DNA | Zayn Malik

Capitolul 59

Melodia pentru acest capitol este : Ellie Goulding - Beating Heart.

Sunt momente in viata cand te intrebi daca merita cu adevarat sa mergi mai departe, momente cand te intrebi daca viata este atat de frumoasa pe cat se spune in carti. Acolo sti ca mereu finalul este la fel, mereu, oriunde, toti vor fi fericiti la final. In acele momente ai vrea doar sa rasfoiesti paginile cartii si sa te amesteci printre cuvinte, sa faci parte din acea lume, lupti impotriva cuvinelor dar intr-un final ajungi invingatoare.

Ochii mei privesc pierduti luminile orasului, privesc totul insa nu-mi amintesc nimic. Sunt precum o masina, un robot, fara sentimente, fara amintiri, fara viata. O papusa. Asta se potriveste perfect cu ceea ce simt, sunt o papusa. Masina continua sa se miste iar luminile intense ale orasului sunt din ce in ce mai rare, cladirile dispar si ele tot ce vad este un drum lung in fata. As putea sa dorm, poate ma voi simti mai bine insa ceva-mi spune ca nu se va schimba nimic. Voi inchide ochii si totul va fi negru, asa cum e mereu. Privesc in fata insa nu-mi amintesc de acest loc, nu-mi amintesc de barbatul cu care sunt in masina, nu-mi amintesc nimic. Vreau atat de tare sa plec, sa incep o noua viata cu adevarat, insa am un sentiment ca acest barbat nu ma va ajuta sa o incep. Vreau sa-i spun ceva, vreau sa-l intreb de unde ma cunoaste, vreau sa-l intreb despre mine, despre viata mea insa stiu ca voi primi aceleasi raspunsuri tratate prin tacere asa ca prefer sa tac.

Pleoapele mele sunt grele si-mi tin ochii deschisi cu greu si simt cum starea mea de somnolenta creste cu fiecare metru pe care masina-l face. Inchid ochii iar acea privire capruie ma face sa tresar. O privire atat de intensa, de puternica, de diferita. Felul cum corpul meu ii raspundea atingerilor. Felul cum privirile noastre se intersectau mereu chiar si atunci cand niciunul nu dorea asta. Efectul pe care il are asupra mea. Inchid ochii pentru o clipa analizand ceea ce a mai ramas din memoria mea.

Sunt Eve. O necunoscuta, atat pentru mine cat si pentru cei din jur. O persoana fara trecut, fara amintiri, o rebela. Sunt o fata mica de inaltime, slabanoaga care nu-si aminteste nimic. Corpul mi-e lovit lucru ce inseamna ca am fost o persoana slaba, o persoana fara vointa, o papusa manuita de persoanele din jurul ei. O fricoasa. Imi ridic mainile privindu-mi vanataile. Pumnii mi se inclesteaza si ma pot auzi scrancind.

Sunt Hope. O necunoscuta, pentru cei din jurul meu. M-am trezit intr-un salon de spital, fara prieteni, fara familie. Sunt singura, si mi-e bine. Imi musc buza inferioara si continui sa-mi privesc mainile. Sunt Hope. O persoana noua, o viata noua, intr-o lume noua. Sunt o rebela. Nu stiu cine am fost inainte insa nu-mi pasa, totul se va schimba de acum. Voi avea grija ca incepand de azi eu sa fac regulile. Ranjesc in sinea mea si masina se opreste.

Vad cum barbatul coboara din masina si ma incrunt. In jurul meu nu este nimic, nicio cladire, cel putin niciuna in raza mea vizuala. Usa din spate se deschide si o lumina pala venita de la un stalp intra in masina. Barbatul imi deschide usa putin mai larg facandu-mi loc sa ies. Imi place sa fiu tratata asa, s-ar putea sa ma obisnuiesc. Masina e inalta lucru ce-mi creeaza o usoara dificultate la coborare. Mana barbatului se intinde sa o prinda pe a mea si ma incrunt.

- Calmeaza-te, a trecut multa vreme de cand barbatii ajuta femeile sa coboare din masina.

Capul lui se apleaca si-mi face semn sa cobor. Odata ce picioarele mele ating solul privesc in jur. Cladiri vechi, gramezi de oameni, necunoscuti si ei. Muzica-mi bubuie in urechi si sunetul ma deranjeaza. Imi trec rapid o mana prin par si inaintez cu barbatul in urma mea. Pumnii mi se inclesteaza insa nu spun nimic, pentru moment. Multimea urla provocandu-mi un fior care-mi strabate intregul corp. Simt adrenalina scurgandu-se prin fiecare particica a corpului meu. Ma indrept spre multimea din fata mea pregatita sa ii imping si sa spun " scuza-ma " la fiecare secunda insa in urmatoarea secunda se intampla ceva neasteptat. In fata mea multimea se imparte in doua grupuri facandu-mi o carare-n fata. Ochii mei se maresc si trec pe langa ei analizandu-i. Ochii lor sunt plini de frica, frica de mine? Aud susoteli lasate in urma mea insa vorbesc prea incet pentru a le putea auzi. Imi ridic privirea si continui sa merg intre cele doua grupuri de persoane. Unde ma aflu?