DNA | Zayn Malik

Capitolul 34.

Ma uit mirata la el in timp ce ranjetul ii apare pe fata lui perfecta. Normal ca face asa ceva, se joaca cu nervii mei si nu stiu de ce nu vreau sa invat odata din asta, la dracu cu toate astea. Las un oftat sa imi scape printre buze. Culoarea cerului se schimbat intr-un gri inchis, lucru ce anunta o ploaie puternica curand. Las campul sa imi cada din nou pe scaun si simt privirea lui Zayn pe mine din nou. Mereu face asta, se uita in acest fel la mine, stie perfect ca ma duce in eroare. 

Gandurile mele sunt intrerupte cand Zayn porneste masina de la ultimul stop. Vreau sa stiu mai multe despre el. Este atat de mult timp in preajma mea si cand ma gandesc ca stiu atat de putine lucruri despre el. Nu stiu nimic. Unde e familia lui? Mai are frati sau surori? Prietenii? Niall e singura persoana pe care am vazut-o in preajma lui insa sunt sigura ca sunt mai multi de atat. Imi intorc privirea pe Zayn care era atent la drumul aglomerat. Vreau sa vorbesc cu el despre aceste lucruri insa sunt sigura ca nu imi va spune nimic, mereu fuge de raspunsurile pe care trebuie sa mi le dea.

- Zayn, vreau sa vorbim, spune gura mea fara mine. 

Degetele lui strang puternic volanul si ma fac si imi musc buza insa ii dau drumul rapid stiind prin ce am trecut cu cateva minute inainte din aceasta cauza. Maxilarul lui e usor incordat iar muschii lui la fel. 

- Ce vrei sa vorbim iubito? Spune intr-un final.

Inghit in sec si imi mut privirea de pe corpul lui perfect. Privesc cerul care pare din ce in ce mai suparat lucru care ma sperie mult mai tare. E destul sa fac fata privirii lui Zayn, nu vreau ca si vremea sa fie de partea lui. Imi musc din nou buza inferioara incercand sa imi gasesc cuvintele potrivite pe care sa ii le spun. 

- Familia ta, ce s-a intamplat cu ea?

Imi intorc privirea spre el si vad cum strange brusc volanul masinii. La dracu. Degetele lui sunt albe din cauza stransorii mult prea puternice insa continua sa isi mentina privirea spre drum. Observ cum pieptul lui coboara si urca constant iar muschii ii sunt incordati miscandu-se cand ia curba. Vreau sa imi pun mana peste a lui dar mi-e practic imposibil. Nu neaparat de spatiul care ne despartea ci de frica care a aparut in fiecare muschi din corpul meu din nou. Nu spune nimic doar sta cu privirea fixata la soseaua aglomerata.

Stiam, stiam ca asta va fi reactia lui daca ii voi spune sau il voi intreba ceva. Stiam ca nu poate sau nu vrea sa vorbeasca despre asta cu mine. Mama mi-a spus ca ar trebui sa am rabdare cu el, sa am incredere si sa astept ca el sa vorbeasca cu mine, ca el sa doreasca sa imi spuna ce are sa imi spuna insa mi-e atat de imposibil. Nu  o va face niciodata si eu stiu acest lucru. Acum stau si ma intreb daca ii pasa cu adevarat despre ceea ce unii numesc ”noi”. Stiu ca nu suntem nici macar un cuplu si sunt atat de sigura ca nu vom fi niciodata insa constientul meu continua sa spere. Sa spere cuvinte din partea lui. Nu astept afectiune din partea lui, astept doar cuvinte. Astept sa imi spuna despre el, ce s-a intamplat cu el, ce il face asa? Sunt atat de sigura ca ceva s-a intamplat in trecutul lui lucru ce il face pe el acum sa se compoarte asa. In mintea mea au intrat imediat pozele de pe peretii casei lui. Familia lui. Rama uriasa in care se afla mama, tatal si acea frumoasa fata care este sora lui cu siguranta. Ce s-a intamplat cu ei? Ce l-a determinat pe Zayn sa rupa legatura cu familia lui si sa traiasca singur. Las un oftat sa imi scape printre buze si ma ridic de pe spatarul scaunului.

Din perspectiva lui Zayn.

Ploaia incepe sa isi faca aparitia pe barbrizul masinii. Privesc strada insa sunt sigur ca ochii mei defapt o privesc pe ea. S-a facut mica in scaunul ei si privea cerul. O urasc atat de mult cand face asta. De ce fuge mereu de privirea mea cand incepe o cearta? Isi da parul dupa ureche si lasa un alt suspin sa ii scape printre buze. Ar fi trebuit sa o fut acum cateva minute si asa nu se mai ajungea aici. Pune mereu atatea intrebari la care eu nu am raspunsul, iar apoi totul se ajunge la asta. E atat de enervanta uneori, mereu atat de curioasa sa afle totul, cu ce ar ajuta-o sa afle adevarul? Ar fugi, stiu ca ar face-o si nu as condamna-o pentru asta. Inchid ochii pret de cateva secunde punandu-mi ordine in ganduri inainte sa ii dau un raspuns, sau macar sa incerce sa para un raspuns. Deschid gura insa o inchid rapid la loc.