DNA | Zayn Malik

Capitolul 6

 Mi-am ridicat privirea din pământ când Zayn și-a făcut apariția din nou. Buzele lui au ajuns pe ceafa mea, lăsându-mi mici sărutări pe piele. Am chicotit ușor la gestul lui, dându-i curajul necesar să meargă mai departe. Mâinile sale urcau pe coapsele mele, iar capul meu a fost lăsat pe umărul lui, continuând să gem de plăcere.     

 - Vino cu mine, frumoaso.    

 Mi-am adunat sprâncenele într-o linie la mijlocul frunții la auzul cuvintelor lui, însă, înainte să îi pot pune vreo întrebare, am fost trasă după el afară din bar. M-am împiedicat de două ori încercând să țin pasul cu el. Inima mea bătea frenetic, era ceva ce îmi ascundea, și puteam să o simt în privirea lui și prin cuvintele lui. Erau diferite în seara asta, el era diferit.    

 - Zayn, unde mergem? l-am întrebat eu.  

 Nu mi-a răspuns, dar nici privirile noastre nu s-au mai întâlnit ca până acum, se vedea că era concentrat pe ceva anume. Mi-am strâns buzele într-o linie când am văzut mașina parcată în fața clubului. Mi-a lăsat mâna liberă, îndreptându-se spre portiera din spate. Ochii lui de un castaniu întunecat i-a întâlnit din nou pe ai mei. O șuviță i-a căzut pe față, dar a îndepărtat-o imediat cu un deget. A deschis portiera, obligând o persoană să iasă de-acolo și a lovit-o de încă două ori în încercarea de a o scoate de acolo. Am suferit un șoc când am văzut figura-i cunoscută. Fața îi era zdrobită, membrele lovite și pline de sânge. Zayn îl ținea de gât ca pe o javră, arătându-mi-l.   

 - Dean?  

 Bărbatul și-a ridicat privirea din pământ întâlnind-o pe a mea. Ochii săi verzi erau atât de triști. De-abia îi putea ține deschiși din cauza loviturilor primite. A schițat un zâmbet la vederea mea.  

 - Îmi pare rău, a murmurat încet.  

Mâna mi s-a dus instantaneu la gură la vederea lui. Orice s-ar fi întâmplat în trecut, nu aș fi vrut să îl văd așa. Mi-am ridicat privirea undeva mai sus de el țintind băiatul înalt ce îl ținea. Ochii lui erau întunecații și pumnul ușor lovit, dar, spre deosebire de celălalt, el nu părea să aibă nicio zgârietură.

 - A-ai fost tu? mă bâlbâiam eu.  

 Și-a ridicat privirea fixând-o pe a mea. Din tăcerea lui mi-am dat imediat seama de răspuns. Am simțit cum o lacrimă mi-a căzut ușor pe obraz. M-am repezit imediat la el plesnindu-l. Obrazul lui s-a făcut roșu la contactul cu pielea mea. Am observat cum mâna lui a strâns puternic gâtul lui Dean ridicându-l în sus.  

 - Zayn, te rog, oprește-te, îi faci rău, am spus printre lacrimi.  

 - Nu merită să trăiască, nu după ce ți-a făcut.  

 - Nu ești nimeni pentru a face dreptate! Nu ai dreptul să judeci! Nu ești Dumnezeu! Ești o bestie, la naiba!  

 Urletele mele au făcut multe persoane să se oprească, însă nu îndrăzneau să se apropie. Ochii lui m-au fixat. L-a lăsat, Dean prăbușindu-se la pământ. Pașii lui se îndreptau spre mine. Odată ajuns în fața mea, mi-a prins umerii puternic ridicându-mă sus. M-a izbit de un perete, punându-și mâinile pe de-o parte și de alta a acestuia.   

 - Repetă ce ai spus, a mârâit în urechea mea.   

 Am înghițit în sec. Corpul meu firav tremura din toate încheieturile, dar el mărea strânsoarea văzând asta. Respirația lui era greoaie peste gâtul meu. Mi-a strâns puternic șoldul încercând să scoată acele cuvinte din gura mea, dar a fost vizibil dezamăgit când a observat că nu va reuși. Și-a apropiat apoi fața de a mea, spațiul dintre noi devenind inexistent. Buzele lui le atingeau pe ale mele, dar nu era un sărut. Nu în totalitate. Limba lui căuta disperată să intre și, în ciuda eforturilor mele de a mă opune, forța lui îmi era superioară. Mi-a prins cu o mână încheieturile și le-a dus deasupra capului, continuând să mă sărute.