Am invatat de mic copil sa-mi apreciez familia, indiferent cum ar fi ea si oricat de dificil ar fi sa accept deciziile pe care parintii mei le iau atunci cand vine vorba mea. Am facut pe tot posibilul sa nu ma plang de ei, oricum ar fi sunt fiintele care mi-au dat viata si unii copii ar da orice doar sa poata spuna ca merg “acasa”. Am fost un copil realist de mic, mereu cu picioarele pe pamant care muncea pentru ceea ce-si dorea, parintii mei mi-au aratat ca viata nu e usoara insa ca poti trai fericit daca stii cum sa te comporti si cum sa privesti lucrurile din jurul tau.
Mi-am acuzat tot timpul tatal pentru abandon desi a fost mereu langa mine, fizic. Uneori ajungeam la concluzia ca as fi preferat sa-l vad plecat decat in aceasi casa cu mine si rece ca o stanca. Un parinte care nu-si iubeste copilul distruge un suflet inofensiv iar eu am invatat acest lucru pe propria-mi piele. Pentru un timp m-am invinovatit singura, spunandu-mi ca poate nu merit iubirea lui, ca nu voi putea ajunge niciodata la nivelul la care el ma vrea insa odata ce anii au trecut a incetat sa-mi mai pese. Datorita lui am invatat sa traiesc si fara iubire indiferent ca vine vorba de prieteni, iubit sau familie. Am devenit o fiinta demna de dispret pe care atunci cand eram mica o uram. Am devenit rea, nepasatoare, aroganta, rautacioasa cu fiecare persoana care se apropia de mine. Mi-am pus o masca de otel si asta doar pentru a ascunde durerea peste care n-am putut trece oricat de mult am incercat.
Apoi a aparut Zayn, felul in care se comporta, in care actiona m-a facut curioasa fortandu-ma sa apropi. Insa atunci cand te apropii prea mult de flacara te arzi. Dragostea lui m-a durut cum n-a durut nici o dragoste pana atunci insa fiecare picatura de durere ma trezea la viata. Fiecare atingere de a lui ma ducea in lumea lui, mi-a aratat ce inseamna cu adevarat sa simti, sa traiesti, sa iubesti. Felul lui de a iubi e diferit fata de cel pe care l-am vazut in filme, nu mi-a dat acea iubire perfecta si plina de comfort insa mi-a dat o iubire adevarata de care aveam nevoie. Am gasit in Zayn sprijinul de care aveam nevoie, puterea pe care am asteptat-o inca de mica.
Insa monstrii care il urmaresc pe Zayn inca de cand a fost un copil continua sa ne desparta intr-un fel sau altul. Existe momente cand oricat de mult mi-as dori sa fiu aproape de el pur si simplu nu se poate si asta pentru ca in jurul lui sunt construiti niste pereti care-l protejeaza de durere, de tradare si de persoanele false. Acesti pereti nu doar ca ma lasa pe mine afara insa asa au lasat si familia lui. Atunci cand sora lui a murit el s-a inchis acolo, intre acei pereti fara sa mai iasa afara, fara sa vorbeasca lumii. Ochii care pana atunci emanau iubire acum transmit ura. Acel caprui ciocolatiu te ingheata atunci cand ii privesti. Si-a parasit familia convins ca ei nu-l vor mai privi niciodata ca si copilul inocent, a continuant sa se convinga singura ca la un moment dat ei il vor acuza de moartea surorii lui.
Strang mana lui Zayn cand iesim din farmacie insa ochii fiindu-mi atintiti pe femeia care acum sta brusc cu spatele la mine, la Zayn. Spatele ei se indoaie brusc si se sprijina cu mana de raft. Inima-mi bate cu putere in piept, sangele-mi bubuie-n urechi si pieptul ma doare. Imaginea cu ea atat de aproape de Zayn doare atat de tare incat atunci cand pasesc pe ultima treapta a farmacii incep sa plang. Simt corpul lui Zayn incordandu-se langa al meu si se intoarce cu fata spre mine. Imi duc mainile la fata pentru a o acoperi si incep sa plang suspinand. Cat de mult trebuie sa fii suferit Zayn singur? Si cat de mult trebuie sa fii suferit mama lui crezand ca fiul ei nu vrea sa o mai vada vreodata, ca a fugit de ea? Lacrimile-mi curg siroaie pe obraji si in scurt timp simt bratele puternice ale lui Zayn inconjurandu-mi trupul si tragandu-ma la pieptul lui. Mirosul familiar imi inunda simturile si simt cum muschii incep sa mi se relaxeze.
- Iubito, s-a intamplat ceva?
Cuvintele lui sunt mai mult ca o soapta fapt care ma face sa-mi imping fata mai mult in umarul lui. Bratele lui se strang si mai puternic dandu-mi de inteles ca nu vrea sa-mi mai dea drumul vreodata. Oricine ne-ar vedea acum ar crede ca suntem un cuplu normal de indragostiti. Daca-r stii cat de diferiti suntem noi de restul lumii, daca-r stii cat de diferita este iubirea noastra fata de a celorlalti. Ochii-mi sunt inecat in lacrimi si raman asa timp de cateva minute bune.

CITEȘTI
DNA | Zayn Malik
FanfikceO noapte. A fost suficient ca două lumi total diferite să se ciocnească. Ce se întâmplă atunci când întunericul întâlneşte lumina? Când pericolul e lovit de inocenţă? Când ochii de un căprui întunecat se îmbină cu albastrul sincer? Ea: o fată tim...