DNA | Zayn Malik

Capitolul 76

Se spune ca atunci cand visezi inseamna ca o parte a mintii tale vrea sa te avertizeze in legatura cu urmatorul dezastru ce-ti va lovi viata, insa niciodata nu acordam importanta acestui lucru. Un vis ramane un vis, si totusi...

Respir sacadat iar cand ochii mei se deschid intunericul a lovit camera din nou. Inghit in sec simtindu-mi inima sfaramata in mii si mii de bucatele. M-am saturat sa adun faramele inimii mele lasate precum cioburile de sticla.Daca treci peste ele te vor taia, iar daca ramai sa le privesti vei vedea doar ca s-a spart totul si ca nimic nu mai poate fi asa cum a fost candva. 

Si doare, luptam pentru a strabate fiecare moment, ridicam fruntea sus si spunem ca suntem bine, mintim cu nerusinare insa cu fiecare pas pe care-l faci te simti mai aproape de dezastru. Mama mi-a spus candva ca increderea este precum un zid, ca atata timp cat zidul este solid nimic nu-l poate dobori insa atunci cand scoti chiar si o singura caramida totul se va prabusi asupra ta.  

Ma ridic din pat indreptandu-ma spre dulap cu pasi lenti. Foaia alba ascunsa a disparut si-mi simt intregul corp inghetand. Sloiuri de ghiata imi lovesc sira spinarii si ma astept sa cad din secunda in secunda. 

"N-a fost un vis".  

Pieptul ma doare si sunt fortata sa ma rezem de perete pentru a-mi mentine echilibrul. Ochii imi sunt inundati de lacrimi si ma pierd cu fiecare secunda care trece. Sentimentul de vinovatie ma copleseste precum stransoarea unui sarpe. Rece, aducandu-ti o moarte lenta...dar sigura ! Imi imping mana in perete pentru a ma ridica, picioarele mi se lovesc unul de altul in timp ce alerg de colo-colo prin intreaga incapere. Mainile-mi tremura in timp ce distrug totul in calea mea in cautarea bucatii de hartie. Fara sa realizez ajung sa plang fara oprire si cand ma opresc in fata usii totul e un dezastru. Usa se deschide si odata ce-i vad privirea lui Zayn fac instantaneu doi pasi in spate. 

Ochii lui sunt arzatori si totusi atat de reci incat m-ar putea ingheta intr-o secunda. Il privesc lung analizand fiecare part din el. Costul ce de dimineata statea imaculat pe el acum e sifonat, primii doi nasturi fiindu-i desfacuti iar o parte a materialului fiindu-i iesita din pantaloni. Fata lui e atat de obosita incat pare ca n-a dormit zile intregi. Buzele-i sunt stranse intr-o linie dura, ochii desi obositi emitand aceasi ura pe care obisnuia sa o transmita. Ura care acum mi-e menita mie ! 

- Asta cautai? Vocea lui e atat de joasa incat picioarele mi se misca involuntar in spate in timp ce mana lui se ridica cu bucata alba de hartie. Pumnul lui o strange mototolindu-i colturile insa ochii mei nu se pot dezlipi de la el. 

- Zayn, eu... 

- Cand aveai de gand sa-mi spui? Intreaba nervos intrerupandu-ma. 

Deschid gura insa abia atunci realizez ca nu am nimic sa-i spun. Nu voiam ca el sa afle vreodata, nu voiam ca el sa traiasca macar cu gandul ca voi pleca de langa el. L-am mintit constienta de ceea ce se va intampla. L-am mintit constienta de faptul ca-l voi pierde. 

- Nu aveam de gand sa-ti spun, soptesc. 

Mana lui impinge usa puternic aceasta lovind peretele. Balamalele de sus se desprind iar cand o loveste a doua oara aceasta cade cu totul peste masa de sticla. Zgomotul pare sa se auda de zeci de ori mai intens in urechile mele insa raman nemiscata in acelasi loc privindu-l. 

- Aveai de gand sa pleci fara sa-mi spui? 

Capul mi se apleaca si-mi musc buza inferiara incercand sa blochez lacrimile sa curga, insa esuand inevitabil. 

- Credeam ca nu exista un nenorocit mai mare decat mine, insa nici macar mintea mea nu se putea gandii la asa ceva, scuipa. 

- N-am vrut sa te ranesc, spun.