DNA | Zayn Malik

Capitolul 67

Avand mana inca impleticita cu a lui, imi fac intrarea asa cum se cuvine. Un zambet timid imi apare pe buze, incercand sa ma uit in stanga si in dreapta, sa ma asigur ca nu atrag atentia prea mult. Rochia asta este destul de provocatoare si, uitandu-ma la Zayn, stiu ca ar vrea sa mi-o dea jos chiar acum. Ne indraptam spre barul la care, nu demult, veneam eu sa dau comenzi barmanilor. Totusi mi se pare ca a trecut atat de mult timp de-atunci. Ne asezam pe scaunele acelea inalte si Zayn imi apuca mana pe care o am la vedere. 

- Ce vreti sa beti? intreaba barmanul.

- Doua Martini, intervine Zayn. Seci.

Ma uit mirata la el, insa nu ii spun nimic deoarece pot sa simt ca este nervos. Isi retrage mana si, in schimb, isi freaca palmele, sperand ca asa poate alunga toata tensiunea din corpul lui. Imi presez mana pe piciorul lui, incercand sa il calmez. Se uita la mine, apoi se apropie repede si ma saruta, plasandu-si apoi un brat pe soldul meu si cuprinzandu-mi mijlocul in final. 

M-am trezit imediat dupa acel schimb de impuscaturi si am avut acele vise atat de ciudate, insa ce era si mai ciudat era faptul ca eu credeam ca este real. Acum, insa, imi dau seama ca asta este real: bratele lui ce ma cuprind atunci cand avem amandoi nevoie si buzele lui atat de fine si totusi atat de obraznice, atingerile lui in cele mai intime momente si cuvintele lui atat de dulci si totusi atat de dureroase uneori. 

Telefonul lui suna si pentru o secunda incearca sa il ignore, insa apoi ofteaza si il ia din buzunar. 

- Trebuie sa ma duc... altundeva, imi spune el.

- Intalniri secrete de mafioti? incerc eu sa glumesc.

Se incrunta si nu intelege „gluma” mea; isi ia bautura care ne-a fost adusa intre timp si pleaca, nu inainte sa imi lase un mic sarut pe obraz. Dupa ce pleaca, ma rotesc in scaunul meu pana cand ajung sa dau ochii cu barmanul. A trecut destul timp de cand eu ii dadeam comenzi si el executa fara sa zica nimic. Spre rusinea mea, aproape ca nici macar nu ii mai tin minte numele. Am o idee, insa nu vreau sa par ridicola acum, cel putin nu mai ridicola decat ma simt in legatura cu faptul ca iubitul meu este cu altii si altele in timp ce eu stau sa il astept aici. 

- Si... care mai e viata ta? reuseste barmanul sa ma aduca la viata. 

Ii zambesc usor si incepem sa vorbim despre diverse lucruri. Desi imi spune ca nu prea a avut nicio treaba cu mine, ca am venit si am plecat la fel ca altele, inca imi pot aminti cum se uita la mine atunci cand ma plimbam printre mese si cum isi ascundea privirea atunci cand il surprindeam. Imi spune ca se bucura pentru mine si pentru alegerile mele, dar o spune cu un ton usor strain. El insusi este un strain pentru mine, pana la urma, la fel ca toata lumea de aici. 

Privesc paharul care intre timp este pe jumatate plin in timp ce barmanul pregateste un cocktail. Iau paharul in mana si mai iau inca o gura. Amestecul maroniu parca imi incendiaza gatul si trebuie sa inchid ochii ca sa nu imi curga lacrimi. Intampin totusi toata aceasta senzatie arzatoare cu placere, in speranta ca ma va inmuia si ma va face sa mai uit putin de toti si de toate. In fond, asta-i motivul principal pentru care oamenii beau, nu-i asa?

- Mai, mai, mai... pe cine avem noi aici! exclama acea voce atat de cunoscuta pe care o urasc atat de mult.

Mark aplauda batjocoritor in timp ce vine spre mine si se aseaza pe scaunul unde, nu demult, a stat Zayn. Trage un ultim fum din tigara si apoi o preseaza in scrumiera. Ii face cu mana barmanului, parca intelegandu-se din priviri. Ii pune in fata un pahar micut si apoi ii toarna niste votca. Mark o da pe gat intr-o clipita si barmanul ii umple din nou paharul, repetand de inca cinci ori. 

- Atat de insetat esti? il intreb eu cu un ton dispretuitor. 

- Votca poate fi uneori o bucatica de rai, daca stii cum s-o bei.