DNA | Zayn Malik

Capitolul 65

Melodia pentru acest capitol este : Ronan Keating - If tomorrow never comes.

„ Cateodata sigurul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-ti amintesti ca vei fi bine, poate nu azi, nu maine, dar intr-o zi. Trebuie sa-ti repeti acest lucru de atatea ori pana cand intr-o zi vei ajunge sa crezi cu adevarat aceste cuvinte. Reaminteste-ti ca lucrurile s-au schimbat, iar ele s-au schimbat pentru un motiv anume, tu trebuie doar sa dai drumul amintirilor si sa mergi mai departe. Va fi greu si te vei simti singura, dar tine-te bine pentru ca nimeni nu-ti poate spune ca poate maine va fi cea mai buna zi din viata ta. Un profesor batran mi-a spus intr-o zi : "Draga mea, dragostea adevarata este atunci cand traiesti o iubire imposibila si lupti din greu pentru acea persoana, iar 'el' iti da in fiecare zi motive pentru a continua" . Cand pierzi pe cineva, fiecare lumanare, fiecare rugaciune nu o sa compenseze faptul ca singurul lucru care l-a lasat in urma este o gaura în viata ta unde acel cineva de care iti pasa obisnuia sa stea. Nu le poti inlocui prezenta, nu ii poti scoate pur si simplu din inima si apoi sa mergi mai departe. Raman acolo pana cand intr-un final realizezi ca sufletul ti-e plin de gauri, ca toti cei la care tii au plecat, si poate nu e cea mai buna decizie pentru tine, dar poate a fost pentru ei. Te simți singur, abandonat si stii ca lumea ta nu va mai fi la fel niciodata fara ei. Dar bucura-te pentru ca ei sunt intr-un loc mai bun acum, nu simt suferinta, nu mai varsa lacrimi. Persoanele la care am ținut au disparut, nu toate adevărat. Insă a plecat cea mai importanta persoana, poate intr-o zi te vei trezi la realitate, vei reveni persoana care ai fost odata, insa acum vrei doar sa-i simti prezenta, vrei doar sa fii alaturi de el.

Pasesc increzatoare in gigantica sala de mese. In dreapta mea se afla un barbat, gardianul meu, cel care se presupune ca trebuie sa aiba grija de mine. Pasii imi sunt lenti si greoi luandu-mi cateva minute pana sa ajung la masa mea. Stau la aceasta masa de sase luni, imi pierd timpul aici zilnic. Ceilalti pacienti au vazut acest lucru si cu toate ca mintea lor nu judeca la fel de normal ca a oamenilor de dinafara spitalului au inteles ca acest loc este al meu. Imi scot o suvita de par din coada mea impletita pentru a ma putea juca cu ea in timp ce picioarele mele se balanseaza in fata si-n spate. Buzele mele se arcuiesc intr-un zambet privind geamul. Soarele straluceste puternic pe cer facand ca cerul sa prinda o nuanta deschisa. Pasarile zboara pe peste spital aratandu-ne cum este sa te simti cu adevarat liber si pentru un moment le invidiez. Au trecut sase luni de cand am fost adusa aici, sase luni de cand n-am iesit afara din acest spital, de cand sunt inconjurata de oameni ca si mine " cu nervii la pamant" sau si mai rau. Sase luni de cand el a plecat, de cand a ales ca misiunea lui pe acest pamant s-a incheiat. Mama a spus ca poate n-am facut fata mortii lui si asa mintea a ajuns sa-mi joace feste, insa este aici, este langa mine si eu stiu acest lucru, il pot simtii. O femeie se opreste in fata mea si-mi zambeste timid. Nu pare cu mult mai batrana de douazeci si cinci de ani. Parul blond ii este strans intr-un coc in spate, poarta o pereche de ochelari care-i maresc ochii putin . Poarta cardigan alb iar in mana tine un dosar care pare destul de greu.

- Eveline Smith, spune inca zambindu-mi.

Aprob scurt iar ea se aseaza cu fata spre mine. Cu ajutorul a doua degete isi impinge ochelarii pe nas si scoate cateva foi din acel dosar examinandu-le atent. Degetele mele se misca in poala mea lovindu-se unul pe altul. Privirea ei se ridica spre mine si-mi zambeste din nou. Ochii ei sunt pierduti pe mine, pot vedea mila din privirea ei si ma incrunt usor.

-Nu trebuie sa-ti fie mila de mine, spun, sunt bine, nu sunt bolnava.

-Ti-e dor de el, spune ignorandu-mi cuvintele ?

- Nu, el este exct langa mine, mi-a promis ca ma tine in siguranta si asta a facut, nu m-a parasit.

Isi musca buza inferioara tragandu-si nasul si pentru o scurta perioada de timp am impresia ca ea plange, insa odata ce ochii nostri se intalnesc observ ca m-am inselat. Un fior imi strabate sira spinarii si zambesc usor, e el, este aici. Cateodata ma intreb de ce alti oameni nu-l pot vedea, de ce alte persoane nu ma cred atunci cand le spun ca el este intr-adevar aici. De ce sunt singura care-l poate vedea? Picioarele mele inca se balanseaza neatingand podeaua si-mi duc mainile la ochi stergandu-i usor.