DNA | Zayn Malik

Capitolul 22

Stateam întinsa pe pat cu ochii fixati pe tavan. Au trecut patru zile de când nu mai vorbisem cu parintii mei, sase de când nu mai stiu nimic de Zayn. A plecat, a facut acelasi lucru ca tatal meu. Ceva din mine stia ca va face asta odata si odata, însa nu ma asteptam sa fie atât de repede. Nu ar trebui sa fiu afectata de acest lucru, i-am cerut mult timp sa ma lase în pace, iar acum a facut-o, însa îmi pot imagina zâmbetul tatalui meu de îndata ce va afla. A avut dreptate, am fost doar o distractie urmând ca el sa plece mai departe cautând alta jucarie. Sper doar ca durerea din pieptul meu sa nu fie provocata din cauza lui, ci din cauza cuvintelor tatalui meu.  

Alice, mama lui Britt, a intrat în camera cu o tava plina de mâncare întrerupându-mi gândurile. Era atât de draguta, a avut grija de mine în aceste zile ca de propriul ei copil si pentru asta îi multumesc. Mereu a fost atât de draguta, am iubit-o enorm înca de când era mica, ma bucur ca Britt are o mama ca ea. Seamana mult cu mama, poate din pricina ca si ele au crescut împreuna, la fel ca mine si Britt, iubesc aceasta legatura a lor. Cu siguranta Alice i-a spus mamei mele toate detaliile legate de mine vazând ca eu am capul într-o cu totul alta parte, îi multumesc si pentru acest lucru, poate asa mama nu va mai fi atât de stresata în ceea ce ma priveste. 

- Eve, trebuie sa manânci, scumpo. 

Am zâmbit sters privind tava plina de mâncare, arata bine, atât de bine, însa stiam ca nu sunt în stare sa înghit nici macar o bucatica din ce se afla acolo. Corpul meu era slabit de zile bune si nu îmi puteam explica de ce, mâncasem bine înainte, cazând la pat în urma cu doua zile. 

- Mama, e bine, ma ocup eu, a spus Britt intrând în camera.  

A zâmbit lasându-mi un sarut pe frunte înainte sa se ridice si sa faca acelasi lucru si cu Britt. Domnul Alan privea de afara zâmbindu-mi. Era un barbat minunat, un tata care i-a oferit toata iubirea lui Britt, care a crescut-o înconjurata de afectiune. Adoram mereu sa stau aici, armonia familiei lor îmi umplea inima de bucurie. As fi vrut sa am si eu o familie asa, sa am o familie unita, un tata caruia sa îi pese, însa eu o aveam doar pe mama. Parintii ei au parasit camera, Britt închizând usa în urma lor, apoi punându-se pe pat lânga mine. 

- Sa stii ca, daca de data asta nu manânci, nu te mai acopar, am sa îi spun mamei ca nu îti place mâncarea ei. 

- Stii ca asta nu e adevarat, am spus privind-o. 

O durere mi-a strapuns stomacul facându-ma sa gem. Nu întelegeam ce se întâmpla cu mine în ultima perioada, ultimele zile au fost un chin. M-am trezit de câteva ori pe noapte având vise ciudate.  

- Eve, nu poti ramâne asa, a spus într-un final. 

Am închis ochii nestiind la ce se refera. Probabil la Zayn, sau la tata, sau la amândoi. Avea dreptate, nu puteam ramâne asa, sunt sigura ca îmi voi reveni, dar nu acum. 

- Nu pot schimba asta, bine? 

M-am întors pe o parte privind peretele si muscându-mi buza inferioara pentru a opri lacrimile sa îsi faca aparitia din nou. Am plâns destul din rahaturi, de ce continui sa fac asta? Cum de mai am lacrimi? am plâns în aceste patru zile întruna. 

- El nu a sunat? a adaugat ea. 

- Nu, nu mai stiu nimic de el de sase zile, probabil s-a carat, i-am raspuns sec. 

- De ce nu încerci sa îl suni tu? 

- Uita, Britt, nu am sa plec dupa el. 

A ofat, întinzându-se lânga mine si privind tavanul. Stiam ca mai are multe de spus, dar dintr-un motiv sau altul nu o facea, iar eu apreciam asta. Nu vroiam sa mai aud de numele lui, sau de orice legat de el. A fost doar o distractie pentru amândoi, asa ca amândoi va trebui sa trecem peste, nu doar el. Am închis ochii încercând sa adorm, însa simteam privirea insistenta a lui Britt ce ma urmarea.