Capitolul 19

32.4K 1.1K 105
                                    

Razele soarelui bateau usor prin perdea fortându-ma sa deschid ochii. Spatele meu era presat de pieptul lui Zayn, iar picioarele îmi erau tinute într-ale sale. Amintirile de noaptea trecuta navalesc în mintea mea aducându-mi un zâmbet pe buze. Mâna lui era pusa gentil pe talia mea cuprinzându-ma parca cu totul. Ma întorc încet pe o parte încercând sa nu îl trezesc. Era atât de frumos, lumina slaba ce îi batea pe fata îl facea un înger. Ingerul meu. Trasaturile fetei perfect conturate, muschii relaxatii, expresia fetei fericita, sau cel putin asa parea. Mi-am dus degetele pe fata lui mângâindu-i încet obrazul, maxilarul, plasându-i apoi un sarut pe frunte. Iubeam aceasta conexiune cu el, iubeam sa îl am atât de aproape, însa un sentiment de îngrijorare mi-a invadat imediat mintea. Va simti acelasi lucru si dimineata, sau totul se va termina acum ca am ajuns în patul lui? Mi-a spus de nenumarate ori cât de mult ma doreste, probabil tot atât de mult precum îl vroiam si eu pe el, însa nu pot uita ce fel de persoana e cu fetele, cum le schimba dupa noaptea de placere pe care o ofera si o primeste. Daca se va întâmpla acest lucru si cu mine? Daca se va schimba acum când se va trezi? Mi-am scuturat capul la aceste gânduri ridicându-ma în asa fel încât sa nu îl trezesc. I-am luat mâna ce statea pe talia mea punând-o pe pat, desfacându-mi apoi picioarele dintre ale sale. M-am ridicat usor de pe pat privindu-l. Era precum un înger, atât de frumos, poate prea frumos pentru aceasta realitate. Am luat hainele aruncate pe jos intrând în baie pentru a ma schimba rapid. Nu eram sigura ca era bine ceea ce faceam, însa nu puteam asista la posibila lui schimbare de atitudine fata de mine, nu as suporta sa fiu umilita pe aceasta tema.  

Am deschis usa baii cu teama crezând ca s-a trezit, însa nu. L-am privit pentru ultima data deschizâd usa camerii si iesind. 

- Unde pleci? Vocea lui groasa m-a facut sa tresar. 

M-am întors rapid vazându-l. Privirea lui ma cerceta curios si... speriata? Am încercat sa înghit nodul ce tocmai s-a format în gâtul meu, nu stiam ce sa îi raspund. Urma sa plec de frica ca el sa nu ma respinga. 

- Eve? S-a sprijinit pe un cot continuând sa ma priveasca. 

- Nu stiu, mi-a fost frica ca dupa aceasta noapte totul se va termina si.. 

Privirea lui calma a devenit nervoasa într-o secunda însa încercând sa se calmeze vazând teama din vocea mea. 

- Vino aici. 

Am aprobat îndreptându-ma spre el, mâna lui s-a întins pentru a o prinde pe a mea tragându-ma în poala lui. Mi-a îndepartat câteva fire de par ce îmi cazusera pe fata înainte sa ma priveasca din nou. Acel caprui întens îmi devorau ochii facându-ma sa regret ca am venit la el. 

- De ce ti-e teama, Eve? a spus mângâindu-mi obrazul. 

„Mi-e teama ca acum dupa aceasta noapte ma vei lasa, acesta fiind înca unul din sutele tale joculete. Mi-e teama ca nu am sa mai pot sta fara tine, sau cel putin nu îmi va fi bine. Mi-e teama sa nu ma respingi, mi-e teama ca diseara sa te vad în bratele unei alte fete" 

- Nu stiu, am mintit. 

Si-a trecut degetul peste buzele mele privindu-ma din nou înainte sa ma aplece în asa fel încât buzele noastre sa fie despartite de câtiva centrimetri. 

- Nu pleci nicaieri, esti a mea, ramâi lânga mine. 

Un inevitabil zâmbet mi-a facut buzele sa se arcuiasca. Uram faptul ca înca ma vede precum un obiect care îi apartine, însa durerea din pieptul meu a disparut odata cu vorbele lui. Îmi era teama de dependenta care se forma în minte, dependenta de el, de atingerile lui, de buzele lui, de cuvintele lui. Am suspinat punându-mi mâna pe obrazul lui si unindu-mi buzele cu ale lui. A mârâit în gura mea întorcându-se deasupra mea si presându-mi corpul sub al sau. A gemut usor când trupurile noastre s-au atins formându-se o electricitate între noi. Vroiam sa fac si eu ceva pentru el, sa îi ofer placerea care mi-a oferit-o el seara trecuta, însa lipsa mea de experienta ma ducea în eroare. A încercat sa se ridice de pe mine când i-am prins încheietura. 

DNA | Zayn MalikUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum