DNA | Zayn Malik

Capitolul 75

E ciudat cum zilele trec rand pe rand si nimic nu pare sa se fi schimbat, insa atunci cand privim in spate nimic nu este la fel. Zilele trec pe langa noi fara sa le pese daca noi suntem pregatiti sa le infruntam, fara sa ne intrebe ceea ce noi vrem. Ele doar continua sa treaca ajungand intr-un final la capat. 

Privesc geamul strabatut de lumina felinarului din fata casei si ma ridic din pat avand grija ca Zayn sa nu observe. Corpul lui sta incolacit peste al meu precut un animal de prada ce tocmai a prins victima. Fata lui e senina, diferita de cum era doar cu cateva ore in urma, parul ciufulit cazandu-i pe fata. Zambesc trecandu-mi mana pe fruntea lui si indepartand firele de par rebele. Pieptul lui urca si coboara lin dandu-mi de inteles ca doarme dus.  

Ma ridic din pat cu grija lasandu-l pe Zayn sa-si intoarca corpul in pozitia opusa. Deschid dulapul si trag unul din hanoracele lui peste tricou, apoi cobor scarile cu grija. Ecoul lasat de talpile mele goale pe gresia rece pare sa se auda de zeci de ori. „sau poate e doar constiinta mea" ma gandesc. 

Imi simt mainile tremurandu-mi odata ce aud bataile ceasului, fiecare muschi din corpul meu simtind cum secundele trec. Palmele-mi transpira si sunt fortata sa ma rezem de peretele din spatele meu. 

Capul ma doare din nou doar cand imi amintesc ce s-a intamplat in ultimele patruzeci si opt de ore. Pare sa fi trecut ani buni de atunci, insa ma despart doar cateva ore de acele amintiri. Deschid gura pentru a lua o gura mare de aer si inchid ochii. Imaginea lui imi apare-n fata si zambesc larg. E uimitor cum simpla lui prezenta poate face ca totul sa merite, ca indiferent de certurile de care avem parte sa ajungem mereu unul langa altul. 

Tresar cand o pereche de pasi se indreapta spre mine. Deschid ochii, privirea izbindu-se de acei ochi caprui. Zambetul si usurarea sunt vizibile pe fata sa in momentul cand se apropie de mine. 

- Nu te-am auzit cand ai plecat, spune ragusit. 

Zambesc prinzandu-i incheieturile si lasandu-mi capul sa cada pe umarul lui. 

- Dormeai adanc, soptesc. 

Mainile lui se strang in jurul spatelui meu lipindu-mi corpul de al sau. Caldura familiara ma loveste si imi las trupul rezemat de al sau. 

- Simt fiecare miscare pe care tu o faci.  

Vocea lui e mai mult ca o soapta, facandu-ma sa zambesc din nou. 

- Ma urasti? Continua. 

Inima imi sta in loc pentru cateva secunde, nestiind la ce se refera. Pot simti cum corpul i se incoardeaza in asteptarea raspunsului meu. Degetele lui imi mangaie spatele, lasand muschii relaxatii in urma, ca apoi sa-mi lipesc buzele de gatul lui. Geme usor strangandu-ma puternic langa el. 

- Nici o mie de certuri nu m-ar face sa te urasc, spun. 

Ofteaza si pot simti in secunda urmatoare cum zambetul ii se formeaza pe umarul meu. 

- Cred ca noi am depasit acel recod, ranjeste. 

Schimbarile lui de comportament au incetat sa ma surprinda cu mult timp in urma . 

- Exista o limita pana unde poate ajunge iubirea noastra pentru o persoana? spun privindu-l in ochi. 

- Nu cred. Insa cred ca nu poti sa iubesti o persoana atat de mult pe cat poti sa-i duci dorul. 

Privirea lui o capteaza pe a mea si simt cum pentru a mia oara ma pierd cu totul in el. Cand l-am intalnit prima oara n-am crezut ca va insemna atat de mult pentru mine acum, insa cu fiecare secunda care trece realizez ca pot trai fara aer timp de cateva minute, insa n-as putea trai stiindu-l departe de mine.