DNA | Zayn Malik

Capitolul 58

Din perspectiva lui Zayn.

Ochii mei se maresc odata ce cuvintele-i parasesc gura. N-am auzit-o vorbind asa niciodata. Privirea ii e rece, nu arata nici cea mai mica emotie si simt cum o durere ma sacaie in piept. Vocea ii e sigura, dura, asa cum nu a fost niciodata, pana acum. Inghit in sec indreptandu-mi privirea spre Niall. Pare la fel de surprins ca mine auzind-o vorbind asa. La dracu cu el, de ce a adus-o aici? Gandul cu ea dormind in patul lui imi face rau si probabil l-as face una cu pamantul chiar acum, asta daca n-ar sta Eve in fata mea. Imi trec mana prin par privind-o din nou. E atat de frumoasa, atat de mica, perfecta in lumea mea. Parul lung ii e prins intr-o coada si ma incrunt. Ochii ei ma analizeaza atent cautand raspunsuri, de la mine nu le va primi, a ajuns aici din cauza mea, nu o pot baga in asta din nou.

- Eu am sa va las singuri, il aud pe Niall deschizandu-si gura.

Imi deschid gura pentru a-i spune sa ramana dracu aici si sa ma scoata din problema asta, insa Eve vorbeste inainte sa pot face ceva.

- Multumesc, spune neluandu-si ochii de la mine.

Aproba rotindu-se pe calcaie si iesind din apartament. Usa se tranteste usor in urma lui si simt zgomotul mult mai puternic decat ar trebui. Imi ridic privirea spre femeia din fata mea, femeia mea. Isi trece limba peste buze umezindu-le si ma intreb daca face asta intentionat sau nici macar nu realizeaza. O privesc si simt cum corpul imi ingheata pentru a zecea oara. O vad pe ea. Safaa. Eve era exact ca ea, era mica, inocenta, fara pata. Le-am promis ca voi avea grija de ele, le-am promis ca nimic nu se va intampla, ca voi fi mereu in spatele lor pregatit sa le apar. Inchid ochii si o vad. O fata mica cu niste ochi superbi, identici cu ai mei si totusi atat de diferiti. Ea emana iubire, tandrete, compasiune pana si pentru cea mai mica vietate. Era incapabila sa urasca, incapabila sa faca ceva gresit. Era cea mai mica, cea mai cuminte, cea mai importanta. Imi iubeam surorile atat de mult, insa conexiunea mea cu ea era atat de puternica. In ziua cand am pierdut-o m-am pierdut si eu. Am devenit ceea ce oamenii mereu imi spuneau. Am devenit un terorist, un bataus, un om de care ceilalti se temeau. Un demon. Mereu am fost lasat in spate oriunde m-as fi dus, mereu am fost diferit, mereu am fost calcat in picioare din cauza religiei. Mi-a fost frica mereu sa nu creada cei din jur ca sunt o persoana rea, nu vroiam ca ei sa ma numeasca asa, nu eram. Mama m-a dus la multi psihologi, insa ma plictiseam repede iar la final realizam ca nu s-a schimbat nimic. Viziunea mea despre lume nu se schimbase. Aveam nevoie doar de ele, de surorile mele, ele erau lumea mea. Tata mi-a spus ca in ziua cand ei vor disparea de pe pamant, eu voi ramane sa le port de grija, eu voi sta in umbra atacand pe oricine le raneste.

Doream sa fac asta atat de tare, ele erau atat de firave, asa trebuiau sa ramana. Dar in ziua cand Safaa a disparut o parte din mine a plecat cu ea, singura parte buna care am avut-o vreodata. Atunci ceva s-a intamplat, ceva s-a rupt. Imi priveam familia si vedeam dezamagire, imi priveam surorile si vedeam neincredere. Cum as putea avea grija de ele cand n-am putut-o proteja pe Safaa. Totul s-a intamplat atat de repede incat nu realizam. O vedeam peste tot, aveam cosmaruri cu ea spunandu-mi sa o ajut, nu puteam manca, nu doream sa ies afara din camera. Mama a apelat din nou la specialisti insa a fost mai rau ca prima data, loveam psihologii, imi bateam colegii la scoala, chiar si baietii mai mari . Totul se schimbase, eu ma schimbasem, lumea s-a schimbat.

Intr-o seara am decis ca ceea ce s-a intamplat trebuia sa raman in urma, pentru mine, pentru ei. Zayn a murit odata cu Safaa in acel accident,stiam asta, simteam asta. Parintii mei se comportau diferit asa ca am decis sa plec de acasa. De atunci totul s-a schimbat. Am intrat in anturaje atat de periculoase fara ca macar sa realizez iar intr-un final am ajuns liderul. Iubeam puterea, iubeam sa-i pot controla pe cei din jurul meu. L-am cautat pe tipul care a calcat-o pe sora mea si l-am omorat, exact in acelasi mod in care a murit si ea. L-am privit strivit sub caroseria masinii intr-un accident. Nu simteam nimic, eram un om fara sentimente. Vedeam sange si iubire doar in cer, Pamantul e blestemat de intuneric.