DNA | Zayn Malik

Capitolul 70

Cateodata as vrea sa stiu cum este lumea din ochii unei persoane diferite. As vrea sa vad iubirea prin ochii diferiti, sa o simt diferita. As vrea ca povestea mea sa fie o carte, pentru ca, daca ar fi asa, poate as fi avut curajul sa spun cuvintele pe care n-am indraznit niciodata sa le spun in realitate. As vrea ca fiecare moment din viata mea sa fie pus pe o coala alba, sentimentele mele sa fie scrise de o cerneala albastra, iar, atunci cand ceva nu merge bine, sa schimb continutul, sa pot sterge si inlocui. Intotdeauna mi-am dorit sa pot vedea lumea din jurul meu prin ochii unui scriitor, totul pare atat de diferit din perspectiva lui. Trebuie sa fie un lucru uimitor ca totul sa se intample asa cum vrei tu sa se intample, ca fiecare fapta sa fie asa cum iti doresti tu ca nimeni si nimic sa nu schimbe acest lucru. Intotdeauna am considerat scriitorii persoane diferite de noi, poate pentru ca perspectiva lor despre viata este diferita de a noastra. Atunci cand citesti ceva scris de ei intrii in lumea lor, iar adesea preferi sa ramai acolo in loc sa te intorci aici. Mama mi-a spus candva ca depinde de noi cum ne vom scrie povestea, depinde de noi ce final va avea „cartea” noastra. Atunci cand ii spui acest lucru unui copil, el zambeste si-ti va raspunde fericit „Voi avea un final de printesa, un final fericit. Ma voi indragosti de printul pe care-l iubesc si voi fi fericita”. Deschizi ochii si privesti ochii luminosi ai mamei si zambesti crezand ca e mandra de cuvintele tale, cand, de fapt, in mintea ei ea se roaga ca lucrurile sa stea asa cum le-ai spus. 

As vrea ca si povestea mea cu Zayn sa fie scrisa de un scriitor, poate atunci lucrurile ar fi stat diferit. Poate el nu ne-ar fi lasat sa renuntam unul la altul, ne-ar fi fortat sa luptam pentru a ramane impreuna, insa cartea noastra se scrie singura si, oricat de mult ar durea, filele noastre sunt pe terminate. Poate ca, intr-un final, diferentele dintre noi au reusit sa desparta ceea ce am incercat cu atata greutate sa pastrez alaturi de mine. Dar am invatat ca uneori un ramas bun poate insemna o a doua sansa. Iubirea mea pentru el e ceva ce nu poate fi explicat. Nu tine de mine, asa cum nu a tinut nici de el. Simt ca nu a fost alegerea noastra, ca noi sa ne indragostim unul de altul, ci doar asa a fost sa fie. Nu conteaza de cate ori inima imi va fi franta de el, pentru ca stiu ca tot el e singura persoana care o poate reface la loc. Sa iubesti doare, cu siguranta doare, insa e o durere pe care fiecare persoana isi doreste sa o simta, o durere pe care fiecare vrea sa o suporte. E un uragan de sentimente care nu stii niciodata cand se va intoarce impotriva ta. Iubindu-l a insemnat teama. Teama de a cadea, dar, atunci cand l-am privit, am realizat ca nu voi atinge niciodata pamantul pentru ca ma va tine bine langa el asigurandu-se ca nu voi cadea. Ochii mei se inchid in timp ce continui sa plang la pieptul lor si-i pot auzi bataile inimii. Cu putin timp in urma uitasem ca are una

-De ce continui sa faci asta? Nu vezi cat de patetica esti?

- Eveline Smith cu siguranta astazi ti-ai batut propriul record la prostie. Esti o pierdere de vreme.

Rasul lor se aude in intreaga sala de clasa si-mi simt ochii intepandu-ma. As vrea sa spun ca vorbele lor nu dor, ca nu ajung la mine insa as fi o ipocrita daca as face asta, m-as minti singura. Doare, al dracu' de tare sa stiu ca indiferent de ce voi face voi fi judecata, ca voi fi data la o parte de catre persoanele din jur. In acel moment iti vine sa pleci si sa nu te mai intorci vreodata, oricum nimanui nu i-ar pasa. Dar de ce? De ce sunt oamenii asa? De ce asteapta pana in ultima clipa pentru a ajuta o alta persoana? De ce trebuie sa fim raniti atat de tare incat sa ajungem la concluzia ca moartea este singura noastra scapare? De ce ne ranim fizic pentru asta? Vrem ca durerea trupului sa fie mai mare decat cea a sufletului asa ca ne distrugem, bucatica cu bucatica. Ne vedem imperfecti asa ca incepem sa ne mutilam. Diete, taieturi, tigari, droguri, lucruri care intr-un final nu ne vor aduce alinarea asa cum speram ci ne vor afunda mai adanc in groapa. Indepartam putinele persoane care vor sa ne fie alaturi pentru a alerga dupa acei care ne-au lasat balta. Renuntam la propriile noastre idealuri pentru din frica de a nu fi judecati, criticati. Ne pasa de ce spune lumea despre noi, plangem cu noptile urandu-ne pentru felul in care aratam sau pentru o greseala din trecut. Fiecare om face greseli, acest lucru iti aminteste ca esti om.