DNA | Zayn Malik

Capitolul 55

Ma trezesc inconjurata de o multime de oameni. Fete vagi, planse, ochi rosii si ceacane. Priviri familiare imi soptesc numele din nou si din nou. Imi ridic privirea spre ei nedumerita. Ce vor de la mine? Cine sunt? Un baiat imi prinde mana insa mi-o retrag rapid speriata. Vad durerea din spatele capruiului cald insa nu-mi amintesc. Cine e? Cine sunt ei? O fata plange retragandu-se in spate. As vrea sa-i spun sa nu mai planga, sa-i spun ca totul va fi bine, insa nu pot. Nu o cunosc, nu stiu cine e, mi-ar putea face rau. Inghit in sec si ma intorc spre ei. Un barbat si o femeie ma privesc insistent insa nu-mi amintesc de ei. Femeia pare mult mai batrana decat e cu adevarat, iar ceacanele de sub ochi ii mascheaza frumusetea. Ii zambesc, vreau sa o linistesc cumva asa ca ii zambesc. 

Privirea mea se plimba prin intreaga incapere parca cautand ceva, insa nu stiu ce. Acei ochi, acel caprui intens, acea caldura a privirii. El. Il caut pe el, barbatul care a fost prezent cand m-am trezit. Cine e? Unde e? De ce nu e aici? Inima incepe sa-mi bata rapid doar gandindu-ma la el. Imaginea lui sta intacta in mintea mea si brusc simt o dorinta uriasa de a-l vedea.

- Unde e? spun ragusita.

Privirea toturor se indreapta spre mine si tresar. Vad speranta, frica, confuzie. Baiatul se apropie de mine din nou si ma retrag atat cat imi permite patul. Scranceste si face un pas inapoi. Fiecare centimetru din corp imi spune sa stau departe de el desi nu inteleg de ce. Inghit in sec asteptand raspunsul iar pieptul ma doare cand realizez ca nu apare. Imi fixez privirea spre poala mea. Degetele-mi sunt impreunate si le misc facandu-le sa se loveasca unul de altul. Vreau sa stiu cine sunt ei si ce cauta aici, sa stiu ce inseamna pentru mine.

- La dracu, nu suport sa te vad aici. Te-ai dus dupa el si te-a adus aici. Uita-te la tine esti o leguma, nu sti nici macar cine esti, cine sunt eu sau cine e ma-ta. Ti-am spus sa stai departe de el, dar nu m-ai ascultat, te-ai luat dupa el si te-a distrus. Te-a lasat singura sa ratacesti intr-o blestemata de padure si apoi sa cazi incostienta. Cum ai putut fi atat de iresponsabila? Cat de proasta ai putut fi? Cum de s-a putut juca cu tine in asemenea hal incat sa te distruga? Cum?

Corpul mi-e zguduit de barbatul ce acum sta in fata mea. Mainile lui imi strang puternic bratele si tip. Mi-e frica de el, cine e? Imi ridic privirea ingrozita spre el si vad furie, ura, distrugere. Femeia ii trage mainile de pe mine si-mi duc palmele in dreptul urechii. Corpul mi se strange facandu-se cat un ghemotoc si tip din nou. Fata cu ochi calzi se apropie de mine insa o privesc ingrozita incepand sa plang mai tare. Imi scufund fata in cearceaful alb si apasandu-mi palmele peste urechi. Nu vreau sa-i aud, nu vreau sa fie aici. Vreau sa plece, toti. 

- Aveti trei secunde sa iesiti, toti sau o sa ma vad eu ogligat sa va scot.

Usile se trantesc imediat dupa ce o voce groasa vorbeste.Tresar din nou insa nu-mi ridic privirea. Mi-e frica. Mi-e frica de toti, nu-i cunosc, imi vor face rau. Nu vreau sa sufar, vreau sa plece.

- Iesiti, acum.

Aud zgomote insa mainile mele inca imi acopera urechile. Pasi. Multi pasi se indeparteaza de mine. Pieptul imi urca si-mi coboara repetat pulsand durerea prin intregul corp. Sughit strangandu-mi puternic genunchii la piept. Vocea barbatului auzindu-se inca puternic in mintea mea. Aud. Simt. Gust. Insa nu-mi amintesc toate astea cu adevarat. Nu am invatat sa aud cu adevarat, nu am invatat ce inseamna sa simti ceva, nu simt gustul vietii. Nu simt nimic. Cine sunt eu? De ce sunt aici? Cine sunt acele persoane? De ce sunt conectata la aparate? Ce fac ele? Am atatea intrebari pe care nu le pot pune nimanui. Nu am incredere in nimeni, vor sa-mi fac rau. De ce? Cu ce le-am gresit?

Zgomotele se aud din nou. Aud pasi apropiindu-se de mine din nou, insa discret parca temanandu-se sa nu strig. Frica dispare si nu stiu de ce simt nevoia de a vedea persoana din camera. Imi ridic privirea incet analizand totul. Un barbat inalt, corpul sau arata atat de bine incat iti da impresia ca e decupat dintr-o revista. Poarta pantaloni negri si tricou de aceasi culoare. Geaca de piele ii este ridicata pe bratele facute. Privirea mi se ridica mai sus si sunt izbita de perfectiune din nou. Ochi albastri, par blond si un zambet usor, cald, intelegator. Imi indepartez mainile si-mi las picioarele sa cada din nou pe pat. Bataile inimi revin usor la normal in tip ce ochii continua sa scaneze barbatul din fata mea. E frumos, iar privirea lui ma calmeaza intr-un fel sau altul. Sufletul stie ca nu-mi va face nimic, nu va tipa, nu va pune intrebari, nu ma va forta sa-mi amintesc, va avea grija de mine. Cu toate astea mintea mea nu-si aminteste nimic.