineri seara, iar Bryan m-a adus acasa de la petrecere, iar azi e vineri si mai am putin si scap si de scoala. Spre uimirea mea inca sunt vie, chiar daca Bryan a continuat sa ma sarute in modul lui obisnuit, lasandu-ma fara aer. Nu stiu cum am avut norocul sa-l intalnesc, dar a fost un noroc urias. Ma simteam bine langa el si era unic. Puteam sa afirm ca e prima mea relatie serioasa, chiar daca eram doar de 2 saptamani impreuna. Sentimentele mele pentru el se mareau pe zi ce trece.

            Dar, parca ajungand intr-un univers paralel, cand eram in preajma lui Charlie uitam total de el. Nu stiu ce se intampla cu mine, dar in preajma lui eram o leguma. De cele mai multe ori ma pierdeam, cand acei ochi albastri ma priveau prea intens. Imi simteam pielea cum arde si mai nou, roseam de fata cu el. Cred ca era cel mai mare blestem posibil aruncat pe capul meu.

            Dar, existau momente cand vedeam in Charlie, doar un prieten, un frate. In week-end-ul in care a stat la noi, dupa confesiunea despre familia lui, am fost aproape nedespartiti. Am glumit, am ras, am vorbit o gramada, stand tolaniti pe canapea. Kennedy, saracul, nici nu a avut loc de noi. Am putut sa simt putina gelozie in aerul din acea camera, dar nu am bagat in seama. Eram prea ocupata sa ma distrez cu Charlie. Avea ceva special, care te facea sa-l placi imeditat. Cred ca acest lucru l-a remarcat si mama de s-a atasat asa de repede de el.

            In acel week-end, au existat momente cand doar stateam si ne uitam unul la altul, ramanand blocati, fara sa zicem nimic. Trebuia sa vina cineva ca sa ne trezeasca din transa. Si apoi, erau momentele in care nu ne puteai opri din vorbit si ras. Il cunosteam doar de cateva zile, dar duminica seara cand a plecat, am simtit ca-mi pleaca un vechi prieten.

            Si acum eram nerabdatoare. Trecusera doar 5 zile de cand nu-l mai vazusem pe Charlie, dar sentimentul de dor era prezent in mine. Azi il vedeam. Azi o sa-i simt din nou mainile pe spatele meu cand o sa ma imbratiseze, o sa-mi aud numele pronuntat de el, o sa-i aud rasul cristalin si o sa-l vad pe el in persoana.

            -Domnisoara Harris, aud o voce groasa.

            Am tresarit la auzul numelui meu, aproape sarind din banca. M-am uitat confuza in jur si mi-am vazut colegii de clasa, care ma priveau incercand sa-si abtina rasul. Apoi am intalnit privirea profesorului, care nu era prea frumoasa. Un zambet crispat mi-a aparut pe chip.

            -Ma bucur ca ati revenit printre noi, spune profesorul apoi isi continua lectia.

            M-am uitat in dreapta mea, unde statea Olivia. Avea un zambet siret pe buze, iar ochii aceia albastri ma studiau cu atentie. M-am incruntat spre ea, iar aceasta doar a clipit des. Ce naiba s-a intamplat? Mi-am privit caietul si am facut ochii mari. Pe margini erau desenate tot felul de bucle si unduleuri la intamplare. Cand naiba am facut asta?

            Am incercat sa-mi sterg toate aceste intrebari din minte si sa fiu atenta la ora, dar fara succes. Palavrageala profesorului ma facea sa ma gandesc serios sa renunt la scoala. Ca prin minune, am auzit sunetul clopotelului. Un zambet mi-a aparut instantaneu pe chip si mi-am strans ce aveam pe banca. M-am ridicat si imediat am fost oprita de mana Oliviei. Am intors privirea spre ea. Chiar nu aveam intentia sa fug, chiar daca trebuia sa o fac. Imi dau seama acum, cand ii vad privirea ei de „Trebuie sa discutam".

            -Avem de vorbit, amorezato, spune ea accentuand ultimul cuvant.

            -Ce...

            Nici nu termin propozitia de spus, ca aceasta se indreapta spre iesire. Si tot ea ma opreste, de parca eu as fugi. Mi-am dat ochii peste cap, apoi am urmat-o pe hol. Nu a zis nimic in timpul drumului pana la dulap. Mi-am lasat cartile, iar cand am inchis usita dulapului, privirea ei inspaimantatoare s-a afisat in fata mea.