DNA | Zayn Malik

Capitolul 56

Melodia pentru acest capitol este : Thirty Seconds to Mars- Hurricane.

Auz. Vaz. Simt. Pipait.Gust. Cele cinci simturi de care avem nevoie zi de zi. Sunt atat de necesare incat odata cu trecerea timpului uitam ca le folosim, devin o necesitate, o obisnuinta. Esti constient ca ele nu au cum sa dispara orice s-ar intampla iar odata ce timpul trece nu le oferi aceasi importanta. Apoi, intr-o zi toate dispar, totul e in ceata si nu-ti mai mintesti nimic. Nu sti cum e sa simti ceva, nu simti gusul amarui sau dulce, auzi insa nu intelegi, vezi insa nu esti constient, pipai insa nu simti cu adevarat atingerea. Vine o zi cand toate dispar.Cele cinci simturi raman, insa fara sa stii cum sa le folosesti. O zi cand realizezi ca esti pierdut. Nu sti pentru cat timp, nu sti durata "plecarii" tale, sti doar ca esti pierdut. Esti o epava stricata din mijlocul oceanului. Nu sti ce sa faci atunci cand vezi ca ramai pe loc. Panica. Primul pas spre esec, nu vezi nimic clar, doar umbre, persoane in jurul tau care pretind ca te cunosc insa tu nu stii nimic despre ele. Nu stii cine sunt, ce rol au avut in viata ta, importanta lor. Nu stii nimic. Privesti in jurul tau insa nu intelegi nimic cu adevarat. Cine sunt ei? Ce vor de la tine? Atatea intrebari carora nu esti in stare sa le oferi un raspuns. Privirile lor emana mila, frica, speranta insa nu simti nimic. Nu simti iubire fata de ei, mila. Nu simti nimic, esti precum un robot. Lipsit de emotii, sentimente, esti gol pe dinauntru.

Ochii mei se deschid repetat privind lumina alba, aud sunete in jurul meu insa nu vad nimic cu adevarat. O luminina, un alb stralucitor care ma atrage mai adanc in transa. Viata e atat de imprevizibila incat cateodata nu intelegi nimic. Nu intelegi ce ti se intampla, nu poti schimba nimic, poti doar sa-ti ridici capul si sa mergi inainte. Totul e atat de imprevizibil incat te pierzi usor in propria lume. Nu sti daca vrei sa revi inapoi la lumea dinainte, aici se simte atat de bine. Fara rautate, fara lacrimi, aici sunt bine.

In viata, instinctul este cel care te ghideaza. Trebuie sa stii sa supravietuiesti pentru ca viata este ca o haita. Vor pune mana pe tine, te vor vana doar pentru a le satisface lor poftele. Ca arme nu ai decat stima de sine si demnitatea. E mai bine intr-o lume doar a ta, unde nimeni si nimic nu te poate rani, unde stii ca esti doar tu si cu tine insati.

Clipesc rar pana cand reusesc sa disting niste culori. Ma simt ametita. Sunt imuna la tot ce ma inconjoara, nu pot vedea razele soarelui, nu realizez inca unde ma aflu, sunt paralizata. Sunt privata de o viata luminoasa.

- Din perspectiva lui Zayn –

Apartamentul meu a devenit o cocina de cand... s-a intamplat ce s-a intamplat. La naiba. Vreau atat de tare sa o uit, sa nu stiu de ea, sa fut pe cine vad si sa beau pana la refuz, de fapt asta am si facut in ultimele zile. Dar sunt un om si inca ma simt vinovat cand ma gandesc la ochii aia albastri. Ea sta acolo, pe un pat amarat de spital, si eu sunt aici.

Ma trantesc lenes pe canapea si imi trec mana peste ochi, incercand sa adorm. Probabil arat ca un zombie revenit la viata. Sa-l ia dracu pe ala care ciocane, n-am chef de nimeni azi. Poate ca o sa stau sa bolesc toata ziua ca o baba. In zilele astea am baut la whiskey cat n-am baut toata viata, eram intr-o betie continua.

Usa se izbeste de perete, intr-un final, si cineva intra in apartament. Pleaca, lua-te-ar dracii, n-am chef de nicio pizda. Imi retrag pana si ma ridic doar cat sa vad cine e. Niall sta cu mainile incrucisate la piept si cu o expresie impenetrabila. Se uita la mine de parca ar vrea sa ma omoare. Ce mai astepti ?

Imi las capul pe spate si revin la pozitia initiala cu un oftat indelung. Ce mai vrea si asta ?

- Mai nou, la tine nu s-a inventat telefonul ? marai eu.

- Te-am sunat de o gramada de ori, cred ca tu esti ala care nu stie sa il foloseasca.

- Ei bine, ce stai ca pizda aia in pragul usii ? Vezi ca am o sticla de whiskey in dulap, deschide-o si tu si toarna in niste pahare, sunt pe-acolo... pe undeva.