DNA | Zayn Malik

Capitolul 57

Si sunt momente in viata cand totul se schimba. Cand o singura noapte te poate schimba pentru totdeauna, cand odata ce-ti deschizi ochii te schimbi cu totul. Vrei asta, vrei sa fii altcineva pentru a te juca cu viata asa cum si ea s-a jucat cu tine. Vrei s-o futi asa cum si ea te-a futut pe tine. Nu-ti pasa de cei din jur, pentru ce? Sa te traga in jos? La dracu cu ei, poti si singur. Privesti in jurul tau insa nu recunosti pe nimeni, toti sunt straini, asa vor ramane. Nu-i voi lasa sa se apropie. Am murit odata ce am ajuns pe patul asta de spital, n-au stiut sa aiba grija de mine, acum ma descurc si singura. Daca sunt inca aici inseamna ca Dumnezeu mi-a dat o noua sansa pentru a face lucrurile diferit, si asta voi face. Vor cadea pe capete, cei care m-au adus aici.

Parintii mei intra in camera si pot vedea ochii plansi ai mamei. De ce plange? Sunt vie nu? Stau rezemata de spatarul patului privind in gol, privindu-mi mainile gaurite de aparate lipsite de valoare, sunt bine. Mama se aseaza pe scaunul din dreapta mea si desface un castron plin de mancare. Il privesc si simt cum stomacul mi se intoarce pe dos.

- Nu mi-e foame, spun rapid privindu-mi mainile.

Aud cum cineva pufneste si muschii mi se incordeaza. Imi trec limba peste buze pentru a le umezi cand cineva decide sa vorbeasca.

- Dupa ce ca esti precum o leguma faci si figuri, nu stiu ce dracu se intampla cu tine.

Vocea groasa a tatalui meu rasuna in intreaga incapere insa nu mi-e frica de el, nu e nimeni. Cuvintele lui nu ma mai pot afecta, asta daca m-au afectat vreodata. Fica lui a murit, pentru mine nu inseamna nimic. Imi duc degetele la unul din acele bagate in mana mea. Cablul subtire duce pana la o punga plina cu o solutie transparenta. Trag usor de ea si simt o piscatura minora. Niciunul nu spune nimic si apreciez, au venit de cateva ori intrebandu-ma ce-mi amintesc, cine se cred? 

Trag din nou puternic de micul tub din plastic si acesta iese iar aparatul de langa patul meu incepe sa sune puternic. La dracu cu el. Mama se ridica in picioare insa nu face nimic mai mult, doar sta si ma priveste speriata. Imi strang degetele miscandu-le liber, se simte atat de bine

- De ce naiba ai facut asta? 

Simt cum cineva ma prinde de umeri si realizez imediat cine. Imi ridic privirea spre cea a barbatului din fata mea si ranjesc. Ochii lui sunt reci, lipsiti de sentimente, caldura, e precum o piatra, e la fel ca mine, doar ca isi detine inca amintirile.

- Fac pariu ca te uram si inainte, rad.

Mainile lui se strang pe corpul me si scancesc.

- Dar acum nu am de ce sa te suport, latru impingandu-l in spate. 

Este luat prin surprindere si se dezechilibreaza usor facand doi pasi in spate. Ranjesc scotand celelalte tubulete conectate la corpul meu, ma fac sa ma simt precum un robot, n-am nevoie de ele. Ma ridic din pat si simt cum totul se invarte cu mine insa raman pe picioare. Amandoi ma privesc atent insa nu le dau importanta. Vreau sa-l vad pe Niall.

Mama incearca sa ma tina si ea, sa nu plec, insa nu imi pasa, si o fortez si pe ea sa se dea in spate. Ies in holul spitalului si fac doi pasi pe coridor. Niall nu este aici. Ma uit in stanga si in dreapta, sperand sa apara de undeva, dar nu este asa. Ma intorc in camera si il privesc pe domnul acela din fata mea. Rade batjocoritor.

Rade batjocoritor si se uita cu dispret la mine. 

- Ce-i ? Nu stii unde ti-e pestele ? 

Ma uit nedumerita la el si o vad pe mama cum ii face semne pe furis sa taca. Fac un pas in fata si bataile inimii mele o iau razna. Stie ceva din trecutul meu ce ar putea sa ma intrige si vreau sa stiu ce anume.

- Ce ai zis ? il intreb scurt.

- Hai ca asta chiar nu ti-o cred. Ti-oi fi pierdut tu memoria, dar chiar pe „ingerul” tau nu ti-l amintesti?